Capitolul X ~ A Treia Poieniţă

Capitolul X

A Treia Poieniţă

Frica intrase un pic în ei. Se grăbeau destul de tare. Mergeau foarte repede. În scurt timp Puerilă începu să gâfâie. Akewi abia se mai mişca, dar nu renunţa. Buhu-Hu se plângea că o dor aripile.

-      Haideţi totuşi să stăm cinci minute, că n-o fi foc, îi rugă Muşcăciosu, iar ceilalţi fură de acord.

-      Doamne dar parcă am alergat, se plânse Aiurilă.

-      Asta e, nu avem ce face, dacă ne-a spus Norek că trebuie să trecem repede, aşa vom face, spuse Buhu-Hu, însă câteva minute de odihnă nu strică.

-      Vai de mine-am obosit / Şi sunt tare năduşit, se plânse şi Akewi.

-      Important e să nu călcăm pe alături, menţionă Singurel.

-      Auziţi? Dar ce-i ceaţa asta deasă pe lângă drum? întrebă Muşcăciosu. Asta e poieniţa cu moarte, nici nu vreau să-mi imaginez ce se întâmplă dacă...

Deodată o mână ieşi din ceaţa densă şi-l apucă pe Muşcăciosu de o labuţă din spate şi începu să-l tragă.

-      Aoleu, m-a prins, ajutor, începu acesta să se vaite.

-      Ce facem? se întrebă Puerilă, apucaţi-l de lăbuţele din faţă şi trageţi-l. Nu-l lăsaţi să dispară în ceaţă!

Akewi şi Singurel săriră şi-l apucară pe Muşcăciosu de lăbuţele din faţă, în timp ce Aiurilă îl apucă de corp. Mâna care îl trăgea începu să se mişte din ce în ce mai repede şi... mai apăru o mână. Muşcăciosu începu să scâncească. Buhu-Hu zbura pe lângă ei, neavând cum să îi ajute. apăru şi a treia mână care-l apucă pe Muşcăciosu de cealaltă lăbuţă din spate. Gluma se îngroşa şi cu tot chinul tuturor, nu puteau să-l elibereze pe Muşcăciosu.

Dintr-odată, cele trei mâini făcură o mişcare bruscă încât îl ridicară pe Muşcăciosu în totalitate de pe potecă. Mişcarea fu atât de bruscă şi neprevăzută de nimeni, încât Akewi se dezechilibră, căzu în fund, se împiedică de Puerilă şi amândoi, într-o fracţiune de secundă se rostogoliră în cealaltă parte a potecii, dispărând în ceaţă. Ca un făcut imediat după aceea cele trei mâini se retraseră şi Muşcăciosu făcu o tumbă în aer lovindu-o din greşeală pe Buhu-Hu care neputând da din aripi se învârti şi ea în aer şi se îndreptă spre ceaţa care îi înconjura. În acel moment, Muşcăciosu, care aterizase cum trebuie pe potecă făcu un salt, o apucă pe Buhu-Hu de o aripă şi o trase înapoi, astfel încât să nu piară şi aceasta în ceaţa deasă.

Totul se petrecuse atât de repede, încât Singurel şi Aiurilă nu avură timp să schiţeze niciun gest. Toţi patru se prăbuşiră la pământ. Le luă câteva secunde să se dezmeticească, apoi se ridicară şi începură să strige disperaţi:

-      Akewiii, Puerilăăăă, ne auziţi, unde sunteţi? strigau toţi patru în cor.

-      Ce ne facem, oare i-am pierdut de tot? începu să se vaite Singurel.

-      Nu ştiu ce să zic, însă ar fi trist să continuăm fără ei, se plânse şi Buhu-Hu.

-      Prietenii voştri sunt duşi şi nu îi veţi mai putea vedea vreodată, se auzi o voce care venea din ceaţă.

-      Cine eşti? sări Aiurilă.

-      Sunt Spiritul Ceţii şi ce intră în ceaţă e dus pentru eternitate. Sufletul lor se odihneşte jos în Tărâmul de Dedesubt.

