Capitolul XXVII ~ Am Scăpat De Hoof

Capitolul XXVII

Am Scăpat De Hoof

Alergară ce alergară şi ajunseră obosiţi la capătul pădurii. De cum ieşiră din pădure, observară cum Hoof şi Ibecşii îi aşteptau în faţa bărcii. Hoof stătea rezemat de barcă şi părea foarte liniştit. Lângă el erau aceiaşi toţi cei zece Ibecşi din casă. Dar cum ajunseseră mai repede decât ei?

-      Vedeţi ce înseamnă să cunoşti zona?, spuse Hoof zâmbind. Nu e frumos aşa să ne puneţi pe alergat dis-de-dimineaţă!

-      Nu vei vedea nicio hartă de la noi, i-o tăie scurt Avazak.

-      Asta vom vedea, îi răspunse Hoof. Ce bine că nu v-am dus pe drumul cel scurt. Parcă aveam eu o presimţire!

Singurel şi Avazak observară că nici Hoof, nici Ibecşii nu aveau la ei nicio armă. Singurel se hotărî să-i tachineze, în speranţa că îi va enerva:

-      Dar cum aţi venit voi aşa pe scurtătură fără arme?

Abia atunci Hoof şi Ibecşii începură să se pipăie la şold şi îşi dădură seama că în viteza cu care plecaseră să-i prindă pe fugari, uitaseră să îşi mai ia armele. Avazak se repezi lângă un copac şi luă de pe jos o bucată mare de lemn. Singurel făcu acelaşi lucru. Dându-şi seama ce se va întâmpla, Hoof şi Ibecşii începură şi ei să caute pe jos primprejur bucăţi mari de lemn, de care să se folosească. În scurt timp, toată lumea era înarmată. Fiecare bucată de lemn era diferită, păreau a fi ca o bâtă, o ghioagă, o măciucă.

Hoof atacă primul şi cum era de aşteptat îl atacă pe Avazak. Însă nu ştia cu cine se pune, căci acesta se feri cu o rapiditate incredibilă şi reuşi să-l lovească pe Hoof cu lemnul la picioare. Acesta scoase un urlet de durere. Parcă fusese un semn, căci se năpustiră unul asupra celuilalt.

Singurel se aruncă asupra a doi Ibecşi care i se părură lui a fi mai aproape şi îi lovi şi pe primul şi pe al doilea fără ca aceştia să apuce să schiţeze vreun gest. Îi scoase din luptă înainte ca aceştia să înceapă lupta efectivă! Apoi se îndreptă spre un al treilea Ibecs şi începu să se lupte cu acesta. Loveau bucăţile de lemn una de alta, încât păreau doi spadasini care se luptă cu săbiile, nu doi rivali care se altoiau cu măciucile. Nu trecu mult timp şi Ibecsul dădu semne de oboseală, ceea ce-l ajută pe Singurel, căci acesta dădea în continuare cu sete. Şi făcu asta până îl doborî la pământ!

În acelaşi timp, alţi doi Ibecşi se îndreptară spre Piticuţa, unul din ei chiar reuşind s-o lovească pe spate cu o bucată de lemn. Aceasta căzu în genunchi şi scoase un ţipăt de durere, însă imediat fu ajutată de Muşcăciosu care sări şi-l muşcă cu atâta ură pe acel Ibecs care o lovise, încât acestuia îi dădu sângele de la muşcătură. Piticuţa încurajată de Muşcăciosu se ridică în ciuda durerii pe care o avea şi îl altoi pe Ibecsul muşcat de Muşcăciosu, trântindu-i trei ciomege pe spinare, după care se îndreptă spre celălalt Ibecs care o atacase şi începu să se lupte cu acesta de parcă amândoi aveau în mâini nişte săbii, nu nişte ciomege. Avu puţin noroc, căci dându-se în spate, Ibecsul se împiedică de o buruiană şi căzu pe spate, fapt care o ajută pe Piticuţa care se duse lângă el şi începu să-l lovească cu putere cu ghioaga. Muşcăciosu văzând cât de furioasă era aceasta, nu îndrăzni să se opună, însă îi spuse de ls distanţă:

-      Gata, ajunge, l-ai terminat! Păstrează-ţi furia şi pentru ceilalţi!

