Capitolul XXVI ~ Şiretlicul

Capitolul XXVI

Şiretlicul

Hoof şi Ibecşii, căci altcineva nu putea să fie, îi aşteptau la ieşire. Erau cu toţii înarmaţi cu săbii. Hoof şi zece Ibecşi. Rând pe rând prietenii noştri ridicară mâinile în sus. Hoof îi luă lui Avazak tubul şi făcu un semn scurt către un Ibecs de lângă el. Acesta, ajutat de alţi doi Ibecşi îi legară pe fiecare cu sfoară la mâini. În scurt timp, Singurel, Aiurilă şi Piticuţa erau cu mâinile legate de abia puteau să le mai mişte.

-      Cu el ce facem?, întrebă un Ibecs arătând spre Muşcăciosu.

-      Lăsaţi-l aşa, n-are cum să fugă, spuse Hoof.

-      Dar pe el?, spuse un alt Ibecs arătând de data aceasta spre Avazak.

-      Pe el legaţi-l la picioare, dar lăsaţi sfoara mai largă ca să poată păşi.

Hoof deschise tubul şi privi în el. Îşi dădu seama că harta era înăuntru şi nu o mai scoase. Puse capacul la loc şi rosti:

-      Să vedem cum negociază Mărita Jhinerre, dacă vrea harta asta.

Apoi făcu un semn şi o luă înainte. Prizonierii fură puşi în şir indian, iar lângă fiecare prizonier erau câte doi Ibecşi, câte unul de fiecare parte. Primul era Avazak, urmat de Muşcăciosu. În urma lui erau Piticuţa, Singurel şi Aiurilă. Fuseseră luaţi prin surprindere, încât niciunul dintre ei nu mai îndrăznea să spună nimic. Hoof şi Ibecşii îi duseră pe altă parte decât veniseră ei. Ajungând la casa lui Hoof, acesta nu mai făcu greşeala să îi bage în temniţă în beci. Îi introduse în casă şi îi aşeză pe toţi în camera cea mare de la etajul întâi, astfel încât să fie sub atenta supraveghere a opt Ibecşi care rămaseră cu ei. ceilalţi doi Ibecşi dispărură împreună cu Hoof într-o cameră.

-      Mâncăm şi noi ceva?, începu să scâncească Muşcăciosu.

Abia când spuse Muşcăciosu despre mâncare, abia atunci îşi dădură seama că ei de fapt nu mâncaseră nimic toată ziua. Era pe înserat şi simţiră cu toţii cum le chiorăiau maţele.

-      Linişte!, spuse unul din Ibecşi.

-      Ce linişte mă, mie mi-e foame!, sări Aiurilă. Hoof, băi Hoof, unde eşti?, începu să strige tare.

Unul din Ibecşi se îndreptă spre Aiurilă cu intenţia să îl lovească. Hoof ieşi din cameră alertat de gălăgie ce se auzea şi îl opri la timp.

-      Stai! Ce se întâmplă?

-      Ne e foame, spuse Piticuţa. Aşa gazdă nesimţită eşti tu?

-      Ai gura cam spurcată, i-o reteză brusc Hooh. Daţi-le de mâncare, mai spuse acesta şi reintră în cameră.

Trei dintre cei opti Ibecşi coborâră la parter şi în scurt timp se întoarseră cu câteva farfurii pline de mâncare. Le aşezară pe masa din mjlocul camerei apoi le făcură semn să mănânce.

-      Tu aşa eşti de felul tău prost sau azi este o zi mai deosebită?, ţipă Piticuţa la el. Cum vrei să mâncăm cu mâinile legate?

-      Taci, că te pleznesc!, strigă Ibecsul jignit către ea.

Apoi se întoarse şi intră în camera unde era Hoof, închise uşa în urma lui şi aproape imediat o şi deschise şi ieşi.

-      Dezlegaţi-i, porunci acesta către ceilalţi Ibecşi.

Doi Ibecşi se ocupară să-i dezlege pe cei patru, apoi stătură foarte aproape de ei cât timp aceştia mâncară. Muşcăciosu era cel mai relaxat, căci el nu fusese legat şi se putea mişca în voie prin toată camera, nimeni nu-i spunea nimic. După ce terminară de mâncat, Ibecşii le legară mâinile la loc, iar lui Avazak picioarele. Nici nu îşi mai bătură capul cu Muşcăciosu, căci acesta era deja tolănit într-un colţ al camerei. Se înnoptase bine de tot şi după atâtea peripeţii într-o singură zi, li se cam făcuse tuturor somn. Singurel deja moţăia aşezat pe o canapea. Piticuţa se întinse şi ea pe altă canapea şi într-un final aţipi. Avazak şi Aiurilă stăteau pe aceeaşi canapea şi priveau în gol. Erau cu burţile pline, însă parcă nu le venise comnul.

