Nu prea am fost eu bun la fizică, Adina începuse ceva, vreo 4-5 strofe pe care unele le-am remediat, ştiu că în anumite locuri versurile unele sunt mai lungi, altele mai scurte, însă e foarte dificil ţinând cont că trebuia să introduc şi invenţiile celor patru, e chiar dificil să bagi în versuri diverse legi, legi ale căror definiţii sunt lungi şi nu încap într-un vers, nici chiar în două.
M-a ajutat şi Adina cu idei, până la urmă, uitaţi ce a ieşit... sper să-i folosească! Na, că m-am făcut şi poet fizician. Sper că la sfârşit să nu semene cu o odă patriotică. :)
Dar cu această poezie inaugurez al doilea biblioraft cu creaţiile mele, primul de 100 de folii de plastic a fost epuizat cu poezia de 8 martie.
Grădina Geniilor
1. În grădina geniilor e linişte mare
Şeful tuturor s-a dus la culcare
Nu cred că era moment mai oportun
Ca din întâlnire să iasă ceva bun
|
|
2. Era inevitabil ca aceşti fizicieni
Mari oameni de ştiinţă şi sobri cetăţeni
Să nu se laude cu toţi cu ce au inventat
Şi cu ce lumea-ntreagă cei patru au marcat
|
|
Gustav Robert
Kirchhoff
|
3. Eu sunt Kirchhoff cel
măreţ
N-am avut chiar părul creţ
„Grădina bisericii”-nseamnă numele meu
Şi mă cunosc toţi copiii de la liceu
|
James Prescott Joule |
4. Haide, te rog nu mă înnebuni
Cine te crezi aici să vii?
(întinde mâna scârbit)
Nu-mi pare bine... J.P. Joule
Ca mine să ştii, nu-i altul
|
André-Marie Ampère |
5. Aici nu-i loc pentru novici
Şi mai ales de măscărici
Ampère sunt şi cu magnetism m-am ocupat
Voi ce-aţi făcut, voi ce aţi realizat?
|
Georg Simon Ohm |
6. Vă rog să nu vă
impacientaţi
Ştiu... pe Georg Simon Ohm îl aşteptaţi
Gata-am ajuns, deci... ce punem la cale?
Că văd că pe aici cam daţi târcoale!
|
Gustav Robert
Kirchhoff
|
7. Nu-i necesar să faceţi plecăciune
Eu sunt cel mai important, e pe bune
Am inventat, îţi spun ţie şi ţie
Multe-n fizică, dar şi în chimie
|
James Prescott Joule |
8. Da, ce să zic... însă
faţă de mine
Eşti mic copil şi o ştii foarte bine
Nu trebuie să mă priviţi cu ură
Am experimentat multe legate de căldură
|
André-Marie Ampère |
9. Credeţi că voi le-aţi
inventat pe toate
M-am ocupat de electricitate
Şi magnetism, chiar şi matematică
Aşa că recunoaşteţi, nu vă fie frică
|
Georg Simon Ohm |
10. Pila galvanică am
studiat
Şi multe-am definit, nu-i un păcat
Dar mai ales... uite-l... de ciudă moare
Am definit tensiunea electromotoare
|
Gustav Robert
Kirchhoff
|
11. Ce spuneţi voi? Am două
legi majore
Despre ochiuri şi noduri, mi amore
Şi pe o ramură intensitatea este
În orice punct aceeaşi! Nu-i poveste!
|
James Prescott Joule |
12. Căldura se obţine...
chiar nu ştiţi?
Cu ajutorul forţelor mecanice! Gândiţi?
Căldura nu e o substanţă, dar...
E o mişcare a particulelor... clar!
|
André-Marie Ampère |
13. Vorbeşte un berar, un
filfizon
Talentul mi l-a lăudat Napoleon
Am introdus şi două noţiuni
Curent electric, tensiune, nu-s minciuni!
|
Georg Simon Ohm |
14. Legea conducţiei
electrice. Aţi auzit?
Cine a inventat-o v-aţi gândit?
E legea mea-i spune Legea lui Ohm
Acum de ciudă săriţi sus în pom!
|
Gustav Robert
Kirchhoff
|
15. Cesiul şi cu rubidiul
le-am descoperit
A fost că sunt deştept, nu aiurit
Chiar şi ca astronom am activat
Multe domenii am acaparat
|
James Prescott Joule |
16. Am enunţat legea ce-mi
poartă numele
Aşa că să lăsăm deoparte glumele
Efectul Joule. Un corp se încălzeşte
Când trece curentul prin el, fireşte
|
André-Marie Ampère |
17. Galvanometrul eu am
inventat
Însă nu pentru asta-s adorat
Căci a curentului intensitate
Ştii că se măsoară în Amperi, măi frate?
|
Georg Simon Ohm |
18. Staţi să vă spun! În ce
ni se măsoară...