Aiurilă la rândul lui începu să fie alergat de către un Ibecs şi se îndepărtă de ceilalţi. Intră în pădure şi reuşea să se ferească de loviturile Ibecsului tot ascunzându-se în spatele copacilor. La un moment dat, tot fugind şi ferindu-se din calea bâtei Ibecsului, se împiedică de ceva. se ridică cu mare repeziciune şi observă că era o barcă. O altă barcă ce părea construită din acelaşi lemn de ukpa. Deci şi Hoof avea o asemenea barcă! Trebuia să le spună şi celorlalţi! Se încruntă tare de tot şi se repezi asupra Ibecsului. Acum situaţia era inversă, căci cel alergat era Ibecsul, nu Aiurilă. Însă acesta era mai iute de picior şi îl ajunse pe Ibecs şi-l pocni drept în moalele capului. Acesta căzu dintr-odată la pământ şi nu se mai mişcă! Aiurilă reveni în fugă la locul luptei şi se aruncă asupra altui Ibecs. Se luptau pe viaţă şi pe moarte. Aiurilă primi o bâtă în umărul stâng, se îndoi de durere, dar nu se dădu bătut, îl lovi şi el pe Ibecs cu putere. Amândoi căzură în fund de la forţa cu care lovise fiecare. Numai că Aiurilă se dezmetici mai repede şi se ridică, luă un pumn de nisip, îl aruncă în ochii Ibecsului, apoi profită de faptul că acesta nu vedea nimic, îi trase două bâte peste spinare şi-l lăsă lat pe pământ.

În tot acest timp, Avazak se lupta în continuare cu Hoof, însă acesta fiind laş şi trişor, era ajutat de către un Ibecs, încât erau doi contra unu. Numai că Avazak nu era soldat degeaba. Ibecsul care încercase să-l ajute pe Hoof imediat îşi primi răsplata şi fu pus la pământ.

Muşcăciosu era cel mai dezavantajat în această încleştare, căci el nu avea cum să ţină o bâtă în mână. Singurul lui avantaj era că se putea feri mai repede şi faptul că putea muşca. Plus că avea şi o doză de şiretenie în el. Se dădu lovit şi rănit, astfel încât atrase asupra lui doi Ibecşi care voiau să-l lovească cu ghioagele. De unul reuşi să se ferească şi când acesta lovi cu putere el se feri, încât Ibecsul lovi în nisip. Imediat Muşcăciosu sări la mâna lui şi-l muşcă cu putere, încât acesta scăpă ghioaga din mână şi căzu în genunchi de durere. Numai că această mişcare inteligentă nu-l feri de lovitura celui de-al doilea Ibecs. Lovitură care îl prinse din plin pe spate şi-l lăsă leşinat pe nisip!

Piticuţa care văzuse totul, urlă din toate puterile:

-      Muşcăciosuleeeeee!, strigă aceasta şi se repezi spre Ibecsul care-l lovise pe acesta şi îi trânti din zbor o măciucă în cap, culcându-l la pământ.

Apoi se repezi la Muşcăciosu, se aşeză în genunchi şi căută să-l ia în braţe. Acesta era leşinat. Toţi Ibecşii fuseseră eliminaţi, dar cu ce preţ... Muşcăciosu nu se mai mişca deloc! Oricât încerca Piticuţa să-l zgâlţâie, acesta nu reacţiona defel. Avazak în lupta lui cu Hoof, văzuse şi auzise totul. Reuşi după câteva mişcări abile să-l lovească pe Hoof şi să-l îngenuncheze! Apoi îi puse măciuca în gât şi spuse cu ură:

-      Dacă te mişti de jos, eşti mort!