-      Ce zi zbuciumată!, spuse Avazak. Am descoperit harta şi am pierdut-o!

-      Ăsta trebuie să fie vreun record, spuse Aiurilă şi pufni în râs. Să găseşti şi să pierzi harta în aceeaşi zi. Mărita Jhinerre o să ne premieze!

-      Da, cu siguranţă, cu vreo câteva ciomege după cap, spuse Avazak şi pufniră amândoi în râs.

-      Linişte!, spuse un Ibecs ridicându-se de pe scaun, căci între timp un Ibecs adusese opt scaune pentru cei opti Ibecşi, iar aceştia se aşezaseră să-i păzească pe prizonieri.

-      Gata, gata, stai jos acolo, spuse Aiurilă şi iar începură să chicotească cei doi.

Unul câte unul, adormiră apoi de-a binelea. Avazak se mută pe o canapea alăturată şi se întinse. Şi cum fusese o zi grea nu numai pentru prietenii noştri, ci şi pentru Ibecşii care îi urmăriseră, încet-încet adormiră şi cei opt Ibecşi care îi păzeau. Şi foarte probabil că şi Hoof împreună cu ceilalţi doi Ibecşi adormiseră în cameră, întrucât nu se mai auzi niciun zgomot de acolo şi nici nu mai ieşiră.

Spre dimineaţă, Muşcăciosu simţi nevoia să iasă afară. Se ridică cu greu, căci încă era obosit de la efortul depus în ziua precedentă şi dădu să se îndrepte spre scări să cpbpare la parter.

-      Unde te duci?, auzi în şoaptă vocea unui Ibecs.

-      Am nevoie să ies afară, spuse Muşcăciosu.

-      Nu te duci nicăieri, spuse Ibecsul.

-      Şi vrei să fac aici într-un colţ?, nu se lăsă Muşcăciosu. Vino cu mine dacă nu ai încredere, dar nu mai pot să mă ţin.

Ibecsul se ridică încet de pe scaun şi îi făcu semn să coboare. Ieşiră împreună afară. Răcoarea nopţii parcă îl trezi de tot pe Muşcăciosu. Se duse la un tufiş şi îşi făcu nevoile.

-      Gata?, întrebă nerăbdător Ibecsul.

-      Mai stai puţin, să nu urcăm înapoi şi apoi iar să am nevoie, răspunse acesta. Îmi cer scuze dacă te-am trezit!

-      Nu-i nimic, răspunse politicos Ibecsul. În mod normal măcar unul din noi ar fi trebuit să fie treaz. Dar ieri a fost o zi grea de tot!

-      Şi pentru noi şi voi măcar aţi stat şi ne-aţi aşteptat, spuse Muşcăciosu. Dacă erai cu noi... nici nu îţi poţi închipui pe unde am mers noi cum era să fim omorâţi, cum ne-am târât pe burtă cu toţii. De aia prietenii mei dorm duşi, sunt mai obosiţi decât voi!

-      Şi a fost în zadar tot efortul vostru că v-am prins!, spuse Ibecsul.

-      Da, corect, ne-aţi prins, spuse Muşcăciosu. Dar Hoof oare s-o fi uitat la hartă? Sau doar a luat-o cu el acolo în cameră?

-      Nu ştiu şi nici nu mă interesează, răspunse Ibecsul.

-      Păcat, insistă Muşcăciosu. În tub sunt şi două foi care au scrise pe ele lucruri foarte interesante.

-      Ce lucruri interesante?, încruntă din sprâncene Ibecsul.

-      Nu ştiu că una din foi e într-o limbă necunoscută nouă. Nici Avazak nu ştie ce scrie!

-      Eu cunosc câteva limbi vechi de tot, se lăudă Ibecsul. Dimineaţă când se trezeşte Hoof o să îi cer voie să mă uit pe foi.

-      Aşa nu are niciun farmec, spuse Muşcăciosu. Era bine dacă te uitai acum şi dimineaţă când Hoof vedea că deja ştii ce scrie ar fi fost tare mândru de tine.

