Capitolul XX ~ Captivi Din Nou

Capitolul XX

Captivi Din Nou

Nu se aşteptaseră la asta! Se aşteptau să dea peste Hoof şi Ibecşi, însă nu aşa devreme. Fuseseră luaţi ca din oală. Rând pe rând Singurel, Piticuţa, Aiurilă şi Avazak ridicară mâinile în sus.

-      Şi tu?, întrebă un Ibecs îndreptând suliţa spre Muşcăciosu.

-      Şi eu ce?, se revoltă acesta. Ţi se pare ţie că mă pot ridica în două labe?

Ibecsul îşi dădu seama de prostia pe care o cerea şi încetă să mai îndrepte suliţa spre Muşcăciosu.

-      Bine v-am regăsit!, spuse ironic Hoof. Ce vizită neaşteptată! Puteaţi să ne anunţaţi!

-      Glumeţule, spuse Aiurilă scrâşnind din dinţi.

-      Sunt convins că sunteţi obosiţi de la atâta vâslit, continuă Hoof fără să-l bage în seamă pe Aiurilă. Vă poftesc să vă odihniţi la mine acasă. Plus că afară e deja foarte cald, iar la mine în temniţă e rece şi bine, mai spuse acesta râzând.

Un Ibecs îl luă pe Aiurilă de-o mână şi-l aşeză lângă el. Apoi o puse în spatele lui Aiurilă pe Piticuţa, urmată de Singurel, Muşcăciosu şi la urmă Avazak.

-      Ce cunoscut mi se pare! Uite-aşa am stat în şir indian şi când ne-au prins soldaţii tăi, îi şopti Singurel lui Avazak.

-      Linişte, strigă deodată fulgerător Hoof, făcând-o pe Piticuţa să tresară.

-      Nu mai ţipa aşa că m-ai speriat, strigă aceasta la el.

-      Ia uită-te, ce războinică, începu să râdă Ibecsul din faţă. Nu vrei să mă şi baţi?

-      Crezi că mi-e ruşine?, îi întoarse aceasta replica.

-      Gata, linişte!, spuse din nou Hoof. Dă-i drumul!, mai spuse acesta făcându-i semn Ibecsului din faţă să pornească.

Alaiul începu să se mişte. Hoof mergea ultimul, în spatele celui de-al doilea Ibecs. Intrară direct într-o pădurice, căci cum se termina nisipul, începeau câţiva copăcei care pe măsură ce înaintai se îndeseau. Din când în când Singurel se întorcea către Avazak, lucru care-l făcea pe cel de-al doilea Ibecs să mârâie şi să ridice suliţa. De fapt, Singurel era interesat de mimica feţei lui Avazak. Voia să vadă dacă acestuia îi venise vreo idee cum să scape. Însă Avazak chiar nu se gândea cum să scape. Realizase că aici în pădure nu aveau nicio şansă. Aştepta să vadă unde îi duce Hoof, apoi urma să se gândească la vreun plan de evadare.

De mers, au mers cam vreo oră prin pădure. La un moment dat, copacii se răriră şi intrară într-o poieniţă. Acolo în poieniţă era o casă mare de tot, cu două etaje. Aici locuiau Ibecşii împreună cu Hoof. Ibecsul din faţă se opri, ceea ce făcu ca întreg alaiul să se oprească. Hoof veni lângă acesta şi înclină din cap, apoi se întoarse spre captivi:

-      Vă veţi duce cu el. Răcoare plăcută! Apoi se întoarse şi intră în casă.

Ibecşii îşi continuară drumul împreună cu prizonierii. Ocoliră casa şi coborâră în beci. Acolo erau opt temniţe şi fără vreun cuvânt fiecare din prietenii noştri fu băgat în câte o temniţă. Într-adevăr, beciul fiind aproape complet sub pământ, de cum intrară se răci aproape imediat. Ba putem spune că era chiar frig acolo. Pereţii beciului erau din pământ, în tavan era un bec care lumina foarte slab, iar unui din cele trei gemuleţe era spart şi intra curentul pe acolo.

-      Ne e foame, rosti curajos Singurel.

-      Rabdă!, îi răspunse scurt Ibecsul care fusese în urma lor.

-      Oricum, vă mulţumim că ne-aţi adus aici la răcoare, spuse Piticuţa. Afară era mult prea cald!

Ibecşii se uitară unul la celălalt. Nu ştiau dacă aceasta vorbise serios sau râdea de ei. Ridicară din umeri şi începură să urce treptele ca să iasă din beci.

