Capitolul XI ~ Să Jucăm!

Capitolul XI

Să Jucăm!

În ce consta jocul? Era un teren de baschet, numai că coşurile erau de formă pătrată, nu rotundă cum sunt coşurile de baschet şi un pic mai mari. Nu aveai voie să atingi mingea cu mâna, doar cu piciorul şi capul. Se pasa şi se înscria când mingea intra prin coş. Dacă mingea ieşea afară se bătea aut. Dacă mingea era atinsă cu mâna era henţ. Mingea era de mărimea uneia de baschet, dar arăta ca una de fotbal. Cum s-ar spune, era un baschet jucat cu reguli de fotbal, un amestec între cele două jocuri!

-      Ciudat joc, dar interesant, spuse Singurel ridicându-se de pe scaun!

-      Cum se numeşte, întrebă Piticuţa.

-      Cât durează meciul?, întrebă Aiurilă ridicându-se şi el.

-      Sunt două reprize a câte nouă minute fiecare, îi răspunse Wujek. Nu are o denumire, noi îi spunem jocul.

-      S-ar putea numi bas-bal sau fot-chet sau fot-bas, începu Aiurilă să creeze el denumiri.

-      Sau taci, că numai prostii îndrugi, îi reproşă Piticuţa.

-      Să nu credeţi că e aşa uşor să înscrieţi, îi avertiză Avazak.

-      Uite cum facem, continuă Wujek. La început intrăm pe teren eu, Avazak, Singurel, Alcul, Piticuţa şi Paia.

-      Hei, cum adică?, se răţoi Aiurilă. Adică eu nu sunt bun?

-      Nu spuneai că pot ajuta?, întrebă şi Muşcăciosu dezamăgit că nu fusese ales.

-      Ba da Muşcăciosule, tu ne vei ajuta, dar vei intra în repriza a doua când ceilalţi vor obosi, îi răspunse Wujek acestuia.

-      Pe parcurs, care dintre noi oboseşte iese puţin din teren să se odihnească şi e înlocuit de unul din voi doi, mai spuse Avazak.

-      Să-i dăm bătaie!, bătu din palme Piticuţa şi intră pe teren.

Fu urmată de Avazak şi Singurel, apoi Paia şi Alcul, iar la urmă intră Wujek. Deodată publicul începu să aplaude frenetic. Echipa struţilor intra pe teren. Erau şase struţi îmbrăcaţi în costumaţie sportivă, tricouri verzi, jambiere negre cu dungi albe, încălţări galbene şi pantaloni scurţi roşii. Se vedea că sunt cunoscuţi. Printre cei şase, Singurel îi recunoscu şi pe cei doi struţi de la hotel. Pinguinul le făcu semn tuturor să se apropie. Se aşezară toţi în cerc.

-      Nu vreau să vă îmbrânciţi, începu pinguinul. Nu vreau să vă folosiţi de mâini, nu vreau să vă trageţi de tricou, nu vreau să faultaţi. Vreau să jucaţi corect şi fie ca cel mai bun să câştige!

-      Aşa să fie, spuse Alcul.

Cele două echipe se aşezară fiecare în terenul lor.

-      Uite cum facem, spuse Avazak. Pentru început eu şi Alcul vom fi în atac, Piticuţa şi Paia vor fi la mijloc, iar tu Singurel, împreună cu Wujek veţi sta în apărare.

-      Cum spui tu, îi răspunse Singurel.

-      Căpitanii, strigă pinguinul.

-      Revin imediat, spuse Avazak.

Se duse la centru unde pinguinul aruncă o monedă în aer. Norocul făcu ca echipa lui Avazak să aibă mingea. Avazak poziţionă mingea la centru. Alcul i se alătură. Wujek îi făcu semn lui Singurel şi se retraseră în spate, aproape de panoul pe care trebuiau să-l păzească. Avazak se aplecă la urechea lui Alcul şi îi spuse ceva. Acesta încuviinţă din cap.

Pinguinul fluieră începutul primei reprize în uralele mulţimii de pe stadion. Alcul săltă mingea şi i-o potrivi lui Avazak, iar acesta o prinse din zbor şi şută cu piciorul spre coş. Mingea zbură învârtindu-se, atinse panoul, căzu pe coş, pe una din laturi, apoi intră în coş. În acelaşi timp, Aiurilă şi Muşcăciosu săriră de pe băncuţă.

-      Goool, ţipă Aiurilă cât putu de tare.

-      Coooş, sări şi Muşcăciosu.

-      Muşcăciosule, conduceeeeem! Dar stai, e gol sau coş?, întrebă Aiurilă nedumerit.

-      Îl numim gol, îi strigă Wujek lui Aiurilă.

-      Îi batem, îi batem, începu Muşcăciosu să ţopăie de fericire.

-      Goool, urlau şi Singurel şi Piticuţa pe teren.

Avazak revenise calm în terenul său, fără să se bucure prea mult.

-      Staţi, nu vă bucuraţi aşa!

-      Măcar i-am lăsat mască, spuse vesel Wujek. Nici n-a început bine şi i-am lovit!

Cei doi struţi care veniseră la hotel, începură să se certe în terenul lor. Un alt struţ puse mingea la centru şi dădu drumul la joc. Struţii începură asaltul, pasau mingea de la unul la altul cu repeziciune, driblau, însă nu reuşeau să înscrie. De fiecare dată când se apropiau ameninţător de panou, fie că intervenea Wujek, fie Paia, fie venea Alcul din atac şi ajuta. După patru minute de alergare continuă, pinguinul opri jocul.

-      Pauză de hidratare, spuse acesta gâfâind, căci alergase săracul şi era ud leoarcă.

-      Aoleu, ce cald este, rosti Piticuţa, venind la băncuţă să bea apă.

-      Văd că ne menţinem bine, spuse gâfâind şi Wujek.

-      Şi eu nici n-am alergat aşa ca voi, adăugă Piticuţa.

-      Astăzi este extraordinar de cald, spuse Paia, apoi se auzi fluierul pinguinului.

-      Să continuăm, spuse Alcul.

-      Aiurilă, intră şi tu puţin, că eu nu mai pot, spuse Piticuţa.

-      Gataaaa, sări acesta de pe băncuţă.

Reveniră cu toţii de pe teren. Mingea era în posesia struţilor. Aceştia porniră din nou atacul. Aiurilă care era odihnit începu să alerge către struţul ce avea mingea. Acesta îi pasă unui coechipier, făcându-l pe Aiurilă să se îndrepte spre acesta. Struţul primi mingea şi o pasă înapoi. Aiurilă reluă alergarea spre struţul care primise mingea. Deja jocul semăna foarte mult cu măgarul între oi. Nemaiputând rezista să-şi vadă prietenul ironizat de către struţi, Singurel îşi luă inima între dinţi şi alergă spre struţul cu mingea. Ajuns la el, făcu o derapare la picioarele struţului şi-l faultă pe acesta. Imediat pinguinul fluieră şi scoase din buzunar un cartonaş albastru. Alţi doi struţi se repeziră la el. Avazak alergă şi el unde avuse loc faultul şi îi opri:

-      Gata, gata, a faultat, şi-a primit pedeapsa! Nu e nevoie să săriţi pe el!

-      Păi asta e intrare?, ţipă supărat unul din struţi.

-      Dar n-am vrut!, se scuză Singurel. Ce înseamnă cartonaşul albastru?

-      Ai fost avertizat prima oară, dacă mai faultezi o dată eşti eliminat, îi răspunse pinguinul.

-      Deci cum ar veni ca un cartonaş galben la noi acasă, spuse Aiurilă.

-      Nu mai faulta, te rog eu, îi spuse Avazak. Dacă se apucă şi ei să faulteze, o să ne umple de vânătăi. Crede-mă!

-      Bine, am înţeles, îi răspunse Singurel. Dar n-am vrut!

Meciul se reluă cu o lovitură de pedeapsă. Un struţ reuşi să-l depăşească pe Wujek, care era şi mai mic de înălţime şi preluă mingea cu capul şi o îndreptă spre panou. Însă mare noroc au avut, căci aceasta lovi inelul coşului şi ieşi afară.

-      Era să fim egalaţi!, răsuflă uşurată Paia.

Nu mai trecu mult timp şi se auzi fluierul pinguinului care anunţa că prima repriză se terminase. Era pauză şi toţi se retraseră pe băncuţă.

-      Haideţi să mai încercăm să dăm un gol, spuse Piticuţa, care îşi revenise din oboseală.

-      Încercăm, dar sunt înalţi şi aleargă repede, spuse Wujek care îşi ştergea transpiraţia de pe el cu un prosop.

-      Muşcăciosule, e cazul să intri, spuse Avazak.

-      În sfârşit, se bucură acesta.

-      Fii atent, continuă Avazak, o să intri în locul Paiei, o mai odihnim şi pe ea, însă eu mă voi retrage la mijloc, iar tu cu Alcul vei fi în faţă la atac. Scopul tău este să alergi repede de tot şi să-i faci să se împiedice de tine.

-      Mă învârt printre picioarele lor de n-o să ştie pe unde sunt, spuse viteaz Muşcăciosu.

Fluierul pinguinului răsună din nou.

-      Ce repede s-a dus pauza, spuse Singurel.

Repriza a doua începu într-un ritm alert. Acum parcă aveau şi soarele în faţă şi cu greu îi vedeau pe struţi. Aceştia reuşiră în primele trei minute să dea două goluri şi să preia conducerea. Deja Singurel era demoralizat şi se aşezase în fund pe teren.

-      Nu-mi vine să cred, cum am putut lua două goluri?, se plânse el.

-      Hai, ridică-te, îl încurajă Avazak, ţi-am spus că sunt buni, nu e totul pierdut. Trebuie să luptăm până la fluierul de final.

-      Vom lupta! Muşcăciosule, hai să năpădim pe ei, spuse Singurel.

-      Să nu ne lăsăm bătuţi, spuse Aiurilă.

