Capitolul XX ~ Opt Pentru Regină

Capitolul XX

Opt Pentru Regină

-      Bine aţi venit! repetă Ibecsul cel mare în grad.

-      Ce se întâmplă? rosti nedumerit Aiurilă.

-      Am căzut într-o capcană, spuse furios Suttonian. Norek ne-a tras pe sfoară.

-      Aşa e? se miră Puerilă. De ce ai făcut asta?

-      Unde e Buhu-Hu? întrebă şi Piticuţa.

-      Pentru că aşa e cel mai bine, răspunse impasibil Norek. Este mult mai bine cu Ibecşii la conducere.

-      Iar Buhu-Hu este în camera aceea, rosti Golya.

-      Nu te cred, interveni Singurel, dând să se îndrepte spre camera indicată de Golya.

Câţiva Ibecşi îndreptară suliţele spre el, lucru care îl făcu pe Singurel să se oprească.

-      Dacă tot veni vorba de arme, rosti şeful Ibecs, am să-l rog frumos pe Suttonian să ne dea nouă armele pe care le are.

-      Nici să nu vă gândiţi să puneţi mâna pe ele! Nu le dau nici mort!

-      Nu mă ispiti, rosti râzând şeful Ibecs.

-      Suttonian, te rog, dă-le armele, se duse Puerilă lângă Suttonian să-l roage.

-      Staţi liniştiţi, că imediat le dă, spuse Norek care venise din spate fără să fie simţit şi o apucă pe Piticuţa de gât.

-      Nici să nu te gândeşti să te atingi de ea, încercă să se repeadă la el Singurel, însă într-o clipită fu pus la pământ de către doi Ibecşi.

-      Lasă-l în pace, spuse pe un ton poruncitor Suttonian şi începu să se dezarmeze.

Nu o să vă vină să credeţi, dar avea asupra lui în afară de o sabie şi trei cuţite, avea ascuns un paloş scurt, două pumnale, o lance şi un bici.

-      Ohoho, un adevărat arsenal, aşa cum îi şade bine unui mare luptător, îl ironiză şeful Ibecs. Doar atât?

-      Da, mârâi printre dinţi Suttonian.

În timp ce Suttonian îşi scotea armele una câte una şi le dădea drumul pe jos, fiecare dintre ei fu controlat temeinic de câte un Ibecs pentru a nu ascunde arme, iar Golya se duse la camera unde era captivă Buhu-Hu şi deschise uşa. Buhu-Hu ţâşni pe uşă şi se alătură întregului grup de prizonieri.

-      Îmi cer scuze, rosti ea timidă, nu aveam de unde să ştiu că Norek după ce a fost atât de primitor, ne va trage pe sfoară.

-      Ai ales cuvântul sfoară foarte bine, spuse Norek, pentru că mâine dimineaţă veţi fi spânzuraţi.

-      Spânzuraţi? se sperie Muşcăciosu. Cum spânzuraţi? Nu se poate aşa ceva!

-      Uite-aşa, ai auzit bine, spân-zu-raţi, îi silabisi şeful Ibecs.

-      Nu credeam că voi sfârşi aşa, nu pot, vreau acasă, începu să se vaite Aiurilă.

-      Dintre voi toţi, el nu a scos niciun cuvânt, ridică sabia şeful Ibecs arătând spre Akewi. De ce?

-      E mai tăcut, îi luă Suttonian apărarea lui Akewi.

Adevărul era că atât înainte de a se lepăda de arme, cât şi după aceea, Akewi şi Suttonian se tot priviseră în ochi. Se înţeleseseră ei cumva, căci la un moment dat, după ce şeful Ibecs coborî sabia ce fusese aţintită spre Akewi, acesta rosti:

-      De aici n-o să plecăm / Am venit să o salvăm / Şi puterea să ne ţină / Pe noi opt! Pentru reginăăăă!

Căci da, erau opt: Singurel, Aiurilă, Piticuţa, Muşcăciosu, Buhu-Hu, Puerilă, Suttonian şi el, Akewi. Nu se puneau la socoteală cei doi trădători: Norek şi Golya.

În momentul acela Akewi se ridică în două picioare şi izbi cu putere doi Ibecşi care erau cel mai aproape de el. Puerilă care era şi el pregătit, căci realizase ceea ce avea să urmeze, se propti cu capul în stomacul unui Ibecs. Suttonian se aplecă foarte repede jos, lua sabia şi începu să poarte o luptă crâncenă cu trei Ibecşi. Da, trei, nu degeaba fusese el Marele Comandant al oştilor.

