luni, 20 mai 2013

Poezie De Poveste (Prima Parte)

Cea mai lungă poezie făcută de mine era de 130 de strofe şi am vrut s-o depăşesc. Aşa că am făcut o poezie ca o poveste, care are 150 de strofe. Toată săptămâna voi posta această poezie, câte 30 de strofe în fiecare zi.



Poezie De Poveste




1. Să vă spun: a fost odată
Cum n-a fost în lumea toată
Un rege foarte cinstit
De toată lumea iubit

2. Şi domnea în tot regatul
Cu bun simţ prealuminatul
Nimeni n-avea ce să-i zică
Şi nimeni nu-i purta pică

3. De era vreo judecată
El asculta lumea toată
Şi căuta să-i împace
Nu-n picioare să se joace

4. Toţi supuşii-aveau noroc
Şi-n regat n-a fost deloc
Niciodată vreun război
Sau vreun simplu tărăboi

5. Cu toţi erau muncitori
Se trezeau devreme-n zori
Îşi făceau treaba frumos
Nu era vreun urâcios

6. Seara toţi se-aşezau
Se distrau, mâncau şi beau
Totul era liniştit
În regatul fericit

7. Însă acest rege mare
Se întreba cum de oare
Chiar de era răbdător
Nu avea moştenitor

8. Un urmaş el îşi dorea
Îns-acesta nu venea
Şi chiar dacă trist era
Speranţa nu şi-o pierdea

9. Regina prealuminată
Era şi ea supărată
Şi trăia mereu cu teamă
Căci voia să fie mamă

10. Să rămână-nsărcinată
Şi-a căutat de îndată
La al ei iubit popor
Să găsească ajutor

11. Şi au dat sfoară în ţară
Ba nu, chiar şi pe afară
Vreo zână să o ajute
Să facă un copil iute

12. Să aibe scâncet în casă
Lapte-n biberon pe masă
O fetiţă sau un fiu
Să nu mai fie pustiu

13. Au venit din lumea toată
Vrăjitoare, zâne-o gloată
Fiecare cu puteri
Şi ierburi. Voiau averi

14. Căci regele a promis
Chiar în gura mare-a zis
Cea care-i va da un leac
Îi dă aur într-un sac

15. Şi a-ncercat ea licori
Din seară şi până-n zori
Dulci, acre sau acrişoare
Cu zahăr sau chiar cu sare
16. Multe zile au trecut
Să vezi lucru nevăzut
A aflat, nu era zvon
Va avea urmaş la tron

17. A fost mare bucurie
În întreaga-mpărăţie
Cu toţii s-au veselit
Şi s-au pus pe chefuit

18. Masă mare-a făcut el
Regele, chiar la castel
Dans, muzică, lăutari
Şi plăcinte foarte mari

19. Iată-au trecut nouă luni
Şi... chiar nu vă spun minciuni
Regina... de necrezut
Că ea gemeni a născut

20. Regele nu mai putea
De bucurie plângea
Era foarte fericit
Şi plângea necontenit

21. Fiecare din regat
S-a prezentat la palat
Se bucurau pentru el
O fată şi-un băieţel

22. Le fusese dăruit
Că tare mult şi-au dorit
Şi-aveau acum doi copii
Foarte frumoşi şi zglobii

23. Era-acolo plin de lume
Cu toţi se-ntrebau de nume
Ce nume aveau să pună
Şi s-au gândit ei o lună

24. Pentru că era de mic
Prinţişor foarte voinic
Alexandru l-au numit
Şi putere i-au ursit

25. Prinţesa fiind frumoasă
Şi ca printr-un inel trasă
Victoria i s-a spus
Nume frumos ei i-au pus

26. Şi anii treceau-treceau
Prinţişorii tot creşteau
S-au făcut foarte frumoşi
Şi erau şi curajoşi

27. Regele îmbătrânise
Regina uşor albise
Nu mai erau în putere
Şi cum ei aveau avere

28. Pe cei doi fraţi i-au lăsat
Să conducă la palat
Pentru că se-nţelegeau
Şi frumos de tot domneau

29. Iată însă că-ntr-o zi
În regat se auzi
Că din nordu-ndepărtat
Vine mare împărat

30. Şi vrea să îi cotropească
Să vină să-i prăduiască
Pentru c-aici în regat
Totul era minunat



– VA URMA –

Copyright © 08.02.2013 by Yo-nutz.
All rights reserved. No part of this poem may be reproduced, displayed, copied, modified, adapted, distributed or transmitted in any form or by any means, including photocopying, recording, public performance, broadcasting or other electronic or mechanical methods or by any information storage and retrieval system without the prior written consent of the author.
Made in Romania.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu