luni, 16 martie 2015

Operaţia Doi - Scenetă



OPERAŢIA DOI
(scenetă într-un act)


PERSONAJELE:

[Laur] Pătimaşu, doctor;
[Domniţa] Injectina, asistentă;
[Gabi] Humerin, pacientul, a venit să îşi facă operaţie la claviculă;
[Yo-nutz] Nazulin, fratele lui Humerin;
[Cristina] Fricoşica, prietena lui Nazulin.

(Acţiunea are loc în cabinetul medical. Scena este împărţită în două. În partea stângă se află cabinetul medicului, la mijloc este un perete despărţitor, iar în dreapta se află sala de aşteptare.)

(În sala de aşteptare intră Humerin, Nazulin şi Fricoşica.)

Humerin
Aoleu, umărul doare
Că m-am lovit foarte tare

Nazulin
Dacă eşti un dobitoc
Te-ai aruncat şi... poc-poc

Fricoşica
Susţine-l, nu-l mai certa
Urât nu te mai purta

Injectina (iese din cabinet)
Vai de mine, ce-aţi păţit?
Umărul v-aţi paradit?

Pătimaşu (iese din cabinet)
Ce-i atâta hărmălaie?
N-am linişte nici la baie!

Nazulin
S-a aruncat şi-a căzut
Dacă e în cap bătut

Fricoşica
Dom’ doctor, e fracturat
Sau doar este fisurat?
Şi vă rog să-l faceţi bine
Durerea să i se-aline

Pătimaşu
Sunt doctoru’ Pătimaşu
Mă cunoaşte tot oraşu’
O să vi-l fac ca şi nou
Chiar dac-a fost el un bou

Injectina
Haideţi, vă rog să intraţi
Şi loc pe scaun să luaţi

Nazulin
Ghips, şuruburi şi atele
Puneţi-i de toate cele

Pătimaşu
Tu eşti ăla ce ţi-am tras
Deviaţia din nas!
Cum te simţi şi cum respiri?
Văd că bine din priviri!

Fricoşica
El e bine, ăla-i grav
Şi mai este şi firav

Humerin (strigând din cabinet)
Nu-s firav şi nu mai doare
Şi din asta nu se moare

Pătimaşu (intră în cabinet şi închide uşa)
Ia să vedem, măi voinic
Doare tare sau un pic? (îl apasă uşor pe umăr, iar Humerin răcneşte de durere)

Nazulin
Ce-i face? E mâna ruptă?
Cu durerea el se luptă

Fricoşica
Lasă-l c-o să-l opereze
Şi durerea-o să-nceteze

Injectina
Să te anesteziez
Dar să fotografiez
Să vedem exact ce-i praf
Hai... stai ca la fotograf

Humerin
Dar abia pot să ridic
Mâna. Nu vedeţi? Un pic!

Pătimaşu
Clavicula e bulită
Şi nu trebe folosită
Hai încet aici pe pat
Îţi bag tijă şi-ai scăpat

Injectina (cu seringa în mână)
O doză sau facem două
Sau să tacă facem nouă?

Humerin
Văleleu, mă omorâţi
Voi vreţi să mă doborâţi?

Pătimaşu
Încetişor aţipeşti
Mai încolo te trezeşti!

Fricoşica
Nu se aude nimic
A tăcut, ce pot să zic?

Nazulin
L-a injectat şi... salut
Operaţia-a început

Pătimaşu
Dă-mi aia ca să fixez
Împing să aliniez

Injectina
Câte şuruburi vă dau
(spre Humerin) Ăştia minte de loc n-au
Se aruncă şi-şi rup tot
Coaste, gambe, umeri, bot

Pătimaşu
Dă-mi nouă că-i o bucată
Trebe singură fixată
Şi-n rest la distanţe mici
Că trebe aici şi-aici

Injectina
Gata, eu le-am pregătit
Doamne, da’ cum s-a buşit!

Fricoşica
Nu-nţeleg, de ce-i tăcere
Simt că mă ia de la fiere

Nazulin
Stai calmă, îl operează
Şi asta clar că durează

Injectina
Înc-un pic şi-aţi terminat
Pacientu-i reparat

Pătimaşu
A fost greu, dar am răzbit
Totu-i gata-am reuşit
Ia şi pune de-l trezeşte
Sedativu-i risipeşte

Fricoşica
Acum parc-aud mişcare
Sper că nu-l doare prea tare

Nazulin
Lasă, că-i doctor expert
Nu face treaba pe sfert

Humerin (deschide ochii)
Gata? Am tija în mine?
Sunt amorţit, doare bine!

Pătimaşu
Aşa e la început
Stai calm, nu fii abătut

Injectina
Gata, dom’le, s-a gătat
Sunteţi nou. S-a terminat!

Humerin
Şi aşa cât o să stau
Of, simt nevoia să beau

Injectina
Uitaţi, poftiţi nişte apă
(către Pătimaşu) A vorbit, e clar că scapă!

Pătimaşu (glumind)
Oare? Stai să mai vedem!
Ce simptome mai avem!

Humerin
Gata, pot să plec acasă?
N-o să leşin pe sub masă!

Injectina (îl ajută să se ridice)
Cum să nu! Încetişor!
Să o luaţi uşor-uşor!

Pătimaşu
Sper că n-am muncit în van
Şi ne vedem peste-un an
Să fii cuminte eu sper
Să nu mai fii pişicher

Humerin
Vă mulţumesc mult-mult-mult
Fiţi sigur că vă ascult (iese din cabinet)

Nazulin
Uite-l, trăieşte, e bine!
Şi pe picioare se ţine!

Fricoşica
Cum a fost? Eşti obosit?
Sper că nimic n-ai simţit!

Humerin
Sunt un pic în pioneze
Acu tre să se sudeze

Fricoşica
Hai să mergem! Uşurel!
(către Nazulin) Susţine-l şi tu pe el!

Nazulin
Poate, că nu-i o păpuşă
Ia haide, hai... marş pe uşă! (ies din cabinet)


Copyright © 08.09.2014-3 by Yo-nutz.
All rights reserved. No part of this sketch may be reproduced, displayed, copied, modified, adapted, distributed or transmitted in any form or by any means, including photocopying, recording, public performance, broadcasting or other electronic or mechanical methods or by any information storage and retrieval system without the prior written consent of the author.
Made in Romania.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu