Capitolul IX ~ Conacul

Capitolul IX

Conacul

Cât să fi trecut oare? Treizeci de secunde? Un minut? Însă tuturor li se păru o eternitate acest minut.

-      A-alo? îndrăzni Buhu-Hu.

-      Da, poftiţi, se auzi din nou vocea şi deodată luminile se aprinseră.

Nici nu vă puteţi închipui cum era conacul pe dinăuntru. O minunăţie. În mijloc, sus, atârna un ditamai candelabrul, pe doi dintre pereţii camerei de oaspeţi era o bibliotecă plină de cărţi, iar pe ceilalţi doi pereţi erau diverse arme artizanale. În mijlocul camerei era o masă de lemn, cu încrustaţii, iar spătarele scaunelor erau sculptate în formă de leu. Într-un colţ, într-un fotoliu, stătea un... Ibecs.

-      Poftiţi, luaţi loc, repetă Zaharra.

Cei şase călători erau şocaţi de vederea unui Ibecs în faţa lor. Un Ibecs amabil şi politicos, când se ştia că Ibecşii luaseră cu forţa conducerea acestui tărâm din mâinile Măritei Jhinerre. nu ştiau cum să procedeze: să ia loc unul câte unul sau să se întoarcă şi să iasă val-vârtej pe uşă. Într-un final Puerilă se decise să înainteze:

-      Bună seara, mulţumim.

-      Sunteţi miraţi de faptul că sunt un Ibecs? spuse oarecum amuzată Zaharra. Mă numesc Zaharra, dar cred că ştiaţi deja asta de la Norek. Aţi cam avut de tras cu el.

-      Dar de unde ştiţi? fu curios Singurel.

-      Tu trebuie să fii cel al căror părinţi sunt captivi în Turnul Îndepărtat.

-      Sunt captivi, adică... deci... trăiesc? se lumină la faţă Singurel.

-      Bineînţeles că trăiesc, nu suntem criminali. Şi nici canibali. Eu oricum sunt bătrână, m-am retras aici şi am grijă de călători. Într-un fel sau altul.

-      Cum adică într-un fel sau altul? se sperie Aiurilă.

-      Adică... dacă sunteţi cuminţi şi mergeţi doar pe poteca celei de-a treia poieniţe, rămânem prieteni.

-      Nu vă supăraţi, interveni inoportun şi fără nicio legătură cu subiectul Muşcăciosu, aveţi cumva ceva de mâncare?

-      Cum să nu, mă scuzaţi, m-am luat cu vorba şi uite că nu sunt o gazdă bună.

Zaharra se ridică din fotoliu şi cât ai clipi din ochi umplu masa cu bucate alese. Erau de toate acolo.

-      Poftiţi la masă, vă rog, îi invită aceasta.

-      Vă mulţumim, rosti politicos Singurel.

Şi unul câte unul începură să se aşeze la masă şi să mănânce.

-      Multe cărţi eu am găsit / Chiar pe toate le-aţi citit, interveni Akewi aşezându.se ultimul la masă, căci preţ de câteva minute rămăsese blocat în faţa bibliotecii şi studiase de la un cap la altul ce cărţi erau acolo.

-      Ce să fac şi eu, aici sunt singură şi timpul trece greu, îi răspunse Zaharra. Da, le-am citit cam pe toate, pe unele şi de câte două ori.

-      Doamne, ce mâncare bună, rosti Buhu-Hu nepăsându-i ce tot zice Zaharra de cărţile ei.

-      Într-adevăr, aprobă şi Puerilă.

-      Am şi eu o întrebare către voi doi, fu curioasă Zaharra, arătând către Buhu-Hu şi Puerilă. Toată suflarea tărâmului ştie că mergeţi s-o salvaţi pe regina voastră. Ce se va întâmpla după aia cu noi, cu Ibecşii care nu am fost de vină pentru ceea ce s-a întâmplat?