-      Avazak, interveni Aiurilă care ajunsese şi el la Piticuţa şi Muşcăciosu, Hoof are şi el o barcă, poate traversa oricând!

-      N-o să mai aibă, spuse Avazak. Singurel, stai cu Hoof! Tu Aiurilă, hai cu mine să îmi arăţi barca.

Aiurilă se duse cu Avazak în locul unde se împiedicase de barcă. Era o barcă mult mai micuţă decât a lor. Reuşiră amândoi s-o mişte din loc şi s-o aducă din locul unde era ascunsă pe nisip.

-      Ce vreţi să faceţi?, întrebă speriat Hoof.

-      Ţi-am dat eu permisiunea să vorbeşti?, întrebă Avazak uitându-se la el şi ameninţându-l cu măciuca.

-      Doar nu vrei să mă laşi aici singur!, continuă acesta.

-      Aici meriţi să rămâi, se răsti Piticuţa plângând. Să nu mai poţi pleca niciodată!

-      O să vezi ce vom face, spuse Avazak şi se îndreptă spre Piticuţa.

Se apropie de Muşcăciosu, se aşeză în genunchi lângă el şi se uită cu atenţie la acesta. Puse aripile uşor pe spatele Muşcăciosului, îl pipăi pe frunte, apoi îi cercetă cu atenţie şira spinării şi spuse:

-      Nu are nimic, e doar leşinat de la şocul loviturii. Îşi va reveni!

-      Sigur?, spuse Piticuţa printre lacrimi.

-      Ai încredere în mine. Haideţi să plecăm din locul acesta!

Se ridică şi ajutat de Aiurilă legă barca lor şi barca lui Hoof una în prelungirea celeilalte. Cu mare atenţie îl transportară pe Muşcăciosu în barca lor, Piticuţa se urcă şi ea. În tot acest timp, Singurel stătuse lângă Hoof şi nu-şi dezlipise privirea de la acesta. Îl ameninţase cu bâta tot timpul! Apoi Avazak ajutat de Aiurilă împinse barca lor pe apa fierbinte, numai că barca lui Hoof rămase pe nisip. Asta ca ei să poată urca în barca lor prin barca lui Hoof, fără să intre în contact cu apa fierbinte!

-      Hai Singurel, e timpul să plecăm, spuse Avazak.

Acesta se depărtă cu mare atenţie de Hoof care nici nu îndrăzni să se ridice de pe nisip. Singurel se deplasa cu spatele spre barcă, privirea lui fiind aţintită tot timpul spre Hoof. Când ajunse la barca lui Hoof, se întoarse şi ajutat de Avazak şi de Aiurilă împinseră cu putere barca apoi săriră în barca lui Hoof. De acolo, săriră în barca lor. Hoof care se ridicase şi alergase până la mal, începu să strige şi să gesticuleze:

-      Nu mă lăsaţi aici să mor! Ce mă fac fără barcă?

-      Trebuia să te gândeşti la asta înainte să ne ataci, îi strigă Piticuţa.

Prietenii noştri se puseră pe vâslit. Undeva în mijlocul lacului, Avazak se întoarse şi dezlegă barca lui Hoof de barca lor. Apoi continuară în linişte vâslitul. Fiecare era atent să vâslească şi privea la Muşcăciosu. Încet-încet se apropiau de malul de unde plecaseră şi Când mai aveau puţin până să ajungă la mal, Muşcăciosu începu să dea semne de viaţă.

-      Muşcăciosule, cum te simţi?, sări Piticuţa de la locul ei.

-      Stai la locul tău, îi spuse poruncitor Avazak. Vrei să ne răsturnăm?

-      Scuze, spuse Piticuţa aşezându-se la loc.