-      Şi nu putem ajunge la ei? Nici măcar cu Norii Zurbagii? deveni interesată Buhu-Hu.

-      Nu vă pot spune, se auzi vocea din ceaţă.

-      Atunci mergem şi cu Norii Zurbagii şi o să-i salvăm, ai să vezi, sări ofuscat Aiurilă.

-      Mai întâi să trecem de poieniţă, reveni Buhu-Hu. Apropo, Muşcăciosule, îţi mulţumesc din suflet pentru că m-ai salvat, fără tine aş fi fost în aceeaşi situaţie cu Akewi şi Puerilă. Eşti un câine bun şi îmi pare rău că mi-a fost frică la început de tine.

-      Cu multă plăcere şi nu-i nimic, mă bucur că ţi-am putut fi de ajutor, îi răspunse Muşcăciosu.

-      Haideţi să nu mai pierdem vremea şi să mergem, sări Aiurilă.

Cei patru rămaşi îşi continuară drumul, şi trişti şi liniştiţi şi marcaţi de evenimentul ce se petrecuse. Mergeau în şir indian fără să scoată o vorbă. Încet-încet, după o bună bucată de drum, ceaţa începu să se risipească şi parcă se mai luminară şi ei la faţă. Se gândeau fiecare în sinea lui cum pierduseră doi buni prieteni şi mai aveau o grămadă până la castel.

Ca la un semn, în faţa lor apăru o piedică, un buştean mare peste care nu prea puteau să treacă, în afara lui Buhu-Hu, deoarece buşteanul era plin de ace şi nu aveai cum să te cocoţi pe el. Iar în stânga şi în dreapta nu mai voia niciunul să se gândească a păşi.

-      Am o întrebare pentru fiecare dintre voi! reveni în peisaj vocea, Spiritul Ceţii.

-      Se putea să trecem noi repede şi cu bine? răbufni Aiurilă.

-      Să auzim, spuse Singurel.

-      Asio, de ce îi ajuţi pe băieţi?

-      Ca să pot scăpa de Ibecşi şi Mărita Jhinerre să revină la conducerea tărâmului.

-      Câine, de ce accepţi să fii supus oamenilor?

-      Pentru că nu mă deranjează şi ei... el... Singurel, se comportă foarte frumos cu mine.

-      Nuori blond, de ce cunoşti atât de multe?

-      Pentru că, răspunse Aiurilă, îmi place să citesc, chiar dacă sunt mic.

-      Nuori roşcat, ce vei face când îţi vei revedea părinţii?

Linişte. Ceilalţi trei se uitară în acelaşi timp la Singurel.

-      Nu ştiu, probabil că o să-i îmbrăţişez, răspunse cu voce şoptită Singurel.

-      Pentru a ieşi din a treia poieniţă, continuă cu o voce impunătoare Spiritul Ceţii, trebuie ca fiecare trecător să răspundă sincer la câte o întrebare. Voi... şi făcu o pauză, timp în care toţi patru parcă încetară să respire, voi aţi fost toţi patru sinceri şi aveţi dreptul să părăsiţi poiana. Cele trei încercări au luat sfârşit. Drum bun către castel! mai rosti vocea după care ceaţa se risipi instantaneu, iar buşteanul, ia-l de unde nu-i.

-      Asta e, bravo, am reuşit, începu să ţopăie Aiurilă.

-      Slavă cerului că s-a terminat, rosti cu voce sfârşită şi Buhu-Hu.

-      După ce o salvăm pe Piticuţa, trebuie să coborâm să-i salvăm pe Akewi şi pe Puerilă, interveni Muşcăciosu.

-      Asta neapărat, fu de acord şi Singurel.

-      Buhu-Hu, cât mai e până la castel? fu curios Aiurilă.

-      Nu foarte mult, aşa că hai să-i dăm bătaie şi să ne grăbim.

Şi uite-aşa alaiul format din doi copii, un căţel şi-o bufniţă porni spre castelul unde era ţinută Piticuţa.