Singurel, Piticuţa şi Aiurilă erau depăşiţi de situaţie. Nu ştiau să lupte. Nu fuseseră niciodată implicaţi în aşa ceva. Norek, şiret, se baza tocmai pe acest lucru. Şi se repezi asupra lor. Însă Buhu-Hu nu stătu nici ea degeaba şi începu să zboare în jurul lui Norek lovindu-l cu aripile şi căutând să-l devieze din drumul lui spre cei trei prieteni.

În acelaşi timp, Muşcăciosu îşi înfipsese colţii în piciorul lui Golya, iar acesta îl tot lovea ca să-i dea drumul. Muşcăciosu mârâia teribil şi scutura din cap, de parcă loviturile lui Golya nici nu existau.

Treaba devenea din ce în ce mai serioasă, căci după ce Suttonian reuşi să îi doboare pe cei trei cu care se luptase, încă vreo patru Ibecşi coborâră din vârful turnului, atraşi de zgomotul de jos.

Lupta era una în toată regula. Ibecşii tot apăreau, Suttonian, Puerilă şi Akewi îi tot doborau. Contribuţia lui Singurel începu să se simtă când, încurajat de un pumn bine plasat în genunchiul unui Ibecs care-l făcu pe acesta să cadă jos, se avântă în luptă inconştient că putea fi rănit în orice moment. Începu să împartă pumni şi picioare peste tot pe unde nimerea.

Buhu-Hu îl ameţi atât de mult pe Norek zburând în jurul capului lui şi lovindu-l cu aripile, încât acesta se dezechilibră şi căzu lovindu-se cu capul de o uşă metalică masivă şi rămase acolo fără suflare. Buhu-Hu se repezi la brâul lui Norek şi reuşi cu ciocul să ia cheia pe care i-o aruncă Piticuţei:

-      Lasă-i pe ei şi hai sus s-o salvăm pe Mărita Jhinerre!

Piticuţa, ferindu-se de tot ce venea spre ea, reuşi să se strecoare spre scările circulare care duceau sus în vârf. Aiurilă, ştiind că nu are cum să facă faţă luptei o urmă îndeaproape.

Ibecşii cădeau pe capete. Golya reuşise într-un final să se smulgă din încleştarea Muşcăciosului azvârlindu-l într-un perete, astfel încât acesta scoase un icnet prelung, şi acum se îndrepta ameninţător spre Singurel.

Puerilă observă că trei Ibecşi se îndreptau spre Buhu-Hu, Aiurilă şi Piticuţa şi se repezi asupra lor:

-      Voi continuaţi-vă drumul, urcaţi şi salvaţi-o pe Mărita Jhinerre, de ei mă ocup eu.

-      Mulţumim, rosti Piticuţa, hai să urcăm în grabă, spuse mai apoi îndreptându-şi privirea spre Aiurilă.

Suttonian fusese băgat într-un colţ şi se lupta vajnic cu doi Ibecşi. Unul din ei chiar reuşise să-l rănească la o mână, însă părea că acest lucru nu-l afectează deloc pe marele luptător.

Şeful Ibecs se tot lupta de o vreme doar cu Akewi şi parcă nimeni nu îndrăznea să se bage în lupta lor. Ibecsul tot ridica sabia şi lovea, Akewi se ferea, apoi încerca la rândul lui să-l lovească cu copitele. Lupta era aprigă de tot. Printr-o mişcare abilă, Akewi la un moment dat reuşi să-l lovească aşa de tare pe şeful Ibecs, încât acesta se rostogoli şi ajunse drept în camera unde fusese ţinută captivă Buhu-Hu. Apoi întorcându-şi privirea, văzu că un alt Ibecs dădea să-l lovească cu sabia pe Singurel. Acesta fiind cu spatele nu prevestea ce avea să se întâmple. Printr-un efort disperat, Akewi se aruncă între Singurel şi Ibecs, strigând:

-      Singureeel!

Pentru o fracţiune de secundă lupta parcă încetă. Buhu-Hu, Piticuţa şi Aiurilă care începuseră să urce scările se opriră şi se întoarseră. Muşcăciosu care abia se ridicase în cele patru lăbuţe ale lui după groaznica trântitură ridică privirea din pământ. Suttonian care reuşise să iasă din colţ răpunându-i pe cei doi Ibecşi se opri cu sabia în aer. Puerilă care era la baza scărilor şi ţinea piept unui Ibecs care voia să urce îl străpunse pe acesta cu un pumnal luat de pe jos din arsenalul de arme avut de Suttonian, apoi privi pe după Ibecsul care cădea jos. Singurel aplecase capul şi pusese ambele mâini asupra capului.

Se auzi un zgomot. Akewi căzuse la pământ. Sabia pătrunsese adânc în corpul lui. Puerilă şi Suttonian se repeziră în acelaşi timp şi-l tăiară pe Ibecsul ce le rănise prietenul. Toţi erau şocaţi. Nu de faptul că Akewi se aruncase în faţa sabiei pentru a-l salva pe Singurel. Mai degrabă erau şocaţi de faptul că Akewi, poetul Akewi, acel Akewi care mereu vorbea în rime, nu rostise un vers. Doar un cuvânt. Şi ce cuvânt! Ultimul lui cuvânt!

