Capitolul XXX ~ Un Alt Drum

Capitolul XXX

Un Alt Drum

-      Oare ce s-a întâmplat?, întrebă nedumerit Avazak.

-      Foarte curios!, spuse Wujek.

-      Pe cine oare să întrebăm?, rosti Aiurilă.

-      Staţi aşa, de partea cealaltă a castelului ştiu că se află casa grădinarului, spuse Piticuţa. Haideţi să încercăm la el!

Zis şi făcut! Se îndreptară cu toţii cu căruţa spre casa grădinarului ocolind castelul. Ajunşi acolo Avazak bătu cu putere în uşă.

-      Deschide uşa, te rog!, spuse şi Singurel.

-      Ce e, ce s-a întâmplat?, se auzi din casă.

Apoi se auziră nişte paşi care veneau spre uşă. Se auziră apoi trei zăvoare cum fură trase deoparte şi uşa se deschise. În pragul uşii stătea grădinarul de la palat, care era nici mai mult nici mai puţin decât un taur. Şi situaţia era şi mai comică, deoarece acesta avea o scufie pe cap şi ochelari pe nas.

-      Ne scuzaţi că vă deranjăm, începu Piticuţa să vorbească cu o voce tremurândă.

-      A da, voi sunteţi trimişii Măritei Jhinerre, spuse taurul uitându-se mai bine la cei care stăteau la uşa lui.

Apoi se întoarse în casă şi auziră cu toţii un păcănit. Şi deodată la intrare se făcu lumină.

-      Trimişi să facem ce?, se băgă în vorbă Muşcăciosu.

-      Taci!, îi spuse ferm Avazak. Da, noi suntem, ne-am întors cu harta! De ce este castelul în beznă totală?

-      A da, păi nu ştiţi, nu aveaţi de unde să ştiţi, începu taurul să vorbească foarte repede. Au fost luaţi!

-      Au fost luaţi?, interveni Wujek. Au fost luaţi de către cine?

-      A da, au fost luaţi de Rongad.

-      Aşa şi...?, îl încurajă Paia, văzând că taurul este timorat de atâta lume care era la uşa lui.

-      A da şi au fost duşi în est, răspunse taurul.

-      Mă enervezi cu pauzele tale, spune tot ce ştii, îi sări lui Aiurilă ţandăra.

-      A da şi nu mai ştiu. De unde să ştiu ce s-a întâmplat, dacă eu sunt aici? Doar că ziua mă plictisesc, nu mai pot intra în curtea castelului ca să îngrijesc florile.

-      Îl muşc, pe bune că îl muşc, sări Muşcăciosu.

-      Stai măi potolit, îl opri Singurel. Ia, îndepărtaţi-vă cu toţii, vă rog!

Şi îi făcu semn cu ochiul lui Avazak. Acesta înţelese şi le spuse tuturor:

-      Haideţi să ne retragem puţin mai încolo. S-a speriat şi bietul grădinar că ne-a văzut aşa buluc la uşa lui!

Şi se retraseră cu toţii, cu excepţia lui Singurel.

-      A da, păi m-aţi cam speriat, că sunteţi mulţi!

-      Stai liniştit, începu Singurel, am călătorit mult şi suntem obosiţi. Am luat harta pentru Mărita Jhinerre şi trebuie să aflăm unde au fost duşi ca să mergem cu harta acolo. Crezi că ne poţi ajuta, ştii cumva cum putem afla unde au fost duşi? Şi... cine este Rongad?

-      A da, păi Rongad este cel care pretinde că tărâmul de la est de noi este al lui. Şi i-a luat pe Mărita Jhinerre şi pe Suttonian şi i-a dus acolo. Nu ştiu ce are de gând să facă cu ei! Dar stai aşa...

Şi se întoarse înăuntru. Reveni imediat şi de data asta era însoţit de o vacă îmbrăcată de asemenea cu halat şi scufie.

-      E soţia ta?, întrebă Singurel.

-      A da, să vă fac cunoştinţă, da, e soţia mea. Şi ea tot la grădină munceşte cu mine. Cred că ea ştie mai multe decât mine!

-      E departe acest loc unde credeţi că au fost duşi Mărita Jhinerre şi Suttonian?

-      Ce să vă zic eu, nu e foarte departe, dar nici aproape nu este, răspunse soţia grădinarului.

-      Aveţi cumva vreo posibilitate să ne ajutaţi să ajungem acolo mai repede?, îşi încercă norocul Singurel.

-      Ce să vă zic eu, cred că am putea să intrăm în grajdurile de la palat şi să înşeuăm nişte cai sau să îi punem la o căruţă.

-      Vă mulţumim din suflet. Vrem să ajungem la Mărita Jhinerre să o ajutăm ca să nu vă mai plictisiţi şi să puteţi să vă ocupaţi de florile de la palat.

-      A da, ăsta e un lucru bun, interveni grădinarul. Vreţi să plecaţi acum? E seară deja!

-      Avem de ales?, spuse Singurel. Ne putem odihni la dumneavoastră? Dar suntem cam mulţi!

-      Ce să vă zic eu, spuse soţia grădinarului, putem găsi loc, nu e nicio problemă.

Singurel se întoarse spre prietenii lui şi îi făcu semn lui Avazak să vină la el. Când acesta se apropie, Singurel îi explică situaţia. Însă Avazak fu împotrivă să rămână peste noapte.

-      Pierdem prea mult timp. Prin câte locuri am fost noi, cred că ne mai putem sacrifica o dată şi să dormim în căruţă. Eu zic să nu mai pierdem timpul.

Şi se întoarse către restul grupului:

-      Veniţi cu toţii încoace, le spuse Avazak.

Când se apropiară cu toţii, lucru care se vedea că nu prea îi convine grădinarului, Singurel spuse:

-      Eu şi Avazak am decis că nu putem pierde o noapte şi să plecăm dimineaţă, aşa încât vom face în felul următor...

-      Ca să ajungem cât mai repede, interveni Avazak, Paia şi Alcul veţi rămâne aici, voi sunteţi obosiţi. Wujek, îţi mulţumim din suflet pentru ajutorul dat, însă dacă e cazul unei lupte, nu ne poţi ajuta prea mult, deci vei rămâne şi tu.

-      Asta aşa este, sunt bătrân şi nu am fost niciodată un bun luptător spuse Wujek.

-      Ce să vă zic eu, interveni soţia grădinarului, veţi rămâne aici peste noapte!

-      A da, cu siguranţă, spuse şi grădinarul.

-      Spuneai că ne poţi ajuta cu nişte cai şi o altă căruţă, spuse Avazak. A noastră nu este tocmai bună, am alergat cu ea până să ajungem aici.

-      A da, avem mai mulţi cai şi mai multe căruţe. Avem şi o trăsură, dacă vă interesează!

-      Te poţi duce acum să ne pregăteşti cea mai mare căruţă sau trăsură pe care o ai?, îl rugă Singurel pe grădinar.

-      A da, cum să nu, am plecat, spuse acesta.

Şi aşa în halat cum era trecu pe lângă prietenii noştri şi se îndreptă spre grajduri care erau situate în dreapta casei lui.

-      Înhamă, te rog, patru cai, strigă Avazak către grădinar.

-      A da, bineînţeles, veni răspunsul acestuia.

-      Să revenim, spuse Avazak. După cum spuneam, Alcul, Paia şi Wujek rămân aici. Eu propun să îl lăsăm şi pe Muşcăciosu care este lovit.

-      Nicio şansă veni răspunsul acestuia din căruţă, căci nici nu coborâse de acolo.

-      Păi nu vezi că abia te mişti?, spuse Piticuţa. Avazak are dreptate, rămâi aici.

-      Hai măi Muşcăciosule, nu fii încăpăţânat, spuse şi Aiurilă.

-      Nici nu vreau să aud, strigă acesta din căruţă. Am încheiat discuţia, treceţi la alt subiect! Am venit împreună aici s-o ajutăm pe Mărita Jhinerre, suntem împreună până la final!

-      Bun, se pare că nu putem să facem nimic cu bolnavul nostru, spuse Avazak. Plecăm imediat ce grădinarul ne aduce căruţa, iar voi puteţi să dormiţi pe drum.

-      Dar cine poate să doarmă?, spuse Piticuţa.

Nici nu terminară bine discuţia că observară cum grădinarul se apropie cu o ditamai trăsura cu patru cai. Şi ce frumoasă era! Era o trăsură spaţioasă, construită din lemn roşiatic. Înăuntru stăteau lejer patru persoane şi cum ei erau cinci cu toţii era perfectă. Locul vizitiului era şi el mare şi construit din ceva ce părea a fi metal foarte rezistent. Avazak ajutat de Singurel îl transportară pe Muşcăciosu în interiorul trăsurii. Apoi îşi luară cu toţii rămas bun de la Paia, Alcul şi Wujek. Avazak se urcă în locul vizitiului, iar Aiurilă, Piticuţa şi Singurel intrară în trăsură. Avazak luă frâiele şi fluieră scurt. Cei patru cai porniră la drum.

-      Spuneam eu că nu pot să dorm, spuse Piticuţa după o vreme, dar mă cam ia somnul, cred că o să aţipesc un pic.

-      Aşa şi trebuie, suntem foarte obosiţi şi cine ştie ce ne mai aşteaptă, îi răspunse Aiurilă care îşi rezemă şi el capul de o pernă din trăsură.

-      Eu dorm de mult, spuse Muşcăciosu, lucru care o făcu pe Piticuţa să chicotească.

Noaptea trecu fără incidente. Avazak conduse trăsura toată noaptea prin pădure, ceea ce le dădu prietenilor noştri răgaz să se odihnească. De cum se lumină de ziuă, pădurea se termină, iar peisajul fu înlocuit de o câmpie. Undeva în zare se vedea un castel. Avazak făcu un popas la marginea pădurii şi adăpă caii. Atât de obosiţi erau încât cei din trăsură nici nu îşi dădură seama ca trăsura se oprise. Avazak se uită pe geam la ei înăuntru şi văzându-i cum dorm, nu-i deranjă. După ce adăpă caii, o luară din loc. Spre deosebire de pădure unde cărarea era şerpuită, aici în câmpie drumul era drept, ceea ce îl făcu pe Avazak să mărească viteza de galop a cailor. Aproape de amiază ajunseră la castel. Din depărtare văzuse forfotă şi agitaţie. De cum ajunse la porţile castelului, un paznic îl opri şi pe un ton răstit îl înrebă:

-      Ce căutaţi aici?

-      O căutăm pe Mărita Jhinerre, îi răspunse calm Avazak.

La auzul numelui reginei, paznicul se încruntă şi ridică mâna. Imediat câţiva oşteni înconjurară trăsura.

-      Cine mai e în trăsură?, întrebă acelaşi paznic pe acelaşi ton.

-      Prietenii mei şi ai Măritei Jhinerre îi răspunse la fel de calm Avazak.

Unul din oşteni deschise uşa trăsurii şi spuse:

-      Toată lumea jos!

Cei patru prieteni din trăsură fură treziţi de ordinul oşteanului şi erau nedumeriţi. Nu ştiau unde se află, nu ştiau cine le poruncise. Şi cu ochii pe jumătate închişi, Singurel strigă:

-      Nu puteai să fii mai blând? Trebuia să ne trezeşti aşa cu zgomot?

-      Vrei deşteptare blândă?, spuse enervat oşteanul şi scoase sabia de la teacă punându-i-o la gât.