Capitolul VI ~ Eliberaţi

Capitolul VI

Eliberaţi

Deşi Buhu-Hu îi avertizase că şefii struţilor vorbesc limba lor, aceasta nu îi împiedică pe prietenii noştri să rămână cu gurile căscate. Se aşteptau probabil tot la nişte cuvinte de neînţeles!

-      Luaţi loc, vă rog, repetă comandantul.

-      Mulţumim, spuse Singurel şi se aşeză pe unul din cele patru scaune aflate lângă birou.

Piticuţa şi Aiurilă se aşezară şi ei. Muşcăciosu rămase în picioare. Buhu-Hu se ridică în zbor de pe spatele Muşcăciosului şi se aşeză pe cel de-al patrulea scaun. Comandantul struţ se ridică de pe scaunul lui şi ocoli biroul venind lângă Singurel. Se rezemă de birou.

-      Ce căutaţi în teritoriul nostru?, întrebă comandantul struţ.

-      Eu i-am adus, spuse Buhu-hu, am fost trimisă...

-      Nu pe tine te-am întrebat, o întrerupse comandantul struţ.

-      Eu mă numesc Singurel. Suntem veniţi din tărâmul de deasupra, am fost aduşi de ea, de Asio, de Buhu-hu, spuse Singurel arătând spre aceasta.

-      Pe mine mă cheamă Piticuţa, am fost aduşi să o ajutăm pe Mărita Jhinerre.

-      Iar eu mă numesc..., începu Aiurilă, dar fu oprit de mâna ridicată de comandantul struţ.

-      O cunoaşteţi pe Mărita Jhinerre? Cum se face una ca asta?

-      Am mai fost aici, continuă Singurel şi...

-      Datorită lor, îl întrerupse Buhu-Hu, şi-a recăpătat Mărita Jhinerre tronul. Fără ajutorul lor şi acum ar fi domnit Ibecşii. Mărita Jhinerre le este tare recunoscătoare. Şi dacă te atingi de ei, o să simţi furia armatei Măritei Jhinerre.

-      Hmm, armata Măritei Jhinerre nu mă sperie deloc. Suntem mulţi şi suntem foarte bine antrenaţi.

-      Atunci ar trebui să te sperie conducătorul lor, Suttonian, se răsti atunci Aiurilă la comandantul struţ.

-      Te pomeneşti că-l cunoaşteţi şi pe Suttonian, spuse ironic comandantul struţ.

-      Normal că-l cunosc, sări Buhu-Hu, împreună cu el au salvat-o pe Mărita Jhinerre.

-      Adică voi sunteţi eroi?, mai întrebă comandantul struţ.

-      Nu chiar eroi, am ajutat şi noi cum am putut, îi răspunse Piticuţa.

-      Şi de ce v-aţi întors?

-      Păi dacă nu ne-ar fi prins oamenii tăi, îi răspunse Singurel, poate am fi aflat de ce a venit Buhu-Hu după noi.

Comandantul struţ îşi îndreptă privirea spre Buhu-hu. Acelaşi lucru îl făcură si Singurel, Piticuţa, Aiurilă şi Muşcăciosu.

-      Păi... n-am voie, eu doar trebuie să vă aduc la Mărita Jhinerre. Ea vă va spune despre ce e vorba!

-      Nu ne spui, nu vă dau drumul, spuse comandantul struţ. E simplu!

-      Este o... adicăăă, trebuie săăăă... offff, spuse pe o voce stinsă Buhu-Hu.

-      Hai, curaj!, o îndemnă comandantul struţ.

-      Haide Buhu-Hu, fă-ţi curaj şi spune-ne, încercă să o ajute cu vorba Piticuţa.

-      Mărita Jhinerre vrea să îi aduceţi Comoara Negăsită, se înduplecă Buhu-Hu şi spuse.

-      Vai de mine, păi cum să cărăm noi ditamai comoara!, se plânse Aiurilă.

