Capitolul XVIII ~ Pe Făgaşul Normal

Capitolul XVIII

Pe Făgaşul Normal

Aproape că vru să-i sară cu mâinile la gât Aiurilă. Se repezi la liftier şi dacă nu era Puerilă care să-l oprească, cu siguranţă că liftierul ar fi fost una din persoanele date jos din Norul Zurbagiu.

-      Stai măi, că fără el nu putem urca, îi spuse Puerilă.

-      Să ne ducă mai repede, că ne prinde mistreţul din urmă, se răţoi Aiurilă.

-      Nu vă pot duce, sunteţi prea mulţi şi prea grei şi riscăm să nu ajungem sus, spuse la fel de impasibil liftierul, Dar se vedea pe faţa lui că era destul de speriat.

-      Dar nu înţelegi, îi replică Buhu-Hu, nu avem cum să coborâm pentru că suntem urmăriţi.

Aiurilă, care reuşi într-un final să scape de Puerilă, se duse glonţ spre liftier, băgă mâna în Norul Zurbagiu, acolo de unde văzuse el că dădu liftierul comenzile şi începu să apese în gol, să mişte mâinile, ca şi cum avea la îndemână un ditamai bordul plin de butoane şi manete. Liftierul deveni palid şi ducându-se la cel mai apropiat mâner, le rosti cu o voce speriată:

-      Toată lumea să se ţină de ceva!

În acel moment, cei care ştiau despre ce e vorba, se repeziră să se ţină de primul mâner ieşit în calea fiecăruia. Dar în acelaşi timp, Piticuţa o apucă pe Buhu-Hu, iar Singurel pe Puerilă. Akewi rămase săracul singur în mijloc. Dintr-odată Norul Zurbagiu, după cum ne-am obişnuit, începu să huruie, să se hurducăne, se ridică greu de la sol, se învârtea în toate părţile, se ridica destul de mult, apoi era în cădere liberă, dar fără să atingă pământul, dădea impresia că nu poate ridica atâta greutate.

-      V-am spus eu că nu e bine, le reproşă liftierul, care ajunsese să se ţină de acelaşi mâner, culmea, chiar cu Aiurilă.

Norul Zurbagiu trăgea din greu, se poticnea, el sărmanul voia să-i ducă pe toţi sus, însă era prea mult. Liftierul îşi luă inima-n dinţi şi băgă mâna în nor şi meşteri ceva acolo. Apăsă pe vreo trei butoane. După această manevră Norul Zurbagiu se mai potoli şi începu să urce. Greoi, dar urca. Într-un final ajunse sus. Cu toţii aveau impresia că mistreţul era în afara Norului Zurbagiu şi îi aştepta. Aşa că nu prea se înghesuiau să iasă.

-      Am ajuns, le spuse liftierul, ce mai aşteptaţi? Gata, puteţi ieşi!

-      Eşti sigur că am ajuns sus? Dacă n-am urcat şi doar ne-am învârtit şi suntem tot jos? păru neîncrezător Singurel.

-      Vă spun eu, vă asigur, suntem sus, puteţi coborî, spuse liftierul abia aşteptând să scape de ei. Şi sper să nu mai fie o dată viitoare când să vă urcaţi în Norul Zurbagiu mai mulţi decât trebuie.

-      Nu va mai fi deloc, îl asigură Buhu-Hu. Mulţumim frumos!

Şi fără să mai spună nimic Buhu-Hu ieşi afară din Norul Zurbagiu.

-      E totul în regulă, puteţi ieşi, se auzi de cealaltă parte a norului.

Rând pe rând ieşiră şi răsuflară uşuraţi că ajunseseră din nou sus.

-      Uite bariera, rosti Piticuţa.

-      Păi, trebuie să fie şi Muşcăciosu pe aici pe undeva, spuse Aiurilă.

-      Muşcăciosule, unde eşti? strigă Singurel. I-am recuperat pe Akewi şi pe Puerilă.

Niciun răspuns! Se uitară prin preajmă şi nu numai că nu era Muşcăciosu, dar nu era nici tăuraşul. La câţiva paşi înainte, după un copac, Aiurilă zări o copită de-a tăuraşului. Mai înaintă un pic şi văzu tăuraşul întins pe jos.

-      Aoleu, veniţi repede, se repezi Aiurilă către tăuraş.

