Capitolul XIX ~ Un Mic Impediment

Capitolul XIX

Un Mic Impediment

Deja se obişnuiseră cu atâtea surprize, însă aceasta nu era chiar o surpriză, pentru că Buhu-Hu, Singurel şi Aiurilă recunoscură vocea lui Norek. Dar nu mică le fu mirarea când în spatele lui Norek observară un Ibecs. Cu toţii se crispară de îndată. Noroc că nu era niciun pericol, era vechiul prieten al lui Buhu-Hu, de care acesta pomenise, Golya. Pfii, ce bucurie pe Buhu-Hu, se îmbrăţişă cu Golya, nu se văzuseră de atâta amar de ani. Norek fu îmbrăţişat la rândul lui de Singurel şi Aiurilă. Când bucuria revederii se mai potoli, le făcură cunoştinţă lui Norek cu Piticuţa şi Suttonian, iar Golya fu prezentat tuturor.

-      Care sunt cele două veşti? reluă Singurel.

-      Vestea bună este că am găsit o modalitate uşoară de a ajunge la Mărita Jhinerre, rosti Norek, Golya aici de faţă a fost de mare ajutor şi ne-a procurat o cheie de la uşa camerei din turn. Uitaţi-o, arătă Norek o cheie pe care o ţinea la brâu.

-      Iar vestea rea? intră în vorbă şi Muşcăciosu.

-      Vestea rea este că... şi Norek se opri.

-      De ce te-ai oprit? întrebă Aiurilă. Asta e, ne-ai avertizat că nu e o veste tocmai bună, deci e rea, deci... nu ne mai ţine pe jar.

-      În Turnul Îndepărtat mai erau nişte prizonieri, trei la număr, luă Golya cuvântul.

-      Părinţii mei, spuse Singurel ca într-o feerie.

-      Da, reveni Norek, cei trei Dewasa capturaţi, părinţii tăi şi tatăl Piticuţei. De dimineaţă, dacă tot s-a auzit de sosirea voastră, au fost luaţi şi duşi la castel.

-      Păi de la castel venim, sări Muşcăciosu.

-      Da, dar ei probabil nu au fost puşi în temniţă, cum a fost prietena voastră, spuse Golya, probabil sunt ţinuţi într-un loc secret din castel.

-      Şi ar mai fi ceva, spuse Norek.

-      Păi, altceva? spuse Puerilă.

-      Da, va trebui să mai aşteptăm un pic să se înnopteze, ca să ne putem strecura, spuse Norek.

-      De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, interveni Golya, putem să mergem deja, dar... uite, Buhu-Hu, hai cu mine să o luăm înainte, îţi arăt pe unde să intraţi, apoi eu trebuie să mă întorc ca să nu se observe că am dispărut.

-      Bineînţeles, răspunse Buhu-Hu.

Golya şi Buhu-Hu o luară înainte, iar Singurel, Piticuţa, Suttonian, Norek, Puerilă, Akewi şi Muşcăciosu, de data asta compacţi, nerăsfiraţi, o luară încet în urma lor.

-      Ce bine că te revăd, vechi prieten, spuse Buhu-Hu, în timp ce se deplasa spre castel împreună cu Golya. Cum îţi este?

-      Îmi este bine, răspunse Golya, m-am obişnuit cu situaţia asta. Am fost împotriva răsturnării Măritei Jhinerre, însă nu m-am putut opune.

-      Tare mult rău au făcut neamurile tale acestui tărâm, se plânse Buhu-Hu.

-      Ştiu, însă am fost puţini cei care ne-am împotrivit şi nu am fi avut nicio şansă. Aşa că am ales să plecăm capul.

-      Da, trist, lasă că dacă o salvăm pe Mărita Jhinerre totul va reveni la normal.

-      Să sperăm, spuse Golya. Uite că am ajuns!

-      Ia spune, deveni atentă Buhu-Hu.

