Capitolul XVI ~ Norul Zurbagiu

Capitolul XVI

Norul Zurbagiu

Iniţial li se păru că au intrat într-o cadă cu spumă. Nu prea se vedea nimic, era înceţoşat, pufoşenia norişorului îi cam gâdila pe la urechi, pe la nas, ba chiar Aiurilă strănută o dată. Însă după ce mai înaintară un pic, spuma se rări şi chiar era un spaţiu gol. Şi... surpriză, în interiorul Norului Zurbagiu era un crocodil pe post de liftier. Un crocodil de culoare verde-gălbuie. Era înalt precum un copil de zece-unsprezece anişori. Avea o figură blândă şi stătea sprijinit în coadă. Era îmbrăcat într-un costum de liftier de culoare albastră şi cu o şapcă cu cozoroc, tot albastră, aşezată şmechereşte pe cap. Îi întâmpină cu un zâmbet larg:

-      Bine aţi venit, le ură acesta.

-      Ce tare, avem liftier, coborâm cu liftul, se entuziasmă Aiurilă, ştergându-se la nas după încă o porţie zdravănă de strănutat.

-      O să vă rog să aveţi mare grijă, rosti liftierul, astăzi am întâmpinat mici probleme cu transportatul. Datorită vremii, Norul Zurbagiu se cam zdruncină.

-      Se putea să nimerim noi un norişor liniştit? se miră Singurel.

-      Lasă, că drumul nu e lung, îl linişti Buhu-Hu.

-      Ba astăzi cam este, îl contrazise liftierul. Aşa că o să vă rog, uitaţi aici, le arătă celor patru, aveţi nişte mânere, o să vă rog să vă ţineţi foarte bine de ele, ca nu cumva să alunecaţi în afara Norului Zurbagiu.

-      Păi şi eu ce fac? se miră Buhu-Hu.

-      Pentru dumneavoastră, continuă liftierul, ca şi cum nu l-ar fi auzit şi ca un elev care turuie lecţia învăţată, avem aici o centură, poftiţi, uitaţi, aşa, spuse acesta şi-l ajută pe Buhu-Hu căruia îi puse o centură peste el care să-l susţină.

Piticuţa, Singurel şi Aiurilă se prinseră fiecare cu mâinile de acele mânere indicate de către liftier.

-      Acum să-i dăm drumul, rosti liftierul.

Acesta introduse mâna undeva în nor şi dădu impresia că a apăsat ceva. Deodată se auzi un huruit, precum motorul unei maşini care porneşte şi Norul Zurbagiu începu să se mişte. Dar să se mişte nu glumă! Parcă sughiţa, începu să se ducă ba într-o parte, ba într-alta, se şi învârti de câteva ori, încât îi dădu Piticuţei senzaţia de ameţeală! Apoi se simţi cum începe să coboare. Însă dacă credeţi că acest coborât era lin, vă înşelaţi! Era în hop-uri, mai cobora un pic, se mai oprea, ba se mai ducea la stânga, ba un pic la dreapta. Probabil de aici i se şi trăgea numele de Norul Zurbagiu. La un moment dat pur şi simplu se opri.

-      Gata, am ajuns? întrebă Aiurilă, dând să ia mâna de pe mânere.

-      Nu vă mişcaţi, aproape că urlă liftierul, de-i sperie pe toţi, mai ales pe Piticuţa.

-      Dar ce s-a întâmplat? se miră Singurel.

-      Nu am ajuns, s-a oprit, suntem la jumătatea drumului. Şi nu ştiu de ce.

După care liftierul băgă mâna în norişor şi păru să meşterească ceva, parcă apăsa butoane, trăgea manete, încerca orice doar de va porni Norul Zurbagiu. Panica incepea sa se vadaCălătorii o cam băgaseră pe mânecă, se vedea pe feţele lor că încep să devină din ce în ce mai panicaţi.

-      Hmmm, rosti într-un final liftierul.

-      Hmmm... ce? se interesă Piticuţa, nesperând deloc la un răspuns pozitiv.

-      Da, ştiu ce are, se pare că azi Norul Zurbagiu a obosit. Adevărul este că am coborât şi urcat de multe ori. Trebuie să aşteptăm puţin, nu mult şi o să pornească singur.