Ia să văd... ştii... oglindă-oglinjoară...
O rezistenţă-electrică? Hai spune! Ai
tupeu?
Ea se măsoară-n ohmi şi e numele meu!
|
Gustav Robert
Kirchhoff
|
19. Eu spun că fiecare
dintre noi
Am avut realizări. Spuneţi şi voi...
Nu cred că este bine că noi ne-am certat
Am îmbunătăţit domeniile-n care-am lucrat
|
James Prescott Joule |
20. Şi fiecare
contribuţie-am adus
Şi în istorie-apărem acolo sus
Lumea trebuie să ne mulţumească
Cu ce-am descoperit! I-am lăsat mască!
|
André-Marie Ampère |
21. Să ştii, sunt de-acord pe
deplin
Multe descoperiri ne aparţin
Şi fiecare-n felul său
Şi-a făcut treaba, zău!
|
Georg Simon Ohm |
22. Nu ne mai duşmănim!
Corect?
Însă aici pare ceva suspect!
De ce noi patru ne-am trezit
Aicea în grădină-aşa subit?
|
Gustav Robert
Kirchhoff
|
23. De tensiuni şi
rezistenţe şi curent
Noi am vorbit cu toţii foarte-atent
Însă toţi patru ce facem aici?
Poţi tu sau tu sau tu să îmi explici?
|
James Prescott Joule |
24. E bună întrebarea! Ai
răspuns?
Că noi am stat aici şi ne-am împuns
Care-i mai tare, cine ce-a descoperit
Îns-a cui e grădina voi aţi auzit?
|
André-Marie Ampère |
25. Se pare că-i a unui mare
fizician
Inventator şi mare academician
Ceva cu PRO şi CO şi PIU
Însă nu ştiu cine-i gagiul!
|
Georg Simon Ohm |
26. A da, să ştii de el am
auzit
Şi stai că ştiu şi ce-a descoperit
Efectul Procopiu, de depolarizare
A luminii, să ştii că este foarte tare
|
Gustav Robert
Kirchhoff
|
27. A fost foarte mare
savant
Ce a descoperit, e fascinant
Şi-a publicat lucrări ştiinţifice
În urmă a lăsat lucruri magnifice
|
James Prescott Joule |
28. Şi a colaborat la viaţa
lui
Nu c-aş vrea capul eu să vi-l împui
Cu savanţi de renume mondial
A fost director şi profesor ideal
|
André-Marie Ampère |
29. Şi chiar nu poate să
se-abţină?
Ne ţine la el în grădină?
De parcă suntem sechestraţi
Haideţi să evadăm, dragi fraţi!
|
Georg Simon Ohm |
30. Haideţi să îl detronăm
La luptă să-l provocăm
Să nu ne mai ţină-aici
Hai să-l alergăm c-un plici!
|
Gustav Robert
Kirchhoff
|
31. Dar l-a văzut cineva?
Că nu merge chiar aşa!
O fi el om de ştiinţă
Însă noi avem credinţă
|
James Prescott Joule |
32. Aloo, domnule Ştefan
Te rog nu fii grosolan
Arată-te negreşit
Toată ziua ai lipsit!
|
André-Marie Ampère |
33. Vino cu noi la duel
Şi nu te feri defel
Noi patru ne-am împăcat
Şi nu ne-am mai atacat
|
Georg Simon Ohm |
34. Nu suntem la mâna lui
Să-şi mai pună pofta-n cui
Să poftească frumuşel
Vrem să-l cunoaştem niţel
|
Gustav Robert
Kirchhoff
|
35. Păi şi chiar dacă apare
N-avem ce-i face, că-i tare
Pentru el avem respect
Este dintr-un club select
|
James Prescott Joule |
36. Ce club? Ia detaliază!
Spune totul într-o frază!
Să aflăm acum cu toţi
Ca să nu fim idioţi!
|
André-Marie Ampère |
37. E român! Românii sunt
Dacă-i iau în amănunt
Printre cei mai buni din lume
Peste tot ei au renume
|
Georg Simon Ohm |
38. Chimie, literatură
Fizică, sport şi sculptură
Îşi fac mândri cu toţi glia
Şi-a lor ţara România!
|
© Copyright March 2012 by Yo-nutz & Adina.
All rights of the producer and of
the owner of the recorded work reserved.
Unauthorized copying, hiring,
renting, public performance and broadcasting of this poem prohibited.
Made in Romania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu