Bun sau rău?

Fiecare dintre noi se întreabă la un moment dat dacă e bun sau rău. Eu... sincer nu ştiu cum sunt, personal spun că sunt cam rău, alţii se pare că nu sunt de acord cu mine.

În timp, trecem de la o stare la alta, de la o experienţă la alta, reacţionăm diferit...

Pe mine mă amuză deseori să fac miştouri, glume, poante, pe seama altor persoane, să îi văd cum reacţionează în diverse ipostaze, însă nu sunt „grele”, nu afectez încât să schimb cursul vieţii acelei persoane sau mai ştiu eu ce!

Şi recunosc că sunt un tip destul de greu de impresionat, însă atunci când vezi o situaţie, pe cineva care suferă, cum să nu te gândeşti că faţă de acea persoană eşti binecuvântat şi ai mai multe decât ea şi eventual, dacă poţi, să încerci să o ajuţi.

Cu toţii ne dorim să urcăm trepte, însă întotdeauna va fi cineva cunoscut mai sus decât noi şi cineva cunoscut mai jos decât noi.

Pe stradă pe unde merge fiecare dintre noi, vezi diverse categorii de oameni: cei care cerşesc pentru că sunt puşi, cei care o fac pentru că chiar au nevoie de acea bucată de pâine, persoane pe care le vezi că vorbesc de unele singure şi noi, ca proştii, râdem de unii din ei „uite-l pe ăla, e nebun”. Câţi dintre noi se gândesc că acea persoană poate a avut un necaz mare, un şoc şi de aia a ajuns aşa?

Una din chestiile care chiar m-au mişcat mi-a fost povestită de părinţii mei acum un an şi ceva.

Un tip, nu foarte în vârstă, din nu ştiu ce motive a avut un şoc emoţional. Probabil o dramă în viaţa lui. Cum a reacţionat el? Deşi are apartament, deşi are unde să stea, umbla anul trecut când l-au urmărit părinţii mei vizavi de unde locuiesc ei, cu o valiza şi 2 genţi după el. Ce avea el în ele? Hainele şi ce avea mai de preţ în casă. De frica hoţilor care ar putea să-i intre în casă să-i fure lucrurile, umbla toată ziua cu aceste 3 bagaje după el. Avea 2 bagaje în cele 2 mâini, ducea un bagaj la 20-30 de metri distanţă de el, îl lăsa, se întorcea şi lua al 3-lea bagaj pe care îl ducea cu 20-30 de metri înaintea celui deja lăsat, apoi iar se întoarcea şi tot aşa pe stradă ca un om care merge la plimbare ore în şir.

Am stat şi m-am întrebat ce ţi se poate întâmpla astfel încât să ajungi să nu mai judeci, să nu mai raţionezi şi să crezi că mergând aşa pe stradă nu ţi se poate întâmpla nimic, nu ţi se poate fura niciunul din bagaje!

Trist, foarte trist, asemenea evenimente te fac să apreciezi ce ai, acel „puţin” pe care crezi tu că îl ai şi care pentru alţii înseamnă foarte mult!

Tu ce fel de persoană eşti? Rea, bună, sau le combini?