-      E adevărat, şi-a simţit moartea, zvonurile sunt adevărate, rosti printre lacrimi Puerilă care ajunsese la Akewi şi îi luase capul între mâini.

Suttonian ajuns şi el lângă corpul căzut al lui Akewi, tot mai avea de dat cu sabia în stânga şi dreapta. Numai că de data asta parcă dădea şi mai cu sete, de nervi, de ciudă că prietenul fusese răpus.

Singurel îngenunchease lângă Akewi şi plângea în hohote. Nu-i mai păsa de faptul că ar fi putut oricând veni un Ibecs din spate şi să-l lovească. Lacrimile îi curgeau pe obraji, plângea cu sughiţuri, nu-i venea să creadă că Akewi se sacrificase pentru el. Acea sabie trebuia să-l fi răpus pe el, pe Singurel. Dar Akewi sărise în faţa sabiei. Era recunoscător, era furios că prietenul îi fusese răpus. Îl încercau o grămadă de sentimente. Nu realizase până în clipa aceea că fiecare din ei, fiecare din cei opt erau fragili, oricând li s-ar fi putut întâmpla o tragedie ca aceasta.

-      De ce? Nu trebuia să se întâmple! spuse Singurel printre şiroaie de lacrimi.

-      Akewi! Akewi! striga şi Puerilă în speranţa disperată de a-l face să deschidă ochii.

Degeaba! Akewi se sacrificase pentru un scop nobil. Pentru ca Mărita Jhinerre să fie eliberată!

-      Îmi voi aminti toată viaţa de tine! continuă Singurel plângând. Nu te voi uita niciodată!

-      Sacrificiul tău nu va fi în van, îl acompanie şi Puerilă. O vom salva pe Mărita Jhinerre!

-      Da, chiar dacă asta va însemna să îmi pierd şi eu viaţa sau să nu mă mai întorc niciodată acasă, rosti Singurel ridicându-se de jos de lângă corpul lui Akewi.

Felul în care se ridicase îl făcu pe Golya să facă un pas înapoi. Privirea lui Singurel era plină de ură. Până şi Suttonian făcu un pas în lateral pentru a se depărta de Singurel, căci nu ştia cum va reacţiona acesta. Singurel se aplecă luă o sabie şi se aruncă furibund spre un grup de trei Ibecşi. Atacul fu atât de surprinzător, încât aceştia nu schiţară niciun gest şi nu avură timp să ridice săbiile. Căzură seceraţi ca spicele toţi trei la pământ.

-      Pentru Akewiiiii! zbieră Singurel şi se aruncă asupra următorului grup de doi Ibecşi.

Puerilă se ridică şi el şi împreună cu Suttonian şi cu Muşcăciosu care venise între timp lângă corpul neînsufleţit al lui Akewi, încurajaţi parcă de furia lui Singurel, se năpustiră şi ei în alte trei direcţii, pentru a-i răpune pe toţi Ibecşii rămaşi.

Suttonian sări la Golya şi cu o mişcare foarte abilă îl dezarmă pe acesta. Apoi îl împunse cu sabia în spate silindu-l pe Golya să intre în cameră. Aceeaşi cameră unde fusese captivă Buhu-Hu. Aceeaşi cameră unde era deja şeful Ibecs, care nu mai îndrăznise să iasă de acolo.

Puerilă doborî şi el patru Ibecşi, timp în care Muşcăciosu se tot strecura printr picioarele tuturor şi muşca Ibecşii în stânga şi-n dreapta. Aceştia ţipau, începeau să şchiopăteze, se dezechilibrau şi ajungeau în săbiile lui Singurel sau Suttonian sau Puerilă.

În numai câteva minute, se făcuse curat. Niciun Ibecs nu mai era în picioare. Doisprezece Ibecşi erau întinşi pe jos răniţi în diverse zone ale corpului, iar restul...

-      Suttonian, du-te sus şi ajută-i s-o elibereze pe Mărita Jhinerre, rămânem noi aici.

-      Bine, spuse Suttonian şi fugi spre scări începând să le urce în grabă pentru a-i ajunge pe ceilalţi.

Suttonian urcă până pe la jumătatea drumului spre turn şi când îi ajunse din urmă, îi văzu pe Buhu-Hu, Aiurilă şi Piticuţa împrejmuiţi de nouă Ibecşi.

-      Credeaţi că gata, drumul este liber? rosti unul din Ibecşi. Jos armele şi îngenuncheaţi! spuse acesta ameninţător.