Capitolul IX
La Carusel
Ieşiră pe poarta castelului nu înainte
de a pune fiecare în rucsac câteva merinde pentru drum. Rucsacurile fuseseră
aşezate două pe spatele lui Alcul, celălalt pe spatele Paiei. Cu toţii păşeau
încet, în linişte. Li se părea extraordinar de ciudat că nu o mai aveau pe
Buhu-Hu alături de ei şi nici că Suttonian nu putuse să-i însoţească. Însă
aveau încredere că Mărita Jhinerre le făcuse cunoştinţă cu prieteni de nădejde,
chiar dacă de fiecare dată când se uitau la Wujek, îşi aminteau de trădarea lui
Norek. Plus că erau ajutaţi de soldatul fost bandit Avazak.
-
Care
e prima destinaţie?, rupse Muşcăciosu tăcerea.
-
Trebuie
să ne îndreptăm spre locul unde se află pădurea de ukpa, îi răspunse Avazak.
-
Şi
cât avem de mers?, întrebă Aiurilă.
-
Tu
doar atât ştii să întrebi, cât mai e de mers, îl apostrofă Piticuţa.
-
Păi
să ştiu şi eu, nu să merg aşaaaa..., se scuză Aiurilă.
-
Simt
din vocea ta, interveni Singurel ridicând capul spre Avazak, că nu e chiar aşa
de uşor de ajuns la pădurea de ukpa.
-
Ai
dreptate, îi răspunse acesta, ştiu că nu vă temeţi de nimic, dar nici nu am vrut
să vă sperii.
-
Ce
ne aşteaptă?, întrebă Muşcăciosu.
-
Două
încercări grele ne aşteaptă, răspunse Avazak.
-
Care
sunt acestea, hai, te rog, spune-ne, se rugă Piticuţa de el.
-
Le
vom lua pe rând, prima încercare va fi Pădurea Tăcerii.
-
Pădurea
Tăcerii?, întrebă curios Singurel. Şi în ce constă aceasta? Care este
încercarea?
-
Va
trebui să trecem prin ea fără să scoatem un sunet, îi avertiză Avazak.
-
Păi
asta e chiar foarte uşor, spuse Aiurilă.
-
Pe
bune?, sări Muşcăciosu. Tocmai tu spui asta care vorbeşti încontinuu şi pui
întrebări peste întrebări?
-
Lasă
că nici cu tine nu îmi e ruşine, îi reproşă Piticuţa Muşcăciosului.
-
Şi...,
îndrăzni Singurel să întrebe, şi dacă face cineva un mic sunet? Ce se întâmplă?
-
Nu
ştiu, îi răspunse sincer Avazak. Puţini au trecut prin Pădurea Tăcerii fără să
scoată un sunet. Iar cei care probabil au scos, nu s-a mai auzit de ei.
-
Cei
mai în vârstă spun că ar fi luaţi de o vrăjitoare care îi duce departe, intră
în vorbă Alcul.
-
Da,
şi îi duce într-un alt tărâm, interveni şi Paia.
-
Nimeni
nu ştie pentru că nimeni care a făcut un sunet nu a mai fost văzut vreodată,
rosti şi Wujek.
-
Atunci
cel mai bine e să reuşim să trecem prin Pădurea Tăcerii fără să scoatem un
sunet, spuse Singurel.
-
Haideţi
să nu ne mai gândim la asta, căută Avazak să-i înveselească. Ştiţi voi oare,
dragii mei, unde vom poposi la noapte?
-
Păi
nu ajungem azi la pădurea aia?, întrebă Aiurilă.
-
Nu,
abia mâine ajungem, îi răspunse Avazak.
-
Unde
poposim peste noapte?, întrebă Piticuţa.
-
La
carusel, răspunse Avazak zâmbind.
-
Carusel?
Păi noi mergem să dormim sau să ne jucăm?, întrebă Muşcăciosu.
-
Carusel
este într-adevăr un parc de distracţii, recunoscu Avazak, însă are şi loc de
înnoptat. Şi în plus luaţi şi voi o pauză şi vă mai distraţi!