Muşcăciosu se întoarse pe spate şi deschise ochii. Se vedea că era buimac şi nu ştia unde se află. Făcu ochii mari şi se uită în jur. Îi văzu pe cei patru prieteni ai lui că vâsleau şi se uitau la el zâmbind.

-      Ce s-a întâmplat?, spuse acesta cu o voce groasă.

-      Ţi-ai luat beţe pe cocoaşă, spuse Aiurilă zâmbind.

-      Ţin minte că am sărit la un Ibecs, apoi nu mai ştiu nimic, spuse acesta.

-      Ai fost lovit de al doilea Ibecs drept pe spinare şi ai leşinat, spuse Singurel.

-      Acum suntem în barcă, am scăpat şi de Hoof şi de Ibecşi, spuse şi Avazak.

-      Nu te mişca prea mult, aşteaptă să-ţi revii, spuse şi Piticuţa. Mai avem puţin până la mal.

-      Mă simt aşa de obosit, spuse Muşcăciosu.

-      Încearcă să mai dormi puţin, îi sugeră Avazak.

În scurt timp văzură şi malul şi observară mişcare. Singurel şi Avazak care erau cu faţa către mal se uitară unul către celălalt.

-      Sper că sunt cine cred eu, spuse Singurel.

-      Şi eu sper la fel, îi răspunse Avazak.

Şi într-adevăr aveau dreptate. La mal îi aşteptau Kirpi şi Alcul. Ce bucuroşi fură când îi văzură aceştia! Ca şi la dus, când se apropiară de mal începură să vâslească mai repede şi barca urcă pe nisip, exact cât aveau nevoie ca să poată coborî! Singurel şi Avazak îl luară pe braţe pe Muşcăciosu şi-l scoaseră din barcă.

-      Ce s-a întîmplat?, întrebă Kirpi.

-      N-a fost cuminte, spuse Piticuţa râzând.

-      Vezi că sunt lovit, dar te aud, îi dădu replica Muşcăciosu.

-      Poveste lungă, spuse Avazak. Dar ne întoarcem victorioşi şi... aproape întregi, spuse uitându-se la Muşcăciosu.

-      Aşa, râdeţi de mine că vedeţi că nu mă pot ridica să vă muşc. Dar şi când mă fac eu bine...

Şi izbucniră cu toţii în râs.

Capitolul XXVI ~ Şiretlicul

Capitolul XXVI

Şiretlicul

Hoof şi Ibecşii, căci altcineva nu putea să fie, îi aşteptau la ieşire. Erau cu toţii înarmaţi cu săbii. Hoof şi zece Ibecşi. Rând pe rând prietenii noştri ridicară mâinile în sus. Hoof îi luă lui Avazak tubul şi făcu un semn scurt către un Ibecs de lângă el. Acesta, ajutat de alţi doi Ibecşi îi legară pe fiecare cu sfoară la mâini. În scurt timp, Singurel, Aiurilă şi Piticuţa erau cu mâinile legate de abia puteau să le mai mişte.

-      Cu el ce facem?, întrebă un Ibecs arătând spre Muşcăciosu.

-      Lăsaţi-l aşa, n-are cum să fugă, spuse Hoof.

-      Dar pe el?, spuse un alt Ibecs arătând de data aceasta spre Avazak.

-      Pe el legaţi-l la picioare, dar lăsaţi sfoara mai largă ca să poată păşi.

Hoof deschise tubul şi privi în el. Îşi dădu seama că harta era înăuntru şi nu o mai scoase. Puse capacul la loc şi rosti:

-      Să vedem cum negociază Mărita Jhinerre, dacă vrea harta asta.

