Capitolul IX ~ La Carusel

Capitolul IX

La Carusel

Ieşiră pe poarta castelului nu înainte de a pune fiecare în rucsac câteva merinde pentru drum. Rucsacurile fuseseră aşezate două pe spatele lui Alcul, celălalt pe spatele Paiei. Cu toţii păşeau încet, în linişte. Li se părea extraordinar de ciudat că nu o mai aveau pe Buhu-Hu alături de ei şi nici că Suttonian nu putuse să-i însoţească. Însă aveau încredere că Mărita Jhinerre le făcuse cunoştinţă cu prieteni de nădejde, chiar dacă de fiecare dată când se uitau la Wujek, îşi aminteau de trădarea lui Norek. Plus că erau ajutaţi de soldatul fost bandit Avazak.

-      Care e prima destinaţie?, rupse Muşcăciosu tăcerea.

-      Trebuie să ne îndreptăm spre locul unde se află pădurea de ukpa, îi răspunse Avazak.

-      Şi cât avem de mers?, întrebă Aiurilă.

-      Tu doar atât ştii să întrebi, cât mai e de mers, îl apostrofă Piticuţa.

-      Păi să ştiu şi eu, nu să merg aşaaaa..., se scuză Aiurilă.

-      Simt din vocea ta, interveni Singurel ridicând capul spre Avazak, că nu e chiar aşa de uşor de ajuns la pădurea de ukpa.

-      Ai dreptate, îi răspunse acesta, ştiu că nu vă temeţi de nimic, dar nici nu am vrut să vă sperii.

-      Ce ne aşteaptă?, întrebă Muşcăciosu.

-      Două încercări grele ne aşteaptă, răspunse Avazak.

-      Care sunt acestea, hai, te rog, spune-ne, se rugă Piticuţa de el.

-      Le vom lua pe rând, prima încercare va fi Pădurea Tăcerii.

-      Pădurea Tăcerii?, întrebă curios Singurel. Şi în ce constă aceasta? Care este încercarea?

-      Va trebui să trecem prin ea fără să scoatem un sunet, îi avertiză Avazak.

-      Păi asta e chiar foarte uşor, spuse Aiurilă.

-      Pe bune?, sări Muşcăciosu. Tocmai tu spui asta care vorbeşti încontinuu şi pui întrebări peste întrebări?

-      Lasă că nici cu tine nu îmi e ruşine, îi reproşă Piticuţa Muşcăciosului.

-      Şi..., îndrăzni Singurel să întrebe, şi dacă face cineva un mic sunet? Ce se întâmplă?

-      Nu ştiu, îi răspunse sincer Avazak. Puţini au trecut prin Pădurea Tăcerii fără să scoată un sunet. Iar cei care probabil au scos, nu s-a mai auzit de ei.

-      Cei mai în vârstă spun că ar fi luaţi de o vrăjitoare care îi duce departe, intră în vorbă Alcul.

-      Da, şi îi duce într-un alt tărâm, interveni şi Paia.

-      Nimeni nu ştie pentru că nimeni care a făcut un sunet nu a mai fost văzut vreodată, rosti şi Wujek.

-      Atunci cel mai bine e să reuşim să trecem prin Pădurea Tăcerii fără să scoatem un sunet, spuse Singurel.

-      Haideţi să nu ne mai gândim la asta, căută Avazak să-i înveselească. Ştiţi voi oare, dragii mei, unde vom poposi la noapte?

-      Păi nu ajungem azi la pădurea aia?, întrebă Aiurilă.

-      Nu, abia mâine ajungem, îi răspunse Avazak.

-      Unde poposim peste noapte?, întrebă Piticuţa.

-      La carusel, răspunse Avazak zâmbind.

-      Carusel? Păi noi mergem să dormim sau să ne jucăm?, întrebă Muşcăciosu.

-      Carusel este într-adevăr un parc de distracţii, recunoscu Avazak, însă are şi loc de înnoptat. Şi în plus luaţi şi voi o pauză şi vă mai distraţi!