-
Bună
idee, recunoscu Piticuţa. Atunci... să întindem pasul ca să ajungem mai repede.
Orele treceau una după alta. Trecură
mai întâi printr-un crâng, apoi crângul deveni o vale cu o apă curgătoare ce
mergea în paralel cu ei.
-
Nu
eşti prea vorbăreţ, încercă să poarte Singurel o discuţie cu Wujek.
-
Aşa
este felul meu, sunt mai tăcut. Oricum voi îl vedeţi în mine pe Norek şi ştiu
că asta e neplăcut.
-
Lasă
că încet ne obişnuim, încercă să-l împace Singurel.
-
Mare
ruşine ne-a adus Norek când a trădat-o pe Mărita Jhinerre, continuă Wujek. Au
fost săptămâni de zile când nici nu voiam să ies din casă.
-
Te
înţeleg, dar nu este vina ta, îl încurajă Singurel.
Când valea prin care mergeau luă
sfârşit, au intrat într-o grădină plină cu flori înalte de toate felurile. Prin
grădină au trecut repede, căci nu era foarte întinsă. Însă când au ieşit din
grădină şi începea să se însereze, ce să vezi?
În faţa lor se afla un parc de
distracţii. Scris sus la intrare CARUSEL. Literele erau alcătuite din beculeţe
roşii şi albastre care se aprindeau şi se stingeau, alcătuind un joc de lumini foarte
frumos. Vai de mine şi ce era acolo! Clovni îmbrăcaţi în toate culorile
posibile, cu nasuri mari roşii şi verzi şi pantaloni bufanţi. Erau gimnaşti
care se căţărau peste tot şi făceau acrobaţii la bare. Prin faţa lor trecură şi
două gimnaste care învârteau fiecare câte patru cercuri cu atâta abilitate,
încât Piticuţa rămase cu gura căscată.
-
Vezi
să nu-ţi cadă dinţii din gură, râse Aiurilă de ea.
-
Tu
vezi cum învârt cercurile alea? Şi nu se încurcă deloc!
Piticuţa chiar era fascinată de cele
două gimnaste. Nu apucă să facă doi paşi că în faţa lor între două clădiri sus,
la etaj, erau doi acrobaţi ce mergeau pe sfoara întinsă. Singurel se opri şi
fluieră admirativ.
-
Mamăăă,
sunt vreo şase metri până acolo. Şi cât echilibru au!
-
Dacă
pică de acolo praf se fac, spuse Muşcăciosu.
-
Nu
vor pica, sunt acrobaţi renumiţi îl linişti Alcul.
-
I-am
văzut şi noi când eram mai mici, spuse şi Paia. Au venit la noi în oraş.
Tot uitându-se pe sus, aproape că se
loviră de trei jongleri care învârteau nişte bile cu o viteză fenomenală.
-
Aveţi
grijă, îi spuse unul din jongleri lui Aiurilă.
Apoi îşi continuară drumul. Ba la un
moment dat doi dintre jongleri au început să schimbe bilele între ei, iar al
treilea a introdus în numărul său şi două popice pe lângă bilele existente.
Piticuţa, Muşcăciosu, Singurel şi Aiurilă nu mai ştiau unde să se uite. În
orice direcţie priveau, găseau vrem scamatorie, vreo jonglerie, vreo cascadorie
care să îi facă să se mire. Tot întorcându-se şi învârtindu-se şi înaintând,
Aiurilă se trezi că nu-şi mai zăreşte prietenii. Se sperie un pic pentru că s-a
rătăcit, însă nu şi-a pierdut firea. A început să se uite încoace şi încolo şi
să înainteze, se ferea tot timpul, doar-doar de şi-o zări prietenii.
-
Singurel!
Piticuţa!, începu să strige Aiurilă.
La un moment dat s-a lovit de un jongler
care era cocoţat pe un monociclu, o bicicletă din aceea doar cu o roată şi şa
şi care învârtea două farfurii pe două beţe. Acesta se dezechilibră şi căzu la
pământ. Farfuriile căzură pe jos şi-n forfota care era acolo, fură călcate în
picioare de trecători.
-
Ce
mi-ai făcut?, răcni jonglerul.