Apoi făcu un semn şi o luă înainte. Prizonierii fură puşi în şir indian, iar lângă fiecare prizonier erau câte doi Ibecşi, câte unul de fiecare parte. Primul era Avazak, urmat de Muşcăciosu. În urma lui erau Piticuţa, Singurel şi Aiurilă. Fuseseră luaţi prin surprindere, încât niciunul dintre ei nu mai îndrăznea să spună nimic. Hoof şi Ibecşii îi duseră pe altă parte decât veniseră ei. Ajungând la casa lui Hoof, acesta nu mai făcu greşeala să îi bage în temniţă în beci. Îi introduse în casă şi îi aşeză pe toţi în camera cea mare de la etajul întâi, astfel încât să fie sub atenta supraveghere a opt Ibecşi care rămaseră cu ei. ceilalţi doi Ibecşi dispărură împreună cu Hoof într-o cameră.

-      Mâncăm şi noi ceva?, începu să scâncească Muşcăciosu.

Abia când spuse Muşcăciosu despre mâncare, abia atunci îşi dădură seama că ei de fapt nu mâncaseră nimic toată ziua. Era pe înserat şi simţiră cu toţii cum le chiorăiau maţele.

-      Linişte!, spuse unul din Ibecşi.

-      Ce linişte mă, mie mi-e foame!, sări Aiurilă. Hoof, băi Hoof, unde eşti?, începu să strige tare.

Unul din Ibecşi se îndreptă spre Aiurilă cu intenţia să îl lovească. Hoof ieşi din cameră alertat de gălăgie ce se auzea şi îl opri la timp.

-      Stai! Ce se întâmplă?

-      Ne e foame, spuse Piticuţa. Aşa gazdă nesimţită eşti tu?

-      Ai gura cam spurcată, i-o reteză brusc Hooh. Daţi-le de mâncare, mai spuse acesta şi reintră în cameră.

Trei dintre cei opti Ibecşi coborâră la parter şi în scurt timp se întoarseră cu câteva farfurii pline de mâncare. Le aşezară pe masa din mjlocul camerei apoi le făcură semn să mănânce.

-      Tu aşa eşti de felul tău prost sau azi este o zi mai deosebită?, ţipă Piticuţa la el. Cum vrei să mâncăm cu mâinile legate?

-      Taci, că te pleznesc!, strigă Ibecsul jignit către ea.

Apoi se întoarse şi intră în camera unde era Hoof, închise uşa în urma lui şi aproape imediat o şi deschise şi ieşi.

-      Dezlegaţi-i, porunci acesta către ceilalţi Ibecşi.

Doi Ibecşi se ocupară să-i dezlege pe cei patru, apoi stătură foarte aproape de ei cât timp aceştia mâncară. Muşcăciosu era cel mai relaxat, căci el nu fusese legat şi se putea mişca în voie prin toată camera, nimeni nu-i spunea nimic. După ce terminară de mâncat, Ibecşii le legară mâinile la loc, iar lui Avazak picioarele. Nici nu îşi mai bătură capul cu Muşcăciosu, căci acesta era deja tolănit într-un colţ al camerei. Se înnoptase bine de tot şi după atâtea peripeţii într-o singură zi, li se cam făcuse tuturor somn. Singurel deja moţăia aşezat pe o canapea. Piticuţa se întinse şi ea pe altă canapea şi într-un final aţipi. Avazak şi Aiurilă stăteau pe aceeaşi canapea şi priveau în gol. Erau cu burţile pline, însă parcă nu le venise comnul.

-      Ce zi zbuciumată!, spuse Avazak. Am descoperit harta şi am pierdut-o!

-      Ăsta trebuie să fie vreun record, spuse Aiurilă şi pufni în râs. Să găseşti şi să pierzi harta în aceeaşi zi. Mărita Jhinerre o să ne premieze!

-      Da, cu siguranţă, cu vreo câteva ciomege după cap, spuse Avazak şi pufniră amândoi în râs.

-      Linişte!, spuse un Ibecs ridicându-se de pe scaun, căci între timp un Ibecs adusese opt scaune pentru cei opti Ibecşi, iar aceştia se aşezaseră să-i păzească pe prizonieri.

-      Gata, gata, stai jos acolo, spuse Aiurilă şi iar începură să chicotească cei doi.

Unul câte unul, adormiră apoi de-a binelea. Avazak se mută pe o canapea alăturată şi se întinse. Şi cum fusese o zi grea nu numai pentru prietenii noştri, ci şi pentru Ibecşii care îi urmăriseră, încet-încet adormiră şi cei opt Ibecşi care îi păzeau. Şi foarte probabil că şi Hoof împreună cu ceilalţi doi Ibecşi adormiseră în cameră, întrucât nu se mai auzi niciun zgomot de acolo şi nici nu mai ieşiră.

Spre dimineaţă, Muşcăciosu simţi nevoia să iasă afară. Se ridică cu greu, căci încă era obosit de la efortul depus în ziua precedentă şi dădu să se îndrepte spre scări să cpbpare la parter.

-      Unde te duci?, auzi în şoaptă vocea unui Ibecs.

-      Am nevoie să ies afară, spuse Muşcăciosu.

-      Nu te duci nicăieri, spuse Ibecsul.

-      Şi vrei să fac aici într-un colţ?, nu se lăsă Muşcăciosu. Vino cu mine dacă nu ai încredere, dar nu mai pot să mă ţin.

Ibecsul se ridică încet de pe scaun şi îi făcu semn să coboare. Ieşiră împreună afară. Răcoarea nopţii parcă îl trezi de tot pe Muşcăciosu. Se duse la un tufiş şi îşi făcu nevoile.

-      Gata?, întrebă nerăbdător Ibecsul.

-      Mai stai puţin, să nu urcăm înapoi şi apoi iar să am nevoie, răspunse acesta. Îmi cer scuze dacă te-am trezit!

-      Nu-i nimic, răspunse politicos Ibecsul. În mod normal măcar unul din noi ar fi trebuit să fie treaz. Dar ieri a fost o zi grea de tot!

-      Şi pentru noi şi voi măcar aţi stat şi ne-aţi aşteptat, spuse Muşcăciosu. Dacă erai cu noi... nici nu îţi poţi închipui pe unde am mers noi cum era să fim omorâţi, cum ne-am târât pe burtă cu toţii. De aia prietenii mei dorm duşi, sunt mai obosiţi decât voi!

-      Şi a fost în zadar tot efortul vostru că v-am prins!, spuse Ibecsul.

-      Da, corect, ne-aţi prins, spuse Muşcăciosu. Dar Hoof oare s-o fi uitat la hartă? Sau doar a luat-o cu el acolo în cameră?

-      Nu ştiu şi nici nu mă interesează, răspunse Ibecsul.

-      Păcat, insistă Muşcăciosu. În tub sunt şi două foi care au scrise pe ele lucruri foarte interesante.

-      Ce lucruri interesante?, încruntă din sprâncene Ibecsul.

-      Nu ştiu că una din foi e într-o limbă necunoscută nouă. Nici Avazak nu ştie ce scrie!

-      Eu cunosc câteva limbi vechi de tot, se lăudă Ibecsul. Dimineaţă când se trezeşte Hoof o să îi cer voie să mă uit pe foi.

-      Aşa nu are niciun farmec, spuse Muşcăciosu. Era bine dacă te uitai acum şi dimineaţă când Hoof vedea că deja ştii ce scrie ar fi fost tare mândru de tine.

-      Păi şi de unde vrei să iau eu foile acum? Uite că începe să se lumineze, mai e puţin şi se trezeşte toată lumea.

-      Ei, dacă nu vrei să te laude Hoof..., spuse Muşcăciosu şi se ridică de pe jos dând să intre în casă.

-      Ia stai puţin, îl opri Ibecsul. Dacă mă duc acum şi aduc foile... am timp să citesc şi să îmi dau seama ce scrie.

