Capitolul XV ~ Ocolul

Capitolul XV

Ocolul

Merseră ei ce merseră, lăsară castelul în urmă, însă nu prea mult, când ajunseră la o răscruce. De fapt, se intersectau două potecuţe. Una continua să meargă înainte, cealaltă se ducea spre stânga.

-      Ce facem, pe unde o luăm? întrebă Singurel.

-      Continuăm să mergem înainte, îi spuse Suttonian.

-      Bine, să continuăm, aprobă Piticuţa.

-      Dar unde duce, poteca asta din stânga? întrebă Aiurilă.

-      Nu ştiu, probabil că nicăieri, sări Buhu-Hu să răspundă.

-      Duce la Norii Zurbagii, răspunse Suttonian.

Muşcăciosu şi Singurel se opriră.

-      Asta înseamnă că..., începu Muşcăciosu.

-      Nu, nu înseamnă nimic, sări Buhu-Hu. Nu avem timp, poate la întoarcere.

-      Ce înseamnă? fu curioasă Piticuţa.

-      Înseamnă că facem un ocol şi mergem să-i salvăm pe Puerilă şi pe Akewi.

-      Akewi? Akewi a fost cu voi? deveni deodată curios Suttonian.

-      Da, a fost ne-a ajutat, i-am pierdut pe amândoi într-o poiană.

-      Hmm, mă mir, Akewi nu e săritor de felul lui.

-      Îl cunoşti? păru surprins Muşcăciosu.

-      Ia să vedem, spuse Suttonian, ponei, rime, vorbeşte mult.

-      Ce coincidenţă, aşa se spune şi despre tine Muşcăciosule, îl luă Aiurilă peste picior.

-      Bine că sunteţi voi muţi, se supără Muşcăciosu. Vorbesc şi eu aici cât pot, că după ce ne întoarcem acasă, o să mă ocup doar cu lătratul.

-      Da, el e Akewi, dar de unde îl cunoşti? căută să stopeze Buhu-Hu schimbul lor de replici.

-      Am avut o experienţă nefericită în preajma lui, multă lume spune că într-o oarecare măsură le-a făcut nişte favoruri Ibecşilor şi aceştia îl lasă în pace, nu se ating de el

-      Foarte ciudat, sună de parcă ar fi spion şi nouă nu ne-a dat deloc această impresie, fu de părere Singurel.

-      Până la urmă ce facem, pe ce drum o luăm, interveni Piticuţa, care oricum habar nu avea cine e Akewi.

-      Trebuie, Buhu-Hu, trebuie să facem un ocol, trebuie să-i salvăm, începu să se roage Aiurilă.

-      Ştiu că trebuie, dar... nu va fi aşa uşor. Uff, ce să zic, hai să mergem, avem mare noroc că Norii Zurbagii coboară astăzi.

-      Da, continuă Suttonian, dar trebuie să vă întoarceţi până la apusul soarelui, altfel veţi mai avea de aşteptat.

-      Cum adică „să vă întoarceţi”? fu curios Muşcăciosu. Tu nu mergi cu noi?

-      Nu, din păcate nu, scopul meu este s-o salvez pe Mărita Jhinerre. Eu o voi lua înainte şi voi sper să mă ajungeţi din urmă. Treburile se precipită acum, mai ales că voi aţi reuşit să vă salvaţi prietena din castel. Cu siguranţă că paza s-a şi dublat deja la Turnul Îndepărtat.

-      Bine atunci, mult succes, ce să zic, rosti un pic dezamăgită Buhu-Hu, deoarece oarecum se baza un pic pe Suttonian în Tărâmul de Dedesubt.

-      Şi vouă la fel, le ură Suttonian şi plecă mai departe.

Prietenii noştri o luară pe poteca din stânga, grăbindu-se, nedorind să piardă multă vreme.

-      De ce oare bănuiam eu că vom ajunge şi aici? se plânse Buhu-Hu în timp ce se îndreptau spre Norii Zubagii.

-      Aşa e, îşi aminti Singurel, că tu ne-ai spus că n-ar fi bine, că nu e interesant să mergem jos.

-      Da, pentru că nu e un tărâm chiar primitor. Şi în plus de asta, cum îi găsim pe Puerilă şi pe Akewi?

-      Ne-om descurca noi, rosti încrezător Muşcăciosu. Latru de câteva ori şi se sperie toţi şi ne spun unde sunt cei doi.

-      De-ar fi aşa uşor, oftă Buhu-Hu.

-      Dar ce este jos? Şi cum se călătoreşte pe aceşti Nori Zurbagii? deveni curioasă Piticuţa.

-      Sunt nişte nori, aşa cum îi ştiţi voi, pufoşi, intri în ei, te ţii bine de ei şi ei încep să coboare!

-      Şi drumul durează mult? întrebă Aiurilă.

-      Nu foarte mult, însă e foarte agitat, trebuie să vă ţineţi bine, îi avertiză Buhu-Hu.

-      Păi şi tu cum te vei ţine? fu curioasă Piticuţa

-      Văd eu cum, îi răspunse Buhu-Hu.

Nu merseră foarte mult şi în faţa lor apăru o barieră, ca un fel de barieră, dar aveau cu toţii impresia că era aşa... gelatinoasă, încât dacă voiai puteai să treci prin ea. Se opriră neştiind dacă totuşi ar fi bine să treacă. Nu degeaba era pusă acolo. Se uitară unii la alţii.

-      Ce facem? O ocolim? întrebă Aiurilă.

-      Eu zic să aşteptăm puţin, poate apare cineva, fu de părere Piticuţa.

-      Alooooo, e cineva pe aici? strigă nu foarte tare Singurel.

-      Nu mai striga, cine ştie cine apare, îl apostrofă Muşcăciosu.

-      Da, nu mai striga, sunt aici, se auzi o voce de undeva din tufiş. Mă odihneam.

Ierburile se mişcară şi de după ele apăru paznicul barierei. Era ca un tăuraş la înfăţişare, dar era foarte simpatic. Dădea impresia că râde tot mereu.

-      Bună ziua! începu Buhu-Hu.

-      Ziua bună, le răspunse tăuraşul.

-      Am dori, începu Singurel, vrem să mergem jos cu Norii Zurbagii şi nu ştim cum se procedează.

-      Desigur, nu e nicio problemă. De fapt, e o problemă, voi sunteţi cinci, iar într-un Nor Zurbagiu încap doar patru persoane.

-      Păi mergem trei cu doi, sări Piticuţa.

-      Din păcate, nu am decât un Nor Zurbagiu la dispoziţie, restul sunt jos şi nu se ştie când se întorc.

-      Ce ne facem acum? Doar n-o să tragem la sorţi, spuse Aiurilă.

-      Rămân eu, că voi îi cunoaşteţi pe cei doi pe care vreţi să-i salvaţi, interveni Piticuţa.

-      Nici nu se pune problema, nu te mai scăpăm din vedere, sări Singurel.

-      Lăsaţi, rămân eu, spuse cu un oftat Muşcăciosu.

-      Muşcăciosule, eşti sigur? îl întrebă Buhu-Hu. Eu aş rămâne, dar eu am mai fost jos şi trebuie să vă ghidez.

-      Da, da, rămân eu, uitaţi, aici mă găsiţi, nu plec nicăieri.

-      Bine, dacă doreşti, spuse Aiurilă. Gata, am rezolvat problema, suntem patru spuse acesta mai departe către tăuraş.

-      Atunci, pe aici, vă rog, rosti acesta.

Foarte sprinten, se duse, ridică bariera care într-adevăr era gelatinoasă, doar într-un capăt putea fi atinsă căci acolo era rigidă, capăt de unde o şi ridică tăuraşul şi făcu o reverenţă invitându-i să păşească. Trecând de barieră, cei patru văzură nu la mare distanţă un norişor gălbui care aştepta parcat precum o caleaşcă.

-      Poftiţi înăuntru, vă rog, îi invită tăuraşul.

-      Păi cum... intrăm aşa, pur şi simplu? se minună Singurel.

-      Da, desigur.

Şi unul căte unul, Singurel, Piticuţa, Buhu-Hu şi Aiurilă păşiră pe norişor.