-      Mi-am dat eu seama cum vor să ne pedepsească, interveni şi Aiurilă.

-      Cred că vor să ne facă să răcim şi să strănutăm de la curentul care e aici, intră în joc şi Muşcăciosu.

-      Dar dacă răcim, cum oare ne mai poate Hoof pedepsi?, spuse şi Piticuţa.

-      A nu, dacă răcim, o sa vina fuguţa cu nişte pături şi un ceai fierbinte, râse Singurel.

-      Asta da pedeapsă, spuse şi Muşcăciosu. Atunci, vreau să răcesc mai repede!

-      Nu vă supăraţi, interveni şi Aiurilă, nu puteţi vă rog frumos să spargeţi şi celelalte două gemuleţe? Nu de alta, dar ca să se facă şi mai mult curent!

Avazak tăcea şi era uimit. Nu ştia ce să creadă. Cei doi Ibecşi se opriră la jumătatea treptelor şi se uitară iarăşi unul la celălalt. Se vedea pe faţa lor că începuseră să se enerveze. Făcură cale întoarsă şi coborâră treptele înapoi.

-      Aş putea să te încălzesc eu dacă îţi este aşa de frig!, spuse unul din ei.

-      Mie îmi este cel mai frig dintre toţi, interveni Avazak. Poţi începe cu mine!

-      Preferam să începu cu guraliva asta, spuse Ibecsul, însă îmi este indiferent. După ce termin cu tine, voi trece la ea!

Celălalt Ibecs descuie lacătul de la celula lui Avazak şi deschise uşa. Avazak stătea aşezat pe pat, iar în momentul când uşa începu să se deschidă sări dintr-odată cu o repeziciune ieşită din comun şi lovi cu umărul de uşă, astfel încât Ibecsul fu proiectat în mijlocul încăperii. Surpriza fu atât de mare, încât cel de-al doilea Ibecs nu avu timp să reacţioneze, deoarece Avazak ieşi din celulă şi îl lovi cu putere cu piciorul în stomac. Acesta scoase un sunet sec şi căzu la podea nemişcat. Avazak se repezi la el, îi luă suliţa şi într-o clipă fu lângă primul Ibecs care încă zăcea la pământ. Îi puse suliţa la gât.

-      Dacă scoţi cel mai mic sunet, va fi ultimul tău sunet, îi spuse Avazak.

Acesta dădu din cap în semn aprobator. Avazak se aplecă asupra lui şi îl lovi şi pe acesta cu piciorul încât leşină. Apoi îi luă cheile şi deschise fiecare celulă în care se aflau prietenii lui. În tot acest timp, Singurel, Muşcăciosu, Aiurilă şi Piticuţa fuseseră luaţi prin surprindere, încât nu apucaseră să se mişte de pe loc. Fuseseră cu toţii parcă vrăjiţi de rapiditatea şi dibăcia cu care acţionase Avazak.

-      Mă scuzaţi, le spuse acesta zâmbind, m-am prins mai greu că vreţi să-i enervaţi.

-      Bine că te-ai prins, rosti Piticuţa cu jumătate de gură. Însă... ai fost fenomenal!

-      Mulţumesc. Anii de antrenament îşi spun cuvântul.

-      Acum ce facem?, întrebă Singurel. Cât de mare e insula Yalsi? Ai idee unde e Comoara Negăsită?

-      Da, ştiu unde este, răspunse Avazak, însă e nevoie să luăm o cheie de la Hoof din casă.

-      O cheie?, întrebă Aiurilă. Pentru ce?

-      Ca să putem intra în peşteră acolo unde este Comoara Negăsită trebuie să trecem de o poartă care este încuiată cu un lacăt mare.

-      Iaaar peşteră?, scânci Muşcăciosu. Am mai fost în una şi nu mi-a plăcut!

-      Asta e luminată, nu e ca aceea prin care aţi venit voi, îi răspunse Avazak.

-      Atunci să mergem, spuse Singurel. Te-ai gândit la vreo modalitate prin care să obţinem cheia?

-      Da, însă pentru asta, o să vă rog să rămâneţi aici, le răspunse Avazak. Mi-e mai uşor dacă sunt singur!

-      Păi, cum vei face?, întrebă îngrijorată Piticuţa. Dacă în casă sunt mult mai mulţi Ibecşi?

-      Voi apela la cunoştinţele mele din trecut, spuse Avazak şi începu să urce scările pentru a ieşi din beci.