-      Asta spuneam şi eu, îl zgândări Muşcăciosu. Să vezi ce mulţumit o să fie Hoof!

-      Mă duc să iau tubul, spuse Ibecsul şi se ridică şi el de pe piatra pe care stătea. Dar ce fac cu tine?

-      Eu nu plec nicăieri, îl încurajă Muşcăciosu. Ţi se pare ţie că pot fugi undeva? Chiar dacă ajung la mal, cum aş putea eu vâsli, când eu am lăbuţe, nu mâini?

-      Ai dreptate, aşteaptă-mă, vin imediat.

Nu trecură mai mult de trei minute şi Ibecsul reveni victorios ţinând în mână tubul. Ajutat de Muşcăciosu scoase cele doi foi care nu mai erau înfăşurate în hartă, erau puse direct în tub, semn că Hoof apucase să se uite pe hartă.

-      Ia să vedem noi, spuse Ibecsul aşezându-se pe o treaptă de la intrarea în casă.

-      Nu te grăbi, uită-te cu atenţie, îl încurajă Muşcăciosu.

Apoi acesta se uită cu mare atenţie împrejur. Nu se mai trezise nimeni, iar afară deja se luminase de-a binelea. Se dădu câţiva paşi înapoi, apoi se repezi cu putere în Ibecsul care era concentrat asupra foilor. Acesta nici nu îşi dădu seama ce se întâmplă. Fu lovit de capul Muşcăciosului drept în piept şi izbit cu putere de perete. Leşină imediat! Muşcăciosu se repezi pe scări în sus. Ajungând sus, se mai linişti şi începu să păşească tiptil. Se duse la canapeaua unde dormea Singurel şi îl împunse uşăr cu capul. Acesta deschise ochii somnoros şi îl văzu pe Muşcăciosu cum îi pune lăbuţa la gură. Căscă ochii mari şi văzu cum Muşcăciosu avea cealaltă lăbuţă pusă la gură, semn că trebuie să facă linişte. Din ochi, Muşcăciosu îi făcu semn să-l trezească pe Aiurilă, iar el se duse la Piticuţa. Aceştia fură treziţi în acelaşi mod ca şi Singurel. Avazak, fost hoţ de meserie şi mai nou soldat viteaz, dormea iepureşte, astfel că până să ajungă la el, deja simţise mişcare în cameră şi deschisese ochii. Înţelese într-o secundă ce se întâmplă şi se ridică de pe canapea. Toţi cinci se îndreptară spre scări pentru a coborî. O făceau păşind cât de încet puteau, căci nu voiau să facă zgomot. Avazak îi făcu semn Muşcăciosului că el se duce să ia tubul cu harta, însă acesta îi făcu semn să nu facă asta şi arătă cu lăbuţa înspre jos. Avazak înţelese că tubul era jos, nu ştia cum ajunsese harta jos, însă nu era momentul să întrebe. Coborâră în linişte. Odată ieşiţi din casă văzură Ibecsul leşinat izbit de perete de către Muşcăciosu. Singurel apucă repede foile şi harta şi tubul de jos, băgă foile în tub, puse capacul şi coborî treptele în mare grabă.

-      Cum ai reuşit?, întrebă Piticuţa.

-      Lasă asta, haideţi repede la barcă, spuse Muşcăciosu. Ştie cineva drumul?

-      Da, cred că l-am reţinut eu, spuse Aiurilă şi deja o luă înaintea celorlalţi.

Ceilalţi nu mai stătură pe gânduri şi îl urmară. O luară la fugă prin pădure, toţi urmându-l pe Aiurilă. Deja în urma lor se auzea larmă mare, ţipete, zbierete, semn că deja Ibecşii se treziseră şi observaseră lipsa prizonierilor. Gândul că erau urmăriţi şi că ar putea fi prinşi din nou le dădea putere să alerge. Sperau doar să fie în direcţia bună, căci cu toţii se luaseră orbeşte după Aiurilă.