-
Mă
scuzaţi, n-am vrut, se fâstâci Aiurilă. Îmi căutam prietenii!
-
Eu
ce fac acum? Să-mi plăteşti farfuriile!
-
Dar
n-am bani!
-
Ba
ai să mi le plăteşti!, ţipă jonglerul.
-
Ai
ceva cu el?, auzi Aiurilă o voce din spatele său.
Cât de uşurat se simţi! Recunoscuse
vocea lui Avazak. Se întoarse şi încercă să-i explice ce se întâmplase, dar
acesta ridică mâna şi-i făcu semn să tacă.
-
Altă
dată să fii mai atent!, îi spuse Avazak lui Aiurilă şi scoase din buzunar trei
monede şi i le dădu jonglerului. Acesta se făcu tot numai un zâmbet şi dispăru
într-o clipă prin mulţime.
-
M-am
pierdut de voi, se plânse Aiurilă.
-
Dacă
te uiţi peste tot, îi spuse Singurel care apăru din spatele lui Avazak.
-
De
parcă voi nu vă uitaţi, căpătă Aiurilă curaj.
-
Acum
hai să ne cazăm!, mai spuse Avazak şi o luă drept în faţă.
-
Hai,
după el, să nu te mai pierzi, zâmbi Singurel.
-
Ceilalţi
unde sunt?, întrebă Aiurilă.
-
Ne
aşteaptă la intrarea în hotel. Am observat că ai dispărut de lângă noi şi am
venit să te căutăm.
-
Unde
ai căscat gura?, îl luă Piticuţa în primire când îl văzu.
-
M-am
pierdut, multă lume, multe lumini, mulţi circari, îi răspunse Aiurilă.
-
Pe
cei care merg pe picioroange i-ai văzut?, întrebă Muşcăciosu.
-
Nu,
unde sunt?, spuse Aiurilă.
-
Ia
stai potolit, îl sfătui Avazak. Am tras deja o sperietură când nu te-am mai văzut
lângă noi!
-
Opt
camere, vă rog!, spuse Avazak după ce intră în hotel şi ajunse la recepţie.
-
Poftiţi
cheile, îi spuse recepţionera, întinzându-i opt chei.
-
Mulţumesc.
Plătim acum sau dimineaţă?, mai întrebă Avazak.
-
Dimineaţă,
veni răspunsul.
-
Stai
puţin, interveni Singurel. De unde ai bani?
-
Mi-a
dat Mărita Jhinerre cât voi vă pregăteaţi merindele şi le puneaţi în rucsac. Nu
vă faceţi griji în privinţa asta!
-
Dacă
spui tu..., răspunse Singurel.
-
Haideţi,
la culcare toată lumea, rosti Wujek căscând. Mâine avem zi grea!
Acesta urcă primul scările pentru a se
duce în camera lui. Singurel împreună cu Aiurilă parcă nu simţeau aşa oboseala
şi stăteau la recepţie şi se uitau pe geam afară.
-
Noi
nu mai stăm, rosti Piticuţa şi urcă şi ea însoţită de Avazak şi de Muşcăciosu.
-
Noi
plecăm să ne plimbăm un pic, spuse Paia şi ieşi pe uşă împreună cu Alcul.
-
Şi
acum ce facem?, întrebă Aiurilă.
-
Adevărul
e că e foarte frumos aici, dar sunt convins că fiind un carusel, e deshis toată
noaptea. Noi suntem obosiţi după atâta mers, eu zic că e mai bine să nu mai
pierdem timpul şi să mergem la culcare.
-
Bine,
fie, îl aprobă Aiurilă, care ar fi dorit să mai iasă să se plimbe, dar după
păţania avută nu îndrâznea să plece singur.
Urcară scările, îşi urară noapte bună
şi fiecare intră în camera lui. Singurel intră în cameră, încuie uşa şi aprinse
lumina.
-
Vai
de mine, ce m-ai speriat!, spuse Singurel care observase că pe pat era cineva.
-
Ia
loc, te rog! Avem de discutat!
-
Era
prea frumos să fie aşa uşor, spuse Singurel aşezându-se. Spune Wujek, te
ascult!