-      De fapt, reveni Buhu-Hu, nu chiar toată comoara. E o cutie, o cutiuţă, cum sunt acelea pentru bijuterii. Doar de ea are nevoie!

-      Ce e înăuntru?, întrebară în acelaşi timp Muşcăciosu şi comandantul struţ.

-      O hartă.

Răspunsul îi descumpăni pe toţi. Probabil se aşteptau la un răspuns de genul inele, diamante, nicidecum la o bucată de hârtie.

-      Harta cui?, întrebă Singurel.

-      Asta nu mai ştiu, se scuză Buhu-Hu. O să se supere Mărita Jhinerre că v-am spus.

-      O hartă? Atât? Am fost aduşi aici pentru o hartă? M-am târât prin peştera aia întunecată pentru o hartă?

Răbufnirea Muşcăciosului îi surprinse pe toţi. Nu se aşteptau să se supere.

-      Eu zic să fii recunoscător, îi spuse Singurel, uite, vorbeşti din nou.

-      Deşi..., rosti Aiurilă.

-      Deşi ce?, i-o reteză Muşcăciosu.

-      Deşi vorbeşti mult şi fără noimă, sări Piticuţa în ajutorul lui Aiurilă.

-      Staţi, nu e chiar aşa, interveni Buhu-Hu. Nu e chiar aşa uşor. Mărita Jhinerre are mare încredere în voi!

-      Cum să nu fie uşor?, spuse Muşcăciosu. Mergem, luăm harta, ne întoarcem!

-      Păi e o problemă cu drumul, le spuse Buhu-Hu.

-      Ce are drumul?, întrebă Singurel. Unde e harta?

-      În Yalsi, rosti Buhu-Hu lăsând capul în jos.

Comandantul struţ se ridică de pe birou. Se făcuse roşu la faţă.

-      Yalsi? În Yalsi?, zbieră acesta.

Uşa se deschise brusc şi se năpustiră înăuntru doi struţi cu săbiile scoase. Pesemne crezuseră că al lor comandant era în pericol. Acesta le făcu un semn scurt şi cei doi ieşiră imediat din cameră.

-      Pot să întreb cine sau ce e Yalsi?, ridică mâna Singurel de parcă era ascultat la şcoală.

-      Yalsi?, mai spuse o dată comandantul struţ, apoi se duse în spatele biroului aşezându-se pe scaun. Nu se poate aşa ceva!

-      Yalsi este o insulă, răspunse Buhu-Hu întrebării lui Singurel.

-      Şiiii?, întrebă prelung Piticuţa dându-şi seama că asta nu e tot.

-      Şi e greu de ajuns pe insulă, rosti oftând Buhu-Hu.

-      De ce?, întrebă Muşcăciosu. Nu aveţi vreo barcă?

-      Bărci sunt, dar... Yalsi e în mijlocul unui lac şi apa lacului este îngheţată.

-      Şi mai bine, ne dăm cu săniuţa, spuse Aiurilă.

-      Se pare că Mărita Jhinerre are mare încredere în ei, reveni în discuţie comandantul struţ. Cum te pot ajuta?

-      Staţi un pic, îl opri Singurel. Nu ne-aţi spus ce e cu insula, ce e cu gheaţa!

-      Gheaţa este teribil de fierbinte!, le spuse Buhu-Hu.

Pe Aiurilă îl pufni râsul. Şi râdea în hohote. Singurel şi Piticuţa nu ştiau dacă să râdă şi ei. Însă după tonul vocii lui Buhu-Hu, nu era chiar ceva de râs.

-      Cum să fie gheaţa fierbinte?, reuşi să întrebe Aiurilă după ce se opri din râs.

-      E o gheaţă specială!, îi răspunse Buhu-Hu.

-      Tocmai de aceea este foarte greu de ajuns acolo pe insula Yalsi, spuse şi comandatul struţ. Din câte ştiu eu, gheaţa pârjoleşte orice e deasupra ei. Nu poţi merge cu barcă, cu patine, cu sanie, cu nimic.

-      Doar lemnul de ukpa rezistă, spuse Buhu-Hu. Aşa se spune! Nimeni însă nu a avut curajul să încerce!

-      Atunci folosim lemn de ukpa, spuse Singurel. Unde îl găsim?

-      Îmi place entuziasmul lor, îi spuse comandantul struţ lui Buhu-Hu.

-      Tocmai de aceea îi vrea Mărita Jhinerre, îi răspunse Buhu-Hu. Ştie că doar ei vor reuşi.

-      Lemnul de ukpa nu e chiar aşa de uşor de obţinut, le răspunse comandantul struţ. Am realizat că sunteţi buni şi nu aveţi intenţii rele, aşa că am să vă ajut.

-      Orice ajutor e binevenit, spuse politicoasă Buhu-Hu.

-      Cum ne vei ajuta?, întrebă Piticuţa.

-      Acest lemn de ukpa se găseşte într-o anumită zonă la nord de aici. Am un soldat care cunoaşte foarte bine acea zonă. Am să vi-l dau să meargă cu voi să vă ajute.

-      Vai de mine, mulţumim din suflet, spuse Piticuţa.

-      Haideţi cu mine, spuse comandantul struţ, ridicându-se de pe scaunul lui.

-      Dar stai, el ştie limba noastră?, întrebă Singurel. Ne vom înţelege cu el?

-      Da, stai liniţtit, cunoaşte limba voastră, îl linişti comandantul struţ.

Ieşi din birou urmat de prietenii noştri. Văzând că e binedispus, ceilalţi soldaţi struţi nu mai erau aşa încruntaţi. Nimeni nu îi mai considera duşmani acum. Coborâră la parter şi ieşiră din clădire. O luară la stânga şi intrară în clădirea alăturată. Comandantul struţ mergea foarte repede, abia puteau ţine ceilalţi pasul cu el. Nici nu ţinea cont de saluturile celorlalţi soldaţi struţi. Imediat cum intrară în clădirea alăturată, o luară la dreapta şi intrară în prima cameră. Struţul aflat în acea cameră se şi sperie de faptul că comandantul struţ a dat buzna. Luă imediat poziţia de drepţi.

-      Bine, bine, îi spuse comandantul struţ, ignorând salutul. Vei merge cu ei!

-      Cu ei? Unde cu ei?

-      Au nevoie de ajutorul tău, spuse comandantul struţ. Au de îndeplinit o misiune pentru Mărita Jhinerre. Faceţi cunoştinţă, el este Avazak!

-      Încântat de cunoştinţă, domnule Avazak, spuse Singurel întinzând mâna.

Acesta îi întinse aripa uşor. Apoi făcu cunoştinţă şi cu Aiurilă, Piticuţa, Buhu-Hu şi Muşcăciosu.

-      I-am luat prizonieri pe nedrept, continuă comandantul struţ. Am auzit povestea lor, aşa că îi eliberez şi te trimit pe tine împreună cu ei să îi ajuţi.

-      La ce?, întrebă mirat Avazak.

-      Să obţină lemn de ukpa pentru a construi o barcă.

-      Ukpa? Adică la...

-      Da, acolo, îi răspunse comandantul struţ.

-      Cum zici tu comandante, însă o să fie extrem de greu.

-      Când te-am luat să fii soldat erai un hoţ şi un bandit. Acum ai devenit un soldat loial şi cinstit. Mă mândresc cu tine şi tocmai de aceea îţi încredinţez această misiune. Trebuie să-i ajuţi prin orice mijloace să construiască acea barcă.

-      Prin orice mijloace?, întrebă nedumerit Avazak. Adică şi...

-      Da. Şi.

-      Am înţeles, comandante. Imediat mă pregătesc şi plecăm. Drumul este lung.

-      Gata, s-a rezolvat, spuse comandantul struţ întorcându-se spre prietenii noştri. Vă las pe mâini bune şi mult succes!

-      Mulţumim frumos!, îi spuse Buhu-Hu. Am să-i pomenesc Măritei Jhinerre că ne-ai ajutat!