Când se strânseră toţi în jurul tăuraşului, acesta deschise un ochi. Şi deodată din spatele lor, sări pe ei Muşcăciosu care fusese ascuns după alt copac.

-      Haha, v-am speriat, începu să râdă tăuraşul.

-      Bată-vă să vă bată, că tare ne-am speriat. Credeam că cine ştie ce vi s-a întâmplat, rosti Singurel.

-      Ne plictiseam şi n-aveam ce face, ne-am jucat de-a v-aţi ascunselea şi alte jocuri şi, când am văzut că urcă Norul Zurbagiu, am zis să facem o farsă, se scuză Muşcăciosu.

-      N-aveam de unde să ştim că vă speriaţi de-a binelea, spuse şi tăuraşul.

-      Ce bine că i-aţi salvat pe Puerilă şi Akewi, se bucură Muşcăciosu.

-      Mulţumim că ne-au salvat / Timpul este limitat / Haideţi să nu zăbovim / Şi spre Turn noi să pornim, interveni Akewi care fusese destul de tăcut până atunci.

-      Are dreptate, spuse Buhu-Hu, acum că i-am salvat, lucrurile se pare că au intrat pe făgaşul lor normal şi trebuie să ajungem la Turnul Îndepărtat.

Îşi luară rămas bun de la tăuraş şi o luară pe potecă înapoi. Când ajunseră în locul unde se despărţiseră de Suttonian, îşi continuară drumul spre Turnul Îndepărtat. Se grăbeau cu toţii. Mergeau mai repede decât de obicei, unul în spatele celuilalt. Pentru că întregului grup li se alăturaseră acum şi Akewi şi Puerilă formau un alai lung de tot. În faţă mergeau Singurel şi Buhu-Hu. Erau foarte atenţi la fiecare mişcare, deşi deseori era vorba de insecte sau mici animăluţe ce mişunau prin pădure. După cum se obişnuiseră, din când în când Buhu-Hu mai zbura în faţă. Voia să vadă ce urmează. Apoi se întorcea lângă Singurel.

În urma lor, cu destul de mulţi paşi în spate erau Piticuţa şi Akewi. Cei doi se înţelegeau de minune, chiar dacă abia se cunoscuseră. Piticuţa râdea destul de des şi chicotea.

Nu la mare distanţă în spatele lor era Muşcăciosu. La doi paşi în spatele lui erau Aiurilă şi Puerilă. Discutau ceva şi erau concentraţi.

-      Nu, nu are cum, spunea Aiurilă, este imposibil.

-      Dacă îţi spun eu, îi tot repeta Puerilă.

-      Cu vine asta, adică Akewi nu a vorbit niciodată normal, doar în rime? Întotdeauna?

-      Da, dacă eu îţi spun, e cunoscut în tot regatul, el vorbeşte numai în rime, nimic altceva, căuta Puerilă să-l convingă.

-      Îmi vine tare greu să cred, răspunse neîncrezător Aiurilă.

Tot mergând ei aşa mai repejor, nefăcând nicio pauză, ca să nu-i prindă întunericul, fără să-şi dea seama se şi apropiară de castel, dar îl şi ajunseră pe Suttonian din urmă. Acesta mersese şi el mai încet în speranţa că va fi ajuns din urmă.

-      Bine te-am regăsit, rosti Buhu-Hu.

-      Mă bucur să văd că v-aţi întors teferi şi nevătămaţi.

-      Da, a fost oleacă dificil, dar am răzbit, spuse Singurel.

Se opriră în loc, ca să se adune toţi, căci erau răsfiraţi, apoi se aşezară care pe unde a găsit, ca să pună la cale ce aveau de făcut pentru a o salva pe Mărita Jhinerre dn Turnul Îndepărtat.

-      Norek sper că a ajuns şi el şi sper că s-a întâlnit cu un Ibecs pe care îl cheamă Golya, vechi prieten de-al meu, spuse Buhu-Hu.

-      Sper să o putem salva pe Mărita Jhinerre cât de repede posibil, se îmbărbătă Suttonian.

-      Dacă avem ajutor din interior sper să fie bine. Sper să nu mai întâmpinăm atâtea greutăţi, zise Puerilă.

-      Nu vreau cheful să vi-l stric / Nu va fi uşor, eu zic, rosti şi Akewi.

-      Am o veste bună şi una proastă, se auzi o voce de undeva din faţa lor.