-      Păi hai să şi intrăm pe uşa aia, arătă Golya o uşă laterală.

Turnul Îndepărtat era un turn ca toate celelalte. Însă era foarte mare şi avea mai multe intrări. Era rotund şi înalt cam cât un bloc cu zece etaje. Părea a fi făcut din cărămidă roşie şi avea ferestre la fiecare etaj. Câte patru ferestre la fiecare etaj. Uşa de la intrarea pricnipală era o uşă masivă din lemn şi era verde. Intrarea principală era păzită de patru Ibecşi. Golya şi Buhu-Hu ajunseseră la o intrare laterală, în partea dreaptă, aproape de spatele intrării principale.

Golya deschise uşa şi păşi cu mare atenţie. Se uită în stânga şi în dreapta şi îi făcu semn lui Buhu-Hu să intre. Aceasta intră după Golya. Înăuntru, pe mijloc erau scări în cerc ce duceau până sus. Şi mai erau vreo cinci uşi. Golya se îndreptă spre una din uşi, iar Buhu-Hu îl urmă.

-      Intră aici şi aşteaptă să fac eu un tur să văd dacă drumul e liber, rosti Golya.

-      Da, cum să nu, rosti Buhu-Hu.

Golya deschise uşa, iar Buhu-Hu intră înăuntru. Imediat ce Buhu-Hu intră înăuntru Golya trânti uşa în urma lui şi o încuie. Buhu-Hu se întoarse speriat.

-      Ce faci? Ce înseamnă asta?

-      Înseamnă că eşti captiv, rosti impasibil Golya.

-      Golya, ce se întâmplă? Ne ştim de o grămadă de ani!

-      Ne cunoşteam, vrei să spui, îl corectă Golya. În tot timpul ăsta de când Mărita Jhinerre a fost înlăturată de la putere am ajuns şi eu cineva.

-      Erai şi înainte, eram prieteni, aveai prieteni, ne distram de minune, căută să-l îmbărbăteze Buhu-Hu fără să se vadă că în realitate era speriată de moarte.

-      Nu, eram cu nişte prieteni şi nu aveam nimic. Acum am un rang, sunt căpitan, lumea mă cunoaşte şi mă apreciază. Dacă revine Mărita Jhinerre la putere, voi pierde toate acestea.

-      Golya, despre ce vorbeşti tu aici? Asta nu e putere, ăla nu e grad, probabil ţi-au dat gradul ca să îţi închidă gura, pentru că tu ai fost mereu împotriva lor.

-      Nu mai contează, tu şi prietenii tăi nu o veţi salva niciodată pe Mărita Jhinerre.

La auzul acestor cuvinte, Buhu-Hu simţi că e cuprinsă de ameţeală. Parcă tot cerul se năruia pe ea, iar camera în care fusese închisă parcă se micşora de la secundă la secundă.

-      Şi Norek? De ce l-ai ajutat pe Norek? Doar i-ai dat o cheie! Sau nu e bună?

-      Ba da, răspunse Golya, cheia este bună, însă nu va ajunge să o folosească. De fapt... voi nu veţi ajunge să o folosiţi. A fost ideea lui Norek să folosim chiar cheia reală.

-      Norek? Şi Norek? Ce se întâmplă aici? Nimeni nu mai vrea să o salveze pe Mărita Jhinerre?

-      De ce am face-o? Eu o duc bine, Norek o duce şi el bine acolo unde este între poieniţe.

-      L-ai corupt pe Norek! Cum l-ai corupt? N-am să ţi-o iert, se enervă Buhu-Hu.

-      Ha! Ha! Ha! Norek a fost cel care a trimis mesaj când aţi înnoptat la el. Te cunoaşte bine şi ştia că nu vei renunţa până nu o vei salva pe Mărita Jhinerre, mai ales că aveai ajutoare de nădejde în cei veniţi de sus.

-      Norek? Totul a pornit de la Norek? Nu-mi vine să cred!