-      Habar n-am, rosti Buhu-Hu, nu sunt eu în măsură să deci, doar Mărita Jhinerre va porunci ce să se facă cu voi.

-      Însă noi o vom ruga să te cruţe pentru că ai fost o gazdă atât de bună, o linişti Puerilă.

-      Vă mulţumesc în avans, ce să zic...

Ca şi în seara precedentă, toţi stăteau acum cu burţile umflate de abia putea să mai respire. Masa Zaharrei fusese tot atât de îndestulătoare ca şi cea de la Norek. Şi cum avuseseră o zi grea şi primejdioasă, încet-încet, fiecare începu să cedeze şi să vrea să doarmă. Zaharra le pregăti paturile şi rând pe rând intrară în lumea viselor, excepţie făcând Singurel care voia s-o mai interogheze pe Zaharra.

-      Zaharra, ce s-a întâmplat cu părinţii mei? Eram prea mic atunci când ei au dispărut şi nu prea mai ţin minte, doar ca într-o zi bunica era în lacrimi.

-      Ce pot să-ţi spun? Părinţii tăi şi încă cineva au încercat la fel ca şi voi să o salveze pe Mărita Jhinerre şi au sfârşit prin a fi prinşi de către Ibecşi şi întemniţaţi. Şi atunci, la fel ca şi acum, lumea auzise de ei şi cu toţii sperau. Cu toţii îşi doreau. Nu mă întreba ce-mi doresc că nu ştiu. Pentru mine aici e bine şi cu Jhinerre şi cu Ibecşii la conducere.

-      Deci, dacă ajung la Turnul Îndepărtat îmi pot salva părinţii, rosti cu speranţă Singurel.

-      E foarte probabil, îl încurajă Zaharra. Acum hai să te culci şi tu.

-      Noapte bună, îi ură Singurel.

-      Asemenea, îi răspunse Zaharra.

Se lumina de ziuă. Noaptea trecuse parcă prea repede. Iar Aiurilă, care se trezise primul, o ajută pe Zaharra să pregătească micul dejun, când începură ceilalţi să se trezească. Micul dejun fu săţios şi fiecare parcă aştepta să plece şi să scape şi cea de-a treia poieniţă, să treacă de ea şi să-şi poată continua drumul. Când se pregăteau să plece, se auzi o bătaie în uşă.

-      Aştepţi pe cineva? întrebă Buhu-Hu.

-      Nu, îi răspunse mirată Zaharra, ridicându-se şi îndreptându-se spre uşă.

Nici nu apucă să ajungă la uşă că Norek dădu buzna.

-      Bună dimineaţa, haideţi, acum vă ridicaţi şi plecaţi. Situaţia e gravă, s-a auzit că veniţi şi Ibecşii au trimis după voi să fiţi capturaţi.

-      Păi şi unde mergem, că tot trebuie să trecem prin poieniţă, deveni curios Puerilă.

-      Da, dar o s-o faceţi foarte repede, nu vă opriţi deloc, mergeţi întins, v-aş pune chiar să alergaţi. Şi când ajungeţi de cealaltă parte a poieniţei, în stânga, după o stâncă, se află o peşteră unde trebuie să vă ascundeţi ca să nu fiţi găsiţi, rosti Norek dintr-o răsuflare.

-      Atunci hai să ne ridicăm să mergem. Mulţumim Zaharra pentru găzduire, spuse precipitat Singurel.

-      Iar tu, continuă Norek către Zaharra, ai grijă, vor veni la tine şi dacă vor afla că i-ai găzduit pedeapsa va fi straşnică.

-      Nu-ţi bate tu capul, dacă ai şti de câte ori au venit să mă chestioneze ba de una, ba de alta, am eu grijă de ei, îl calmă Zaharra.

Fiecare se ridică de pe scaun şi ieşiră în curte. Ieşiră atât de repede încât lumina soarelui aproape că îi orbi şi cu toţii închiseră ochii preţ de câteva secunde. După care porniră pe potecă, lăsându-i pe Norek şi pe Zaharra în urmă.