joi, 29 noiembrie 2018

Capitolul XVIII ~ Să Transportăm!


Capitolul XVIII
Să Transportăm!

În dimineaţa următoare se treziră cu toţii foarte greu. Munca depusă cu o zi în urmă îi răpusese. Cu toţii aveau febră la mâini şi la picioare şi fiecare dintre ei voia să mai lenevească. Însă, din păcate pentru ei, nu aveau deloc timp de lenevit.
Kirpi se trezise în zorii zilei şi pregătise micul dejun, astfel încât fiecare dintre ei se trezise mai degrabă din cauza mirosului îmbietor din casă, nu că ar fi fost ei odihniţi. Încet-încet, se strânseră în jurul mesei şi de obosiţi ce erau, micul dejun se desfăşură în linişte. După ce terminară de mâncat, rămaseră cu toţii la masă visători. Era linişte, iar această linişte era din când în când întreruptă de lovitul vaselor, căci Kirpi se apucase şi ducea pe rând vasele şi tacâmurile la bucătărie.
-      Gata, am lenevit destul, e timpul să trecem la treabă!, spuse Avazak dintr-odată ridicându-se de la masă.
-      Am terminat şi eu vasele de spălat, spuse şi Kirpi ieşind din bucătărie şi ştergându-se pe mâini cu un prosopel.
-      Hai să mai stăm puţin, scânci Aiurilă.
-      Da, încă puţin, îi ţinu isonul Piticuţa.
-      Cu mare plăcere, însă nu avem cum, le risipi Avazak orice speranţă.
-      Mă duc să pregătesc căruţele, spuse Kirpi.
-      Ce căruţe? Pentru ce?, întrebă Singurel.
-      Ca să punem barca în căruţe şi să o ducem la apă.
-      La gheaţa fierbinte, intră şi Alcul în vorbă.
-      Bun, ne-am înţeles, eu mă duc să pregătesc căruţele, spuse Kirpi, voi aveţi deja pachete de mâncare pregătite de mine, le puneţi în rucsac şi ne vedem cu toţii afară.
-      Merg şi eu să te ajut, spuse Singurel şi ieşi împreună cu Kirpi.
Muşcăciosu se furişă şi el în urma lor. În stânga casei, era un grajd mare de tot, aproape tot atât de mare cât casa. Kirpi, Singurel şi Muşcăciosu intrară în grajd. Muşcăciosu începu să mârâie.
-      Ce e Muşcăciosule?, întrebă Singurel. Ce ai mirosit?
-      Nu ştiu, miroase a ceva aici înăuntru.
-      Probabil iar au intrat astă-noapte coioţii, spuse Kirpi. Mereu vin şi caută de mâncare în grajd.
În spatele grajdului erau patru cai deosebit de frumoşi. Toţi patru aveau părul roib. Kirpi, ajutat de Singurel înhămă doi cai la o căruţă, iar ceilalţi doi la cealaltă căruţă, apoi ieşiră afară din grajd. Ieşiră la fix, căci tocmai atunci ieşeau şi ceilalţi din casă. Kirpi, Muşcăciosu şi Singurel se urcară într-una din căruţe, iar Avazak, Piticuţa şi Aiurilă în cealaltă căruţă. Alcul mergea pe jos pe lângă ei. în scurt timp ajunseră la barca scobită. Totul era aşa cum lăsaseră cu o seară înainte.
-      Cum urcăm ditamai barca în cele două căruţe?, întrebă Aiurilă sărind din căruţă.
-      Ai să vezi imediat, spuse Kirpi care se apucă să deshame caii de la una din căruţe.
Nimeni nu observase că în căruţa în care fuseseră Avazak, Piticuţa şi Aiurilă era aşezată o bară de fier. Kirpi ajutat de Singurel luară bara şi o coborâră jos din căruţă. Kirpi deshămă caii de la una din căruţe şi îi înhămă la cealaltă căruţă, în faţa celorlalţi cai. Apoi mişcă căruţele astfel încât să fie una în spatele celeilalte, după care, ajutat de Singurel ridicară bara în acelaşi timp. Singurel fixă un capăt care se prindea în spatele căruţei cu cai, iar Kirpi fixă celălalt capăt al barei în faţa căruţei care nu mai avea cai, astfel încât cele două căruţe dădeau impresia că ar fi fost precum două vagoane.
-      Şi acum?, întrebă Piticuţa.
-      Acum, chemăm nişte prieteni, spuse Kirpi.
-      Păi... de unde?, întrebă Aiurilă.
-      Pe calea aerului, îi răspunse misterios Kirpi.
-      Se poate?, interveni Alcul.
-      Chiar te rog, zâmbi Kirpi.
Alcul începu să necheze tare şi încontinuu. Şi necheză aşa vreun minut fără să se oprească.
-      Cred că e de ajuns!, spuse Kirpi.
-      Da, şi eu cred la fel, răspunse Alcul. Acum aşteptăm!
-      Aşteptăm ce?, îi întrerupse Muşcăciosu. Parcă ne grăbeam!
-      Aşteptăm să vină prietenii noştri să ne ajute!, îi răspunse calm Kirpi.
-      Dar ei cu ce vin?, nu renunţa Muşcăciosu. Că dacă vin pe jos, eu mă duc să dorm, că durează.
-      Du-te şi culcă-te atunci, îi spuse Alcul. Sper că îţi ajung trei-patru minute ca să te odihneşti.
-      Aşa repede vin? Dar cine sunt?, se băgă şi Avazak în vorbă, căci până atunci asistase fără prea mult chef la dialogul dintre Kirpi, Muşcăciosu şi Alcul.
