Capitolul II ~ Consiliu De Familie

Capitolul II

Consiliu De Familie

Se ridică de pe scaun şi se întoarse fără prea mare teamă căci bănuia cine îl mârâie.

-      Aoleu, ce-ai făcut Muşcăciosule, pe unde-ai umblat? se sperie Singurel.

-      Ham-ham, se gudură Muşcăciosu, care era năclăit din cap până în picioare.

-      Prin ce noroaie şi praf te-ai băgat mă? Ce păcat că nu mai vorbeşti, altfel spuneai tu tot. Treci afară şi scutură-te!

-      ... şi facem un consiliu, intră încheind discuţia mama lui Singurel, prin care cu siguranţă îi explicase tatălui acestuia cum că Buhu-Hu apăruse pe o cracă în copac. Uite, vezi? continuă aceasta şi arătă copacul.

-      Da, foarte interesant, spuse tatăl lui Singurel care se duse la chiuvetă să se spele. Atunci îi aşteptăm şi pe ceilalţi şi ne aşezăm cu toţii în sufragerie. Muşcăciosu unde e?

-      Aoleu, lasă-l, l-am gonit afară să se scuture că era plin de praf, spuse Singurel.

-      Da, ştiu, începu să râdă tatăl lui Singurel, nu ştiu ce-a avut, a găsit singura bucată din livada asta plină de praf şi a început... zici că voia să înoate în ea.

-      Ia lăsaţi căţelul, s-o fi scărpinat şi el, de unde ştiţi voi? sări mama lui Singurel în ajutorul lui Muşcăciosu.

-      Înseamnă că tare mult l-a mai mâncat spinarea, mai râse tatăl lui Singurel. Dar ia spune mai bine, ce mâncăm?

-      Păi hai să mă ajuţi să pun masa, spuse mama lui Singurel, iar tu Singurel du-te şi adu-o pe bunica de sus.

-      Am înţeles, să trăiţi! răspunse Singurel şi o zbughi sus pe trepte.

-      Mamă, mamă, ce faci? Ai vreo treabă? intră Piticuţa ca un iureş în casă.

-      Ce s-a întâmplat? sări aceasta ca arsă. De ce ai alergat aşa?

-      Unde e tata? Hai să ne îmbrăcăm, a staţi, sunteţi îmbrăcaţi, continuă Piticuţa abia răsuflând, haideţi la Singurel.

-      Dar ce e? E ceva grav? se sperie mama Piticuţei.

-      A apărut pe o creangă din copac Buhu-Hu, mai spuse Piticuţa după care gata, nu mai putu şi începu să răsufle sacadat.

-      Adică bufniţa aia care v-a ajutat? spuse mirată mama.

-      Ce-i agitaţia asta? întrebă şi tatăl Piticuţei coborând de la etaj.

-      Nu e bufniţă, e Asio, măi mamă, de câte ori să-ţi spun? o corectă Piticuţa aşezându-se pe un scaun.

-      Cică au văzut-o pe bufniţa lor, pe Buhu-Hu, îl puse mama Piticuţei la curent pe tatăl acesteia.

-      Buhu-Hu? Aici? întrebă tatăl Piticuţei neîncrezător. Păi cum a ajuns?

-      Nu ştiu că nu vorbeşte şi nu ne înţelege. Şi de aia trebuie să mergem la Singurel acasă să vorbim cu toţii. Trebuie să vedem ce metodă găsim ca să ne înţelegem cu ea.

-      Hai să mergem, spuse atunci tatăl Piticuţei şi după ce Piticuţa se ridică de pe scaun, ieşiră toţi trei din casă.

Trosc uşa dată de perete. Trosc trântită înapoi cu putere ca să se închidă.

-      Mamăăăăă!

-      S-a întâmplat ceva? spuse mama lui Aiurilă coborând scările însoţită fiind de tatăl acestuia. Ce trânteşti aşa uşa, vrei s-o strici?

-      Mamă, tată, a venit Buhu-Hu la noi şi e acasă la Singurel, dar nu ne putem înţelege cu ea. Nu vorbeşte aşa cum era pe tărâmul celălalt. Şi ne adunăm, atât eu cu voi doi, cât şi Piticuţa cu părinţii ei şi mergem la Singurel acasă. Trebuie să desluşim enigma, spuse Aiurilă totul pe o singură respiraţie, de zici că acele vorbe urmau să fie ultimele pe care le mai scotea vreodată.

-      Oau, dacă te puneam să turui lecţia la geografie aşa, nu cred că ai fi făcut-o, îl dojeni mama.

-      Lasă lecţia, haideţi, spuse oarecum poruncitor Aiurilă.

-      Stai sălbăticiune mică, sări tatăl, stai că mergem, nu ne grăbi prea tare.

-      Păi e o urgenţă, trebuie să ne grăbim.

-      Dar de ce? Pleacă bufniţa acasă? îl ironiză mama.

-      Hai mă mamăăă! spuse Aiurilă.

-      Hai gata, uite ieşim pe uşă! îl potoli tatăl.

Masa era frumos aranjată. Atât cât putuse mama lui Singurel pe fugă, ajutată bineînţeles şi de tatăl acestuia. Într-un colţ pe un fotoliu stătea bunicuţa care căuta să-l mai tempereze pe Singurel, căci acesta făcea tropa-tropa prin casă. Nu putea sta deloc locului.

-      Bine că aţi venit! sări acesta când uşa se deschise. De ce aţi întârziat atât?

-      Hei, ai grijă! Cum te comporţi cu musafirii noştri? îl apostrofă mama.

Familia Piticuţei şi a lui Aiurilă se întâlniseră pe drum şi ajunseră împreună la casa părinţilor lui Singurel. Intrară pe rând în casă şi se aşezară la masă invitaţi de tatăl lui Singurel.

-      Nu trebuia să te deranjezi! spuse tatăl lui Aiurilă.

-      Eee, nimic complicat, aşa pe fugă, se scuză oarecum mama lui Singurel. Dacă tot avem de vorbă, măcar să şi ronţăim ceva!

-      Dar ce s-a întâmplat? întrebă mama lui Aiurilă. Că băiatul ăsta a intrat în casă precum un vârtej şi n-am înţeles chiar tot ce zicea el.

-      Păi, uitaţi acolo, arătă Singurel spre copac, ce să caute o bufniţă trează ziua? Sigur este Buhu-Hu, seamănă prea mult cu ea.

Deodată, ca şi cum ar fi bănuit că despre ea se vorbeşte, Buhu-Hu desfăcu aripile, îşi luă zborul şi... poposi la fereastră. Rămaseră toţi muţi de uimire. Buhu-Hu începu să se plimbe pe pervazul ferestrei. Într-un final, Singurel propuse:

-      Tată, ia deschide uşa!

-      De ce să deschid uşa? se miră acesta.

-      Cred că vrea să intre, îi răspunse Singurel.

-      Cum să intre în casă? sări mama lui Singurel.

-      Dacă a zburat din copac aici pe pervaz, îi sări Piticuţa în ajutor, şi eu cred că vrea acelaşi lucru.

-      Ia deschide uşa, îl îndemnă tatăl Piticuţei pe tatăl lui Singurel. Să vedem ce se întâmplă!

-      Poate sparge ceva pe aici, spuse acesta deschizând larg uşa.

Buhu-Hu se mai foi câteva clipe pe pervaz neîncrezătoare, apoi întinse aripile, se desprinse de pervaz şi intră în casă. Se aşeză pe masă în dreptul lui Singurel. Acesta cu mişcări încete să nu o sperie, rupse în bucăţele mici doi biscuiţei, îi puse pe o farfurie şi o împinse spre Buhu-Hu.

-      Ce faci? îl apostrofă mama.

-      Lasă-l, să vedem ce face bufniţa, îi sări bunicuţa în ajutor. Şi eu sunt curioasă!

Buhu-Hu, la fel de neîncrezătoare, se uită la fiecare, după care cu frică, aplecă capul şi cu ciocul luă o bucăţică dintr-un biscuit.

-      Fantastic! exclamă mama Piticuţei bătând din palme, lucru care o sperie puţin pe Buhu-Hu.

-      Mai încet, o apostrofă tatăl Piticuţei.

-      Da, scuze, scuze, răspunse în şoaptă aceasta.

-      Buhu-Hu, începu serios Singurel uitându-se la aceasta, ce cauţi aici? Cum putem să ne înţelegem?

-      Dacă nu ştii limba bufniţelor..., râse Aiurilă.

-      Aiurilă, nu-i timp de glume, îl apostrofă Piticuţa, sigur e ceva important, altfel nu venea Buhu-Hu până aici.

-      Şi ce-ai vrea să facem? se oţărî Aiurilă. Există o singură variantă, să mergem acolo în Tărâmul Cerului de Dedesubt.

-      Sincer, la asta m-am gândit şi eu, recunoscu Singurel. De aceea am şi convocat acest consiliu de familie. Sau mai bine zis, de familii.

-      Exclus! spuse sec mama lui Aiurilă.

-      Aşa este, aprobă mama Piticuţei. Sunteţi în timpul şcolii, aveţi lecţii, nu puteţi să lipsiţi!

-      Dar acolo timpul curge altfel, sări Aiurilă. Aţi văzut că am lipsit puţin!

-      Nici nu se pune problema, spuse şi tatăl lui Aiurilă.

-      Vă amintiţi cum era fără ei trei? interveni bunicuţa. Iar voi, vă amintiţi cum a fost acolo jos şi câte aţi pătimit?

-      Asta aşa este, recunoscu tatăl Piticuţei.

-      Dacă nevoia pe care o au este atât de urgentă, încât nu a existat nicio altă opţiune şi de aceea au trimis-o pe Buhu-Hu?

Declaraţia mamei lui Singurel parcă îi trezi pe toţi dintr-un somn adânc. Toţi îşi imaginau cum fusese când erau despărţiţi, când nu se ştia dacă mai erau în viaţă, când nu mai sperau să se poată întoarce la cei dragi.

-      Eu unul sunt de acord să-l las pe Singurel să plece, luă tatăl lui Singurel atitudine.

-      Şi eu, se ridică bunicuţa din fotoliu.

-      Cu mine sunt trei, se ridică şi tatăl Piticuţei de pe scaun.

Cele trei mămici se cam codeau, nu prea voiau. Într-un final mama lui Singurel ridică mâna:

-      Sper din tot sufletul să iasă bine această aventură şi să vă întoarceţi acasă cu bine, n-aş putea să suport gândul că veţi rămâne acolo prizonieri sau mai ştiu eu ce.

-      Bate-te peste gură, spuse şi tatăl lui Aiurilă. Cu mine suntem cinci!

-      Ne mai putem opune? spuse oftând mama lui Aiurilă.

-      Aşa e, nu avem ce face, o aprobă mama Piticuţei.

-      Uraaa, izbucni Aiurilă, plecăm în expediţieeeee, încât Buhu-Hu se sperie şi zbură pe lustră.

-      Ce faci măi, nebunaticule? îl certă Piticuţa. O sperii pe Buhu-Hu.

-      Buhu-Hu, înţelegi ce se întâmplă aici? se adresă Singurel bufniţei. Venim după tine, mergem la tine acasă!

Buhu-Hu desfăcu aripile din nou şi ieşi din casă, reluându-şi locul ei din copac.