-      Acum te las, zâmbi ironic Golya. Să nu pleci nicăieri! Mă duc să-i întâmpin pe ceilalţi!

Ceilalţi, Singurel, Piticuţa, Suttonian, Norek, Puerilă, Akewi şi Muşcăciosu continuau să meargă încet. Li se spusese să nu se grăbească şi să ajungă la Turnul Îndepărtat după căderea nopţii şi chiar asta făceau. Mergeau cât de încet puteau, vorbeau, Singurel şi Piticuţa făceau planuri ce vor face cu părinţii lor când vor reveni cu toţii acasă. În faţă mergeau Suttonian şi Norek. Suttonian era atent, căci aşa îi era obiceiul, îi intrase în sânge să fie atent tot timpul, fără să se relaxeze nicio clipă. Anii de slujit şi multele lupte duse îl făcuseră şi vigilent şi neîncrezător. În urma lui mergeau Puerilă cu Muşcăciosu care se tot tachinau. Ba Muşcăciosu râdea de urechile lungi ale lui Puerilă, ba Puerilă râdea de Muşcăciosu că nu poate merge decât în patru labe. În urma lor, cei trei prieteni discutau de zor.

-      Am să mă duc cu părinţii peste tot când ajungem sus, se încânta Singurel.

-      Vin şi eu cu ai mei, spuse şi Piticuţa. Mi-e aşa de dor de tata. Nu ştiu dacă-l voi mai recunoaşte.

-      Nici părinţii voştri nu vă vor recunoaşte, că doar aţi crescut, le spuse Aiurilă.

În urma acestui convoi ciudat era Akewi. Mergea tăcut, părea aerian şi neatent. Se tot uita în stânga şi-n dreapta, uneori şi în spate. Părea interesat de peisaj mai degrabă decât de scopul lor al tuturor de a o salva pe Mărita Jhinerre. Puerilă trase odată cu ochiul la el, trase şi a doua oară şi văzându-l aşa îl întrebă:

-      Akewi, ce e cu tine de eşti aşa tăcut?

-      Nu-i nimic, sunt gânditor / Stai liniştit, n-am să mor! îi răspunse acesta.

-      Hmmm, mârâi Puerilă.

-      Ce e, ce s-a întâmplat? îl întrebă Muşcăciosu.

-      Sper să nu am dreptate, însă comportamentul lui Akewi indică tocmai acest lucru.

-      Adică? întrebă şi mai curios Muşcăciosu.

-      Specia lui, începu Puerilă cu o voce mai joasă, de parcă îi spunea un secret, se spune că cu puţin timp înainte să moară, ei simt asta şi devin tăcuţi. Dar sper să mă înşel!

-      Şi eu, spuse Muşcăciosu speriat.

-      Gata, am ajuns, rosti Norek şi tot grupul se opri. Acum aşteptăm semn de la Golya!

-      În ce constă semnul? întrebă Singurel.

-      O să iasă pe uşa aceea, spuse Norek arătând exact uşa pe care Golya intrase cu Buhu-Hu şi o s-o lase întredeschisă.

-      Priviţi, uşa se deschide, îl opri Piticuţa.

-      Uite-l şi pe Golya, rosti Aiurilă.

-      Gata, a intrat înapoi, uşa e întredeschisă, putem merge, spuse Norek.

-      Să înaintăm totuşi încet şi cu mare atenţie, fu de părere Puerilă.

Se furişară până unde putură, apoi încet, neauziţi de nimeni intrară unul după altul pe uşa lăsată deschisă de Golya.

-      Bine aţi venit, vă aşteptam! rosti Golya.

Cei opt se văzură înconjuraţi de Ibecşi. Nu mai era deloc cale de scăpare.

-      Îţi mulţumim mult de tot, Norek, rosti un Ibecs care părea mai mare în rang decât Golya.

Privirile tuturor se întoarseră spre Norek care intrase ultimul pe uşă şi o încuiase. Căzuseră într-o capcană.