Capitolul XXIV ~ Ete Fleoşc!

Capitolul XXIV

Ete Fleoşc!

Ce naiba se petrecuse? Buimac! Ăsta e cuvântul care descria cel mai bine starea Muşcăciosului. În lumea de sus era o expresie banală. Ba chiar unii o considerau obraznică. Dar de ce tocmai aici jos să fi avut acest efect?

-      Ce s-a întâmplat? întrebă Singurel în şoaptă la urechea Măritei Jhinerre.

-      De unde ştie expresia asta? îl întrebă la rândul ei Mărita Jhinerre tot în şoaptă.

-      Păi..., e o expresie aşa, care înseamnă că nu sunt de acord, că nu îmi pasă ce spune celălalt, o lămuri Singurel.

-      Frumoasă coincidenţă! Aici, continuă Mărita Jhinerre, această expresie o foloseau vechii conducători şi coincide oarecum cu „supuneţi-vă”!

-      Păi şi ce? Nu o poate spune oricine? se băgă Piticuţa în vorbă.

-      Nu chiar, replică Suttonian, căci cel care o spune, trebuie să fie de viţă nobilă.

-      Tocmai de aceea sunt toţi înmărmuriţi de uimire, spuse la rândul ei Buhu-Hu, nu se aşteptau la aşa ceva din partea Muşcăciosului.

-      Acum trebuie jucată cartea asta, spuse Mărita Jhinerre şi se ridică de pe băncuţă.

Mărita Jhinnere se îndreptă spre Muşcăciosu căruia nu-i venea încă să creadă că toată lumea e liniştită la picioarele lui. Ajunsă în faţa Muşcăciosului, îngenunche în faţa lui după ce îi făcu cu ochiul şi plecând apoi capul rosti:

-      Mă supun ţie şi înţelepciunii tale nemărginite!

Muşcăciosu se prinsese că e un şiretlic, însă nu-i venea în minte nimic de spus. Suttonian se ridică la rândul lui de pe băncuţă şi apropiindu-se de Muşcăciosu, îngenunche lângă Mărita Jhinerre, rostind la rândul lui:

-      Porunceşte care este doleanţa ta şi o vom îndeplini întocmai!

Gata, în sfârşit se prinsese. Muşcăciosu se ridică pe vârfurile lăbuţelor din spate, îşi umflă pieptul ca să pară mai mare şi mai impozant, îşi drese glasul, căută să îşi îngroaşe vocea şi rosti:

-      Am trei mari porunci!

Aiurilă când îi auzi vocea aşa schimbată pufni în râs. Muşcăciosu îşi intră în rol şi întinse o lăbuţă spre el:

-      Tu! Vino aici!

Lui Aiurilă îi cam îngheţă zâmbetul pe buze şi spăşit se îndreptă spre Muşcăciosu. Ajuns în faţa acestuia, nu ţinu cont că trebuie să îngenuncheze ca să păstreze aparenţele.

-      În genunchi! îi porunci Muşcăciosu.

Suttonian ridică puţin capul, îl apucă de mână pe Aiurilă şi-l trase jos lângă el.

-      Încerci să mă sfidezi? continuă Muşcăciosu.

-      Nu, Muşcăciosule! răspunse cu voce tremurată Aiurilă.

-      Eu nu sunt Muşcăciosu pentru tine, sunt Bravul Muşcăciosu!

-      Deja întreci măsura, bombăni Aiurilă printre dinţi.

-      Ce-ai spus? Mi te împotriveşti? continuă Muşcăciosu, deşi auzise foarte bine ce bombănise Aiurilă.

-      Nu, Bravule Muşcăciosu, îmi cer mii de scuze, intră în joc Aiurilă.

-      La loc cu voi, nu am nevoie de voi, indică Muşcăciosu cu lăbuţa către cei trei ce stăteau îngenuncheaţi în faţa lui.

Mărita Jhinerre, urmată de Aiurilă şi de Suttonian se ridicară şi se retraseră la băncuţe.

-      Tu! arătă Muşcăciosu spre Hoof.

Acesta de la locul lui veni în genunchi până în faţa Muşcăciosului.