-      A, nu-i problemă, rosti liniştită Buhu-Hu. Mă gândeam la ceva mai rău. Chiar mă aşteptam să...

Nu mai avu timp să termine propoziţia întrucât Norul Zurbagiu începu deodată să huruie şi la câteva secunde începu să se zgâlţâie, să se smucească, de parcă încerca să scape de ceva anume. Cei patru călători strânseră bine mânerele, mă rog, cei trei, întrucât Buhu-Hu era chiar lipsit de apărare, în cazul că centura s-ar fi desfăcut, acesta cu siguranţă că ar fi fost proiectat în afara Norului Zurbagiu. Norul zurbagiu începu să se mişte repede, în sus, în jos, precum un cal nărăvaş care vrea să arunce călăreţul din şa. La un moment dat, nemaiputându-se ţine, Piticuţei i se desfăcură mâinile de pe ambele mânere.

-      Nu, Piticuţo, ce faci, ţine-te, zbieră efectiv la ea Singurel, întinzând o mână să o prindă.

-      Nu pot, nu am cum, spuse aceasta şi la următoarea smucitură a Norului Zurbagiu Piticuţa dispăru prin nor.

-      Nuuuu, strigă Aiurilă, Piticuţoooo, nu din nou.

Nu apucă să termine el de strigat că deodată Norul Zurbagiu se lovi de ceva şi se opri, aruncându-i pe Singurel şi Aiurilă pe jos. Buhu-Hu fiind prinsă bine cu centura scăpase nevătămată.

-      Aoleu, iar trânteală, iar vânătăi, se ridică Aiurilă frecându-şi cu o mână un picior şi cu cealaltă spatele.

-      Am ajuns jos? îl întrebă Singurel pe liftier.

-      Da, răspunse acesta ridicându-se şi el de jos şi scuturându-se.

-      Piticuţooo, izbucni Singurel trecând prin nor şi ieşind afară.

Aiurilă o ajută pe Buhu-Hu dându-i centura jos şi ieşiră şi ei, auzind în urma lor liftierul:

-      Vă aştept aici, dar să nu întârziaţi.

Când aceştia doi, Aiurilă şi Buhu-Hu ieşiră din Norul Zurbagiu, îl văzură la câţiva paşi distanţă pe Singurel cum o ajuta pe Piticuţa să se ridice de jos.

-      Mare noroc am avut că eram aproape de destinaţie, rosti Buhu-Hu.

-      Da, altfel cine ştie de la ce înălţime ar fi căzut, rosti şi Aiurilă arătând spre Piticuţa.

-      Am scăpat uşor, rosti aceasta, nu m-am rostogolit mult şi nu m-am lovit de nimic.

-      Norul ăsta nu e în toate minţile, rosti Buhu-Hu. Nu ştiam că sunt chiar aşa de zurbagii.

-      Dar... altă variantă pentru a urca înapoi nu avem? întrebă plin de speranţă Aiurilă.

-      Nu, din păcate nu, îi răspunse Buhu-Hu, aceasta este singura variantă de a ajunge din nou sus.

-      Acum haideţi să vedem ce facem, unde mergem, încotro ne îndreptăm, pentru a-i găsi pe Norek şi pe Puerilă.

-      Da, şi trebuie să ne grăbim, liftierul a spus că ne aşteaptă, dar să nu întârziem, îi anunţă Aiurilă.

-      Buhu-Hu, ştii cumva ceva, ai vreo idee, ne poţi ajuta? întrebă Singurel.

-      Nu am mai fost niciodată aici, îi răspunse cu regret Buhu-Hu, tot ce ştiu este din povestirile altora cum că nu e un loc unde e bine să ajungi.

-      Nici nu ştiu..., continuă Singurel, de împărţit nu ne împărţim în două ca să meargă unii într-o parte, ceilalţi în altă parte, dar dacă o luăm în direcţia greşită? Nu vom mai avea timp să ne întoarcem, nici nu-i salvăm pe Akewi şi Puerilă şi te pomeneşti că mai şi rămânem pe aici.

-      Într-adevăr, mare dilemă, spuse şi Piticuţa.

-      Hihihi, vă poooot ajutaaaaa cu maaaaare plăcereeeee, hihihi, se auzi deodată în spatele lor.