-      Păi şi de unde vrei să iau eu foile acum? Uite că începe să se lumineze, mai e puţin şi se trezeşte toată lumea.

-      Ei, dacă nu vrei să te laude Hoof..., spuse Muşcăciosu şi se ridică de pe jos dând să intre în casă.

-      Ia stai puţin, îl opri Ibecsul. Dacă mă duc acum şi aduc foile... am timp să citesc şi să îmi dau seama ce scrie.

-      Asta spuneam şi eu, îl zgândări Muşcăciosu. Să vezi ce mulţumit o să fie Hoof!

-      Mă duc să iau tubul, spuse Ibecsul şi se ridică şi el de pe piatra pe care stătea. Dar ce fac cu tine?

-      Eu nu plec nicăieri, îl încurajă Muşcăciosu. Ţi se pare ţie că pot fugi undeva? Chiar dacă ajung la mal, cum aş putea eu vâsli, când eu am lăbuţe, nu mâini?

-      Ai dreptate, aşteaptă-mă, vin imediat.

Nu trecură mai mult de trei minute şi Ibecsul reveni victorios ţinând în mână tubul. Ajutat de Muşcăciosu scoase cele doi foi care nu mai erau înfăşurate în hartă, erau puse direct în tub, semn că Hoof apucase să se uite pe hartă.

-      Ia să vedem noi, spuse Ibecsul aşezându-se pe o treaptă de la intrarea în casă.

-      Nu te grăbi, uită-te cu atenţie, îl încurajă Muşcăciosu.

Apoi acesta se uită cu mare atenţie împrejur. Nu se mai trezise nimeni, iar afară deja se luminase de-a binelea. Se dădu câţiva paşi înapoi, apoi se repezi cu putere în Ibecsul care era concentrat asupra foilor. Acesta nici nu îşi dădu seama ce se întâmplă. Fu lovit de capul Muşcăciosului drept în piept şi izbit cu putere de perete. Leşină imediat! Muşcăciosu se repezi pe scări în sus. Ajungând sus, se mai linişti şi începu să păşească tiptil. Se duse la canapeaua unde dormea Singurel şi îl împunse uşăr cu capul. Acesta deschise ochii somnoros şi îl văzu pe Muşcăciosu cum îi pune lăbuţa la gură. Căscă ochii mari şi văzu cum Muşcăciosu avea cealaltă lăbuţă pusă la gură, semn că trebuie să facă linişte. Din ochi, Muşcăciosu îi făcu semn să-l trezească pe Aiurilă, iar el se duse la Piticuţa. Aceştia fură treziţi în acelaşi mod ca şi Singurel. Avazak, fost hoţ de meserie şi mai nou soldat viteaz, dormea iepureşte, astfel că până să ajungă la el, deja simţise mişcare în cameră şi deschisese ochii. Înţelese într-o secundă ce se întâmplă şi se ridică de pe canapea. Toţi cinci se îndreptară spre scări pentru a coborî. O făceau păşind cât de încet puteau, căci nu voiau să facă zgomot. Avazak îi făcu semn Muşcăciosului că el se duce să ia tubul cu harta, însă acesta îi făcu semn să nu facă asta şi arătă cu lăbuţa înspre jos. Avazak înţelese că tubul era jos, nu ştia cum ajunsese harta jos, însă nu era momentul să întrebe. Coborâră în linişte. Odată ieşiţi din casă văzură Ibecsul leşinat izbit de perete de către Muşcăciosu. Singurel apucă repede foile şi harta şi tubul de jos, băgă foile în tub, puse capacul şi coborî treptele în mare grabă.

-      Cum ai reuşit?, întrebă Piticuţa.

-      Lasă asta, haideţi repede la barcă, spuse Muşcăciosu. Ştie cineva drumul?

-      Da, cred că l-am reţinut eu, spuse Aiurilă şi deja o luă înaintea celorlalţi.

Ceilalţi nu mai stătură pe gânduri şi îl urmară. O luară la fugă prin pădure, toţi urmându-l pe Aiurilă. Deja în urma lor se auzea larmă mare, ţipete, zbierete, semn că deja Ibecşii se treziseră şi observaseră lipsa prizonierilor. Gândul că erau urmăriţi şi că ar putea fi prinşi din nou le dădea putere să alerge. Sperau doar să fie în direcţia bună, căci cu toţii se luaseră orbeşte după Aiurilă.