-      Prieteni, după cum am spus, continuă Kirpi misterios.
Din zare, din direcţia de unde veniseră prietenii noştri cu o zi în urmă începu să se ridice un nor de praf şi pe măsură ce praful se ridica tot mai sus, începea să se audă şi un zgomot. Păreau că sunt la o cursă de cai, aşa se auzea. Nu peste mult timp, când ajunseră lângă ei, Singurel şi prietenii lui observară că acei prieteni ai lui Kirpi erau nişte bursuci, vreo douăzeci la număr, care veniseră în două căruţe.
-      Bine v-am găsit, spuse unul din bursuci ce avea o şapcă pe cap, semn că el era căpetenia.
-      Bine aţi venit, rosti Piticuţa şi se duse cu mâna întinsă către el. Eu mă numesc Piticuţa!
-      Îmi pare bine de cunoştinţă, îi răspunse bursucul-şef. Nu o lua în nume de rău, dar nu pot să dau mâna cu niciunul dintre voi. Ne-am dat pe lăbuţe cu un ulei special care ne va ajuta să urcăm mai repede în căruţe barca scobită de voi.
-      A, scuze, nicio problemă, nu am ştiut, răspunse Piticuţa retrăgându-şi mâna. Atunci să îţi fac cunoştinţă.
Şi arătând cu mâna spre fiecare, Piticuţa îi făcu cunoştinţă cu Avazak, Muşcăciosu, Aiurilă şi Singurel.
-      Pe Kirpi şi pe Alcul cred că îi cunoşti, mai spuse Piticuţa încheind prezentările.
-      Da, cum să nu, răspunse bursucul-sef. Eu mă numesc Marziel şi aceştia sunt prietenii mei. Suntem optsprezece la număr. Acum... să ne apucăm de treabă!
Şi fără să mai aştepte încuviinţarea lui Kirpi cei optsprezece bursuci săriră din cele două căruţe şi se îndreptară spre barca din lemnul de ukpa. Doi bursuci se duseră şi luară frâiele cailor şi împinseră căruţele legate între ele cu bara de către Kirpi şi Singurel, astfel încât aduseră căruţele să fie exact lângă barca scobită cu o zi în urmă. Apoi ceea ce urmă îi lăsă pe prietenii noştri efectiv cu gura căscată. Şase bursuci se poziţionară de-a lungul bărcii. Alţi şase se duseră lângă ei şi îi ridicară de la pământ, astfel încât barca se ridică şi ea de pe pământ. Următorii şase bursuci rămaşi se duseră şi ei la rândul lor şi îi ridicară pe prietenii lor de la pământ. Piticuţa, Aiurilă şi Singurel erau efectiv cu gura căscată, pentru că ceea ce vedeau li se părea inexplicabil. Şase bursuci ţineau barca şi ei erau în aer pe umerii altor şase bursuci, care la rândul lor erau şi ei în aer aşezaţi pe umerii... altor şase bursuci. În felul acesta barca se ridică de pe pământ şi era la nivelul căruţelor. Însă trebuia împinsă şi pentru asta bursucii aveau nevoie de ajutor.
-      Puţin ajutor, dacă se poate, spuse Marziel.
-      Da, cum să nu, îi răspunseră aproape în acelaşi timp Singurel şi Aiurilă care erau încă fascinaţi de modalitatea bursucilor de a urca barca în căruţe.
Cu ajutorul lui Singurel, Aiurilă şi Avazak, barca imediat fu urcată în căruţe. Bursucii coborâră unii de pe umerii celorlalţi şi se îndreptară spre căruţele lor.
-      Mulţumim frumos, nu ştiu ce ne-am fi făcut fără voi, spuse Piticuţa.
-      Stai că n-am terminat, mergem cu voi să vă ajutăm să o şi coborâţi, îi spuse Marziel.
De data aceasta, Piticuţa, Kirpi şi Aiurilă se aşezară în căruţa din faţă, cea trasă de cei patru cai, iar Singurel, Muşcăciosu şi Avazak se aşezară în căruţa din spate, dar efectiv în barcă. Ba chiar Muşcăciosu era aşezat în barcă dar în porţiunea dintre căruţe. Se tolănise şi stătea cu ochii închişi. Pe parcursul drumului care dură o oră, nimeni nu scoase niciun cuvânt. Cu toţii se gândeau cum va fi să meargă în barcă ştiind că gheaţa şi apa de sub ei era fierbinte.
Fără să îşi dea seama, peisajul de pădure fu înlocuit cu unul de dealuri, apoi acesta la rândul lui se transformă într-o plajă cu nisip şi... apăru şi lacul. Folosind aceeaşi metodă, Singurel, Avazak şi Aiurilă împinseră barca din căruţe, iar bursucii o coborâră jos pe nisip la malul lacului.
-      Mi se pare cam ciudat ca lacul să aibă nisip, spuse Piticuţa. Parcă mă simt că sunt la mare.
-      Ba nu e deloc ciudat, îi răspunse Singurel. Şi la urma urmei e mai bine că e aşa şi ne e mai uşor să împingem barca în gheaţă, decât să o coborâm în gheaţă.
-      Vă mulţumim din suflet pentru ajutor, spuse Kirpi dând mâna cu Marziel.
-      Cu mare plăcere, îi răspunse acesta. Drum bun!
Apoi bursucii toţi ca la un semn se înclinară în semn de salut, se urcară în cele două căruţe ale lor şi plecară spre casa lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu