Capitolul XXI ~ Avantajele Trecutului

 Capitolul XXI

Avantajele Trecutului

Nu prea voiau să ştie ce însemnau cele spuse de Avazak. Însă aveau mare încredere în el.

-      La ce oare s-a referit?, întrebă Piticuţa.

-      Cred că se duce să fure cheia, îi răspunse Singurel.

-      Da, că el înainte să fie soldat a fost hoţ, spuse şi Aiurilă.

-      Să aşteptăm, să vedem ce face, interveni şi Muşcăciosu.

În acest timp Avazak era deja afară. Închise uşa beciului cu mare grijă să nu scârţâie. Apoi se lipi de zid. Se îndreptă spre partea stângă, partea opusă pe unde fuseseră ei aduşi. Ajunse la colţul casei şi se uită foarte rapid după colţ. Din fericire, nu era niciun Ibecs. Îşi continuă drumul lipit de peretele casei. Voia să ajungă în faţă ca să poată intra. Însă ajunse mai întâi la o uşă laterală care, spre norocul lui, era larg deschisă. Era o ieşire separată prin care probabil ieşeau Ibecşii şi mergeau în spatele casei. Se uită pe furiş, dar cu mare atenţie înăuntru. Nu se auzea nimic. Intră cu băgare de seamă într-un hol lung. Holul se termina într-un alt hol care era holul principal al casei. În dreapta era intrarea principală, iar în stânga erau scările care duceau la etaj.

Consideră că era periculos să urce pe scările principale şi se întoarse să caute altă soluţie. Trecuse pe lângă două uşi. Apăsă pe prima clanţă, însă aceasta era încuiată. Se duse la a doua uşă şi o încercă şi pe aceasta. Uşa se deschise spre el. Însă nu o deschise pe toată, doar puţin şi mai întâi ascultă cu urechea dacă se aude ceva. Şi bine făcu, pentru că se auzeau două voci care discutau. Fără să aibă timp să se ferească, uşa se deschise împingându-l de tot. Norocul lui fu că se ţinu de clanţă şi se ascunse în spatele uşii, astfel încât aceasta nu se dădu de perete. Ieşiră pe hol doi Ibecşi, care nici nu se sinchisiră să închidă uşa şi plecară spre holul principal.

Avazak ieşi repede de după uşă şi intră în camera de unde ieşiseră cei doi Ibecşi. Apoi cu grijă închise uşa în urma lui. Camera în care intrase nu era o cameră, era un alt hol cu o altă scară ce urca la etaj. Începu să urce în fugă, de teamă să nu mai apară vreun Ibecs şi să-l prindă nepregătit. Urcă un etaj şi la fel ca şi jos la parter, dădu peste o uşă. O încercă, văzu că se apasă clanţa şi o deschise. Intră în holul de la etajul unu şi fu luat prin surprindere, căci în faţa lui, păzea o altă uşă un Ibecs înarmat. Norocul lui fu că şi Ibecsul fu luat prin surprindere.

-      Ce cauţi aici?, spuse Ibecsul ducând mâna spre suliţa care era rezemată de perete.

Nu apucă însă să ajungă la ea, căci Avazak se repezi cu putere cu tot corpul în pieptul Ibecsului izbindu-l de perete. Acesta icni în mometul când fu lovit de perete şi se prăbuşi pe podea.

-      Nu te caut pe tine, stai liniştit!, spuse Avazak.

Lângă camera pe care Ibecsul o păzea se afla o baie. Avazak îl trase în baie pe Ibecsul care zăcea pe podea fără cunoştinţă şi închise uşa băii. Îi luă suliţa şi apăsă pe clanţa uşii păzită de Ibecs. Întredeschise uşa încet şi băgă capul înăuntru. Într-un pat stătea Hoof care dormea. Închise uşa la loc. Intră apoi în baie şi-l percheziţionă pe Ibecs. Îi luă din buzunare un cuţit şi un mic cleştişor. Apoi ieşi din nou pe casa scării, dorind să urce la etajul superior. Însă pe scări, de la etajul doi, coborau doi Ibecşi. Când aceştia îl văzură tresăriră şi începură să strige:

-      Hei, cum ai scăpat? Săriţi cu toţii!

Avazak se întoarse în hol şi o rupse la fugă spre scările principale. Pe drum întâlni ieşind dintr-o cameră un alt Ibecs care îşi auzise prietenii ţipând. Din fugă îi trase cu cleştele una peste faţă şi îşi continuă fuga. Acesta se prăbuşi pe podea fără suflare. Ajuns în holul principal de la etaj, văzu cum de jos urcau în grabă alţi trei Ibecşi cu suliţele în mână şi realiză că singura lui variantă era să urce la etajul al doilea. Imediat începu să urce în fugă.

-      Îl vreau viu!, auzi în spatele lui şi îşi recunoscu vocea lui Hoof care se trezise din pricina gălăgiei.

Se părea că norocul e de partea lui, căci la etajul al doilea nu mai exista hol cum era la etajul întâi, era o singură uşă unde se terminau scările. Intră pe uşă fără să îi mai pese ce se află în spatele ei. o închise în grabă şi cu suliţa blocă intrarea. Apoi aruncă o privire în fugă. Pe un fotoliu stătea un Ibecs. Acesta se sperie, însă nu se ridică din fotoliu şi asta pentru că avea un picior pansat. Ibecsul îi făcu speriat cu mâna în semn de nu, făcându-l pe Avazak să înţeleagă că nu are de gând să se lupte.

-      Unde e cheia de la peşteră?, întrebă Avazak.

-      Nu ştiu, numai Hoof ştie, răspunse acesta.

În acest timp, în uşă se auzeau bufnituri şi ţipete, semn că toţi Ibecşii se strânseseră de cealaltă parte şi încercau să o doboare. Avazak se apropie de Ibecsul de pe canapea şi îndreptă cuţitul spre el.

-      E jos in beci, unse sunt temniţele. E o cutie mică în colţul ultimei temniţe, spuse acesta totul într-o suflare de parcă voia să scape de un secret.

-      Pe bune?, spuse Avazak. Şi eu care m-am chinuit să vin până aici! Mai am vreo ieşire?

-      Doar pe geam şi să cobori de pe acoperiş, îi mai spuse Ibecsul.

Avazak alergă spre un gem, îl deschise şi ieşi. se lăsă uşor în jos, apoi se sprijini de marginea ferestrei şi îşi dădu drumul. Căzu pe o terasă situată la etajul unu. De acolo coborî treptele în grabă.

-      Uitaţi-l!, se auzi de sus Hoof, semn că Ibecşii reuşiseră să spargă uşa până la urmă. Să nu vă scape!

Avazak care ajunsese deja jos, ocoli în fugă casa şi intră în beci. Deschise uşa cu atâta repeziciune, încât ceilalţi patru din beci se şi speriară.

-      Ce-i, ce s-a întâmplat?, sări Singurel ca ars.

-      Da-mi o suliţă de jos, spuse poruncitor Avazak.

Singurel fugi, luă o suliţă a unuia din cei doi Ibecşi şi i-o duse repede sus pe trepte lui Avazak. Acesta blocă intrarea în beci. Apoi coborî în grabă şi se duse către temniţele din fundul beciului. Intră în cea din stânga şi se învârti prin ea cu repeziciune.

-      Ce cauţi?, întrebă curioasă Piticuţa.

-      Lasă, îi răspunse Avazak.

Negăsind nimic, ieşi şi intră în cealaltă temniţă. Acolo într-un colţ, sub pat, se zărea o cutie. Dădu patul la o parte şi ridică cutia punând-o pe pat. În acel moment se auziră bufnituri în uşă, semn că Ibecşii şi Hoof ajunseseră la intrarea în beci.

-      Ce-ai făcut, câţi sunt, ce e în cutie?, întrebă dintr-o suflare Aiurilă.

-      Muşcăciosule, adulmecă dacă mai e vreo ieşire, spuse Avazak fără să ia în considerare întrebările lui Aiurilă.

Acesta se apucă să adulmece prin toate temniţele, prin toate colţurile, timp în care Avazak se duse la Piticuţa şi îi luă din păr o agrafă în formă de floricică pe care aceasta o avea.

-      Hei, ce faci?, se sperie Piticuţa. Parcă eşti apucat de streche!

-      Trebuie să deschid cutia!, răspunse acesta şi se întoarse la cutia aflată pe pat.

-      Am găsit, interveni Muşcăciosu, aici pare ceva, un tunel poate, însă este cam strâmt.

-      Singurel, vezi dacă se poate lărgi, spuse Avazak introducând agrafa în încuietoarea cutiei.

Singurel, ajutat de Aiurilă se repeziră în colţul unde era Muşcăciosu şi cu mâinile începură să dea frunzele la o parte şi pământul.

-      Stai aşa, spuse Aiurilă ridicându-se şi plecând de lângă Singurel.

-      Unde te duci? N-avem timp de prostii!

-      Nu e nicio prostie, spuse Aiurilă şi alergă spre baza scărilor unde văzuse el rezemată o lopată.

Se întoarse într-o fugă la Singurel şi-i făcu semn să se dea la o parte.

-      Dă-te că merge mai repede aşa!

-      Bravo, nici n-am observat-o, îl lăudă Singurel. Facem cu schimbul la săpat ca să meargă mai repede!

-      Vă ajut şi eu, spuse Piticuţa.

-      Nu, tu vino aici te rog, spuse Avazak. Ţine cutia nemişcată!

Piticuţa se duse lângă Avazak, se aşeză pe pat, luă cutia pe picioare şi o prinse bine cu mâinile. Avazak îngenunche în faţa ei, băgă agrafa în descuietoare şi apropie urechea. Învârti el ce învârti agrafa şi la un moment dat se auzi „poc”.

-      Gata, se simte curent, spuse Aiurilă care era în genunchi uitându-se unde săpa Singurel. E semn că celălalt capăt iese undeva.

-      Şi aici e gata, am deschis-o, spuse Avazak.

-      Fantastic, cum ai reuşit?, spuse fascinată Piticuţa. Doar cu o agrafă?

-      Ce să-i faci, astea sunt avantajele trecutului meu de hoţ şi tâlhar.

-      Lasă, că e bine, dacă nu era aşa nu am fi putut deschide niciunul cutia, spuse Piticuţa. Înăuntru e cheia de care spuneai?

-      Da, spuse Avazak scoţând agrafa din deschizătoare şi deschizând cutia.

În cutie era o cheie destul de mare. Părea să fie din argint sau ceva asemănător.

-      Parcă e o cheie de la intrarea în marile cetăţi, spuse Piticuţa admirativ.

-      Haideţi, aţi reuşit, avem pe unde să ieşim?, întrebă Avazak.

-      Încă puţin şi gata, spuse Singurel. Muşcăciosule, vezi te rog înăuntru cum e!

-      Cine să se bage primul? Patrupedul!, mormăi Muşcăciosu, dar totuşi se băgă în tunel.

După el intră Aiurilă, apoi Piticuţa.

-      E bine?, întrebă Singurel. Se poate merge?

-      Mai greu, dar se poate, se auzi răspunsul înfundat al Muşcăciosului. Deja am ajuns la capăt!

-      E rândul tău, îi spuse Singurel lui Avazak.

Nu aveau timp de comentarii şi politeţuri aşa că Avazak se aşeză pe burtă şi intră în tunel, urmat de Singurel. Era întuneri în tunel, însă era destul de uşor de înaintat pentru că era doar pământ şi nici nu era foarte tare. Nu existau vieţuitoare nedorite, nu existau pietre, doar pământ. Singurel înainta nu prea repede, căci în faţa lui era Avazak şi trebuia să îl aştepte pe acesta. Nu înaintă prin tunel mai mult de două minute şi deja văzu lumina zilei şi fu apucat de către Piticuţa şi Aiurilă şi tras.

-      Ajută-mă!, îi spuse Avazak lui Aiurilă.

Aiurilă văzu că Avazak zărise un bolovan mare şi îl ajută să-l rostogolească până la ieşirea din tunel. Fără prea mare chin blocară ieşirea, căci din partea cealaltă din temniţă se auzeau voci de Ibecşi, semn că intraseră în temniţă.

-      Unde am ieşit?, întrebă Piticuţa.

-      Habar nu am, îi răspunse Muşcăciosu.