Zis şi făcut. Parcă le pierise toată oboseala. Singurel şi Avazak driblau, făceau pase, îi mai ajuta şi Alcul, Muşcăciosu era peste tot, alerga, lătra, struţii se împiedicau de el. Pinguinul dădu pauza de jumătate de repriză pentru a bea toată lumea apă, apoi meciul continuă. Wujek se vedea că nu mai poate alerga prea mult şi de acest lucru se folosiră şi struţii, căci pe partea lui de teren porniră o acţiune, îl depăşiră şi reuşiră să înscrie din nou. Golul parcă îi lovise în cap. Tabela arăta un halucinant 1-3. Şi ce bine începuseră! Le pierise tot cheful, simţeau că nu mai pot. Când jocul se reluă, Aiurilă inventă o pasă subtilă către Avazak, acesta îi pasă lui Alcul, Alcul retrimise mingea în aer la Aiurilă, iar acesta reuşi să marcheze cu capul.

-      Haideţi, mai avem timp să egalăm, îi încurajă Wujek.

Struţii reluară jocul, tabela mai arăta un minut, dar secundele li se păreau că se scurg extrem de repede. Doi struţi înaintară cu mingea în terenul lor, pe aceeaşi parte stângă, iar un al treilea struţ se duse pe partea dreaptă în speranţa că va primi o pasă. Muşcăciosu reuşi să-i încurce pe alţi doi struţi la centrul terenului, încât aceştia se împiedicară unul de altul şi căzură. Alcul care ajunsese în apărare, reuşi să ia mingea struţului, o pasă repede lui Wujek, acesta o trimise în jumătatea de teren a struţilor la Aiurilă, Aiurilă îl driblă pe singurul struţ care mai stătea între el şi panou. Apoi ridică mingea pe genunchi jonglă un pic cu ea, o ridică, o pasă cu capul la Avazak, iar acesta o trimise cu capul drept la ţintă.

-      Am egalaaaaat, sări Piticuţa de pe bancă şi o îmbrăţişă pe Paia.

-      Daaaa, mergem în prelungiri.

Pinguinul nici nu mai aşteptă să se repună mingea la centrul terenului şi fluieră finalul meciului.

-      Urmează o repriză de două minute, spuse acesta şi se îndreptă spre băncuţa arbitrilor să bea apă.

-      Bravo, bravo!, sări Piticuţa de gâtul lui Avazak.

-      Ce facem acum?, spuse Singurel abia răsuflând.

-      Acum chiar că este la noroc, spuse Avazak, timpul e scurt, doar două minute şi nu prea avem timp. Aici cine marchează primul câştigă!

-      Muşcăciosule, ai făcut treabă foarte bună, îl lăudă Wujek.

-      Mulţumeeesc, răspunse acesta bucuros şi dând din coadă.

-      Putem încerca vreo schemă sau..., începu Singurel, dar se auzi fluierul arbitrului.

Cei doisprezece jucători reveniră pe teren şi cele două minute de prelungire începură. Parcă nimeni nu voia să rişte, însă nici nu voiau să se termine meciul la egalitate. Aiurilă luă mingea, îi pasă lui Alcul, acesta trecu pe lângă un struţ şi îi pasă lui Avazak. Însă Muşcăciosu neatent, nu avu timp să se ferească din calea mingii şi aceasta îl lovi şi ricoşă la un adversar. Struţul preluă mingea, făcu un schimb de pase cu un coechipier, apoi văzând că un alt struţ este în faţă lângă Wujek, degajă mingea care ajunse la colegul lui de echipă. Acesta îl ocoli pe Wujek foarte subtil, îşi ridică mingea pentru a o lovi cu capul şi marcă cu mare uşurinţă.

Singurel şi Aiurilă se prăbuşiră pe teren. Singurel avea lacrimi în ochi. Erau lacrimi de ciudă, căci fuseseră la înălţime, jucaseră bine, dar primiseră un gol din neatenţie. Airuilă îşi acoperise ochii cu mâinile. Piticuţa intră pe teren şi se duse la el, îngenunche şi îl luă în braţe.

-      Nu mai plânge, nu e vina ta, nu e vina noastră. A fost prima oară când am jucat acest joc.

-      Da, dar nu e drept, de ce a trebuit să pierdem? Am jucat aşa de bine!, spuse acesta printre lacrimi.

-      Hai, ridică-te, îi spuse şi Avazak lui Singurel întinzându-i mâna. Să dăm dovadă de tărie. Au fost mai buni şi au câştigat pe drept.

Singurel se ridică ajutat de Avazak, iar Aiurilă ajutat de Piticuţa. Între timp ajunse şi Paia pe teren lângă ei.

-      V-aţi comportat foarte bine, vă felicit, le spuse pinguinul venind lângă ei, apoi ieşi de pe teren.

Stăteau toţi pe teren, obosiţi, epuizaţi, cu tricourile murdare, unii cu lacrimi pe obraji şi fără să scoată o vorbă.

-      Aţi pierdut, spuse struţul care venise la ei la hotel.

-      Aşa este, răspunse Avazak.

-      Acum a venit vremea să plătiţi!, mai spuse în continuare struţul zâmbind.