-      Bună idee, recunoscu Piticuţa. Atunci... să întindem pasul ca să ajungem mai repede.

Orele treceau una după alta. Trecură mai întâi printr-un crâng, apoi crângul deveni o vale cu o apă curgătoare ce mergea în paralel cu ei.

-      Nu eşti prea vorbăreţ, încercă să poarte Singurel o discuţie cu Wujek.

-      Aşa este felul meu, sunt mai tăcut. Oricum voi îl vedeţi în mine pe Norek şi ştiu că asta e neplăcut.

-      Lasă că încet ne obişnuim, încercă să-l împace Singurel.

-      Mare ruşine ne-a adus Norek când a trădat-o pe Mărita Jhinerre, continuă Wujek. Au fost săptămâni de zile când nici nu voiam să ies din casă.

-      Te înţeleg, dar nu este vina ta, îl încurajă Singurel.

Când valea prin care mergeau luă sfârşit, au intrat într-o grădină plină cu flori înalte de toate felurile. Prin grădină au trecut repede, căci nu era foarte întinsă. Însă când au ieşit din grădină şi începea să se însereze, ce să vezi?

În faţa lor se afla un parc de distracţii. Scris sus la intrare CARUSEL. Literele erau alcătuite din beculeţe roşii şi albastre care se aprindeau şi se stingeau, alcătuind un joc de lumini foarte frumos. Vai de mine şi ce era acolo! Clovni îmbrăcaţi în toate culorile posibile, cu nasuri mari roşii şi verzi şi pantaloni bufanţi. Erau gimnaşti care se căţărau peste tot şi făceau acrobaţii la bare. Prin faţa lor trecură şi două gimnaste care învârteau fiecare câte patru cercuri cu atâta abilitate, încât Piticuţa rămase cu gura căscată.

-      Vezi să nu-ţi cadă dinţii din gură, râse Aiurilă de ea.

-      Tu vezi cum învârt cercurile alea? Şi nu se încurcă deloc!

Piticuţa chiar era fascinată de cele două gimnaste. Nu apucă să facă doi paşi că în faţa lor între două clădiri sus, la etaj, erau doi acrobaţi ce mergeau pe sfoara întinsă. Singurel se opri şi fluieră admirativ.

-      Mamăăă, sunt vreo şase metri până acolo. Şi cât echilibru au!

-      Dacă pică de acolo praf se fac, spuse Muşcăciosu.

-      Nu vor pica, sunt acrobaţi renumiţi îl linişti Alcul.

-      I-am văzut şi noi când eram mai mici, spuse şi Paia. Au venit la noi în oraş.

Tot uitându-se pe sus, aproape că se loviră de trei jongleri care învârteau nişte bile cu o viteză fenomenală.

-      Aveţi grijă, îi spuse unul din jongleri lui Aiurilă.

Apoi îşi continuară drumul. Ba la un moment dat doi dintre jongleri au început să schimbe bilele între ei, iar al treilea a introdus în numărul său şi două popice pe lângă bilele existente. Piticuţa, Muşcăciosu, Singurel şi Aiurilă nu mai ştiau unde să se uite. În orice direcţie priveau, găseau vrem scamatorie, vreo jonglerie, vreo cascadorie care să îi facă să se mire. Tot întorcându-se şi învârtindu-se şi înaintând, Aiurilă se trezi că nu-şi mai zăreşte prietenii. Se sperie un pic pentru că s-a rătăcit, însă nu şi-a pierdut firea. A început să se uite încoace şi încolo şi să înainteze, se ferea tot timpul, doar-doar de şi-o zări prietenii.

-      Singurel! Piticuţa!, începu să strige Aiurilă.

La un moment dat s-a lovit de un jongler care era cocoţat pe un monociclu, o bicicletă din aceea doar cu o roată şi şa şi care învârtea două farfurii pe două beţe. Acesta se dezechilibră şi căzu la pământ. Farfuriile căzură pe jos şi-n forfota care era acolo, fură călcate în picioare de trecători.

-      Ce mi-ai făcut?, răcni jonglerul.