-      Porunceşte, Bravule Muşcăciosu! rosti Hoof.

-      Să le dai drumul tuturor, altfel mare urgie se va abate asupra ta.

-      Cum să nu, îl aprobă tot cu capul plecat Hoof.

-      Mărita Jhinerre să fie repusă în drepturi, să redevină regină şi promit că nu vi se va întâmpla nimic. Niciunui Ibecs.

-      Dar..., încercă Hoof.

-      Niciun dar! ridică tonul Muşcăciosu.

-      Aveţi prizonieri trei Dewasa, i-aţi adus de la Turnul Îndepărtat. Unde îi ţineţi?

-      Într-o celulă în cealaltă parte a castelului, răspunse Hoof.

-      Să mergem la ei, porunci Muşcăciosu.

-      Desigur, aprobă Hoof fără să îşi dorească asta.

-      Ce te tot mişti acolo? se înfurie Muşcăciosu.

Adevărul era că de când se produsese marea turnură, un Ibecs mai în vârstă, cu ochelari la ochi tot răsfoia o carte. Era din alaiul lui Hoof şi stătea cu mult în spatele tronului. Până în acel moment nu fusese deranjant, dar de câteva secunde foile tot foşneau şi cum era linişte deplină, se auzeau foarte tare.

-      Nimic, mă scuzaţi, ridică Ibecsul ochii din carte.

-      Cam multă agitaţie, îl dojeni Muşcăciosu. Haideţi!

Hoof se ridică şi porni înspre ieşirea din sală, urmat de Muşcăciosu şi toţi prietenii lui care ieşiseră din boxa acuzaţilor. De o parte şi de alta a ciudatului alai, nimeni nu mişca. Cu toţii rămăseseră cu capetele plecate. Când să ajungă aproape de uşă, Ibecsul ce tot răsfoise cartea se ridică strigând:

-      Minciună!

Muşcăciosu se îngălbeni. Hoof se întoarse spre el şi spre tot alaiul.

-      Sus la ei înseamnă altceva! Habar nu are de sensul expresiei aici! continuă Ibecsul.

-      Adică? întrebă Hoof încruntându-se

-      M-am uitat prin carte, e o carte despre expresiile celor de sus. E un trădător şi-un mincinos! mai spuse Ibecsul trântind cartea la podea.

Înţelegând că gluma s-a terminat, Suttonian îl îmbrânci tare pe Hoof încât acesta fu aruncat în public, şi strigă:

-      După mine!

O rupseră cu toţii la fugă, ieşiră pe uşă şi lui Suttonian îi veni în minte să închidă uşile şi să le blocheze cu un lemn. Şi pentru că toţi Ibecşii din castel se strânseseră în sala tronului, însemna că toţi sunt blocaţi acolo, iar în rest castelul era gol.

-      Trebuie să o luăm în direcţia unde nu ni s-a dat voie să mergem, rosti Singurel.

-      Desigur, acolo e tata şi părinţii tăi, îl susţinu Piticuţa.

-      Vă rog să mă urmaţi, rosti Muşcăciosu, care rămăsese încă în rolul ce îi salvase.

-      Ia de-aici, îi dădu amical una peste ceafă Aiurilă! Altădată să mă mai pui tu să îngenunchez în faţa ta.

-      Nu avem mult timp la dispoziţie, le aminti Mărita Jhinerre.

-      Uşile nu vor rezista mult, spuse şi Buhu-Hu. Trebuie să ne grăbim!

O luară la fugă toţi pe hol în direcţia în care erau cei trei prizonieri. La capătul holului o luară la stânga, căci altă posibilitate nu aveau şi continuară să fugă. La un moment dat, trecând pe lângă nişte trepte, auziră voci de jos. Se opriră cu toţii brusc. Mă rog, nu chiar atât de brusc, deoarece Muşcăciosului nu-i prea funcţiona frâna şi se opri dând peste Piticuţa care era în faţa lui.

-      Muşcăciosule nu-i timp de glume! îl apostrofă Piticuţa.

Se apropiară de trepte şi auziră de jos:

-      Nu mai durează mult şi o să vină Hoof şi vă omorâm!