-      Mă scuzaţi, n-am vrut, se fâstâci Aiurilă. Îmi căutam prietenii!

-      Eu ce fac acum? Să-mi plăteşti farfuriile!

-      Dar n-am bani!

-      Ba ai să mi le plăteşti!, ţipă jonglerul.

-      Ai ceva cu el?, auzi Aiurilă o voce din spatele său.

Cât de uşurat se simţi! Recunoscuse vocea lui Avazak. Se întoarse şi încercă să-i explice ce se întâmplase, dar acesta ridică mâna şi-i făcu semn să tacă.

-      Altă dată să fii mai atent!, îi spuse Avazak lui Aiurilă şi scoase din buzunar trei monede şi i le dădu jonglerului. Acesta se făcu tot numai un zâmbet şi dispăru într-o clipă prin mulţime.

-      M-am pierdut de voi, se plânse Aiurilă.

-      Dacă te uiţi peste tot, îi spuse Singurel care apăru din spatele lui Avazak.

-      De parcă voi nu vă uitaţi, căpătă Aiurilă curaj.

-      Acum hai să ne cazăm!, mai spuse Avazak şi o luă drept în faţă.

-      Hai, după el, să nu te mai pierzi, zâmbi Singurel.

-      Ceilalţi unde sunt?, întrebă Aiurilă.

-      Ne aşteaptă la intrarea în hotel. Am observat că ai dispărut de lângă noi şi am venit să te căutăm.

-      Unde ai căscat gura?, îl luă Piticuţa în primire când îl văzu.

-      M-am pierdut, multă lume, multe lumini, mulţi circari, îi răspunse Aiurilă.

-      Pe cei care merg pe picioroange i-ai văzut?, întrebă Muşcăciosu.

-      Nu, unde sunt?, spuse Aiurilă.

-      Ia stai potolit, îl sfătui Avazak. Am tras deja o sperietură când nu te-am mai văzut lângă noi!

-      Opt camere, vă rog!, spuse Avazak după ce intră în hotel şi ajunse la recepţie.

-      Poftiţi cheile, îi spuse recepţionera, întinzându-i opt chei.

-      Mulţumesc. Plătim acum sau dimineaţă?, mai întrebă Avazak.

-      Dimineaţă, veni răspunsul.

-      Stai puţin, interveni Singurel. De unde ai bani?

-      Mi-a dat Mărita Jhinerre cât voi vă pregăteaţi merindele şi le puneaţi în rucsac. Nu vă faceţi griji în privinţa asta!

-      Dacă spui tu..., răspunse Singurel.

-      Haideţi, la culcare toată lumea, rosti Wujek căscând. Mâine avem zi grea!

Acesta urcă primul scările pentru a se duce în camera lui. Singurel împreună cu Aiurilă parcă nu simţeau aşa oboseala şi stăteau la recepţie şi se uitau pe geam afară.

-      Noi nu mai stăm, rosti Piticuţa şi urcă şi ea însoţită de Avazak şi de Muşcăciosu.

-      Noi plecăm să ne plimbăm un pic, spuse Paia şi ieşi pe uşă împreună cu Alcul.

-      Şi acum ce facem?, întrebă Aiurilă.

-      Adevărul e că e foarte frumos aici, dar sunt convins că fiind un carusel, e deshis toată noaptea. Noi suntem obosiţi după atâta mers, eu zic că e mai bine să nu mai pierdem timpul şi să mergem la culcare.

-      Bine, fie, îl aprobă Aiurilă, care ar fi dorit să mai iasă să se plimbe, dar după păţania avută nu îndrâznea să plece singur.

Urcară scările, îşi urară noapte bună şi fiecare intră în camera lui. Singurel intră în cameră, încuie uşa şi aprinse lumina.

-      Vai de mine, ce m-ai speriat!, spuse Singurel care observase că pe pat era cineva.

-      Ia loc, te rog! Avem de discutat!

-      Era prea frumos să fie aşa uşor, spuse Singurel aşezându-se. Spune Wujek, te ascult!