Capitolul IV ~ Misterul

Capitolul IV

Misterul

-      Dar de ce îi spune Tărâmul Cerului De Dedesubt? deveni curios de-a lungul drumului Aiurilă.

-      Pentru că aici noi suntem în cer, tărâmul din cer.

-      Cum adică în cer? spuse uimit Singurel. Păi noi am ajuns dedesubt şi totuşi suntem în cer? Că doar n-o fi un alt tărâm şi mai jos!

-      Ba da, răspunse Buhu-Hu, aici suntem în cer, iar ca să ajungem jos, trebuie să ne folosim de Norii Zurbagii, dar ei coboară o dată pe săptămână.

-      Aşa de rar?

-      Da, dar la noi săptămâna durează cât două zile la voi.

-      A, e bine, poate facem un drum şi pe acolo, spuse Aiurilă. Tare interesant ar fi!

-      Ba n-ar fi deloc interesant, credeţi-mă, i-o reteză Buhu-Hu. Haideţi să ne vedem de drum acum, încheie Buhu-Hu discuţia.

Cei doi prieteni nu mai avură ce să spună şi tăcură. Dar nu mult, pentru că pe Singurel îl zgândărea o întrebare.

-      Buhu-Hu, mai am o întrebare.

-      Se putea? spuse Buhu-Hu dând ochii peste cap. Ia să aud!

-      Păi... noi eram sus la noi acolo şi-am auzit ceva spunându-se şi de aia ne-am băgat într-o gaură şi am ajuns în groapă şi am ajuns aici.

-      Stai, stai, stai, n-am înţeles nimic.

-      Păi... se auzea un „ede m’ larenn” sau ceva de genul ăsta.

Buhu-Hu se opri din zbor şi coborî aşezându-se pe iarbă. Muşcăciosu veni s-o adulmece.

-      Nici să nu îndrăzneşti să te apropii, îl opri Buhu-Hu.

-      Dar nu voiam să-ţi fac nimic, se bosumflă Muşcăciosu.

-      Ce spuneaţi că aţi auzit?

-      Păi... se fâstâci Singurel, noi am auzit „ede m’ larenn”!

-      Hmmm, e mai grav decât îmi închipuiam.

-      Adică? se panică Aiurilă. Ce s-a întâmplat?

-      Cred că prietena voastră nu a fost dusă la castel de bună voie, cred că a fost răpită.

-      Dar de ce s-o fi răpit Ibecşii voştri?

-      În primul rând nu sunt ai mei sau ai noştri, în al doilea rând au răpit-o pentru că vine de sus de unde veniţi şi voi şi în al treilea rând pentru că au nevoie de unghia degetului mic de la mâna stângă pentru Mărita Jhinerre

-      Da, desigur, pentru Jhinerre, hai măi Aiurilă, cum de nu ştiai asta? spuse ironic Singurel. Aloooo, m-ai înnebunit cu atâtea nume şi denumiri noi, ţipă spre Buhu-Hu. Jhinerre asta cine mai e?

-      Jhinerre nu e „asta”, e Mărita Jhinerre şi este stăpâna acestui tărâm din vremi străvechi. Ibecşii au răpit-o şi au dus-o în Turnul Îndepărtat şi ca s-o facă să vorbească fără voia ei au nevoie de această unghie de la o fată care vine de pe tărâmul vostru. Şi o au acum pe Piticuţa voastră.

-      Ce vor să afle de la Jhinerre? întrebă Muşcăciosu.

-      Vor să afle de la ea unde e ascunsă Comoara Negăsită, pentru a conduce întreg ţinutul.

-      Comoara Negăsită? căscă ochii Aiurilă. Păi dacă o vor găsi nu va mai fi negăsită, nu? Şi cât de mare e comoara?

-      Imediat se gândeşte el la cât e de mare comoara! Dar Ibecşii ăştia ce fac, răpesc pe toată lumea? întrebă Singurel.

-      Ssst, spuse deodată Buhu-Hu, oprindu-se din zbor şi coborând la nivelul pământului.

-      Ce-i? întrebă în şoaptă Muşcăciosu, eu nu miros nimic.

-      Taci, i-o reteză Buhu-Hu.

Tufişul din dreapta începu să foşnească. Aiurilă şi Singurel se dădură înspre stânga drumului făcând ochii mari. Buhu-Hu care nu voia să aibă de-a face cu Muşcăciosu se urcă pe spatele acestuia făcând şi ea ochii şi mai mari decât îi avea. Deodată din tufiş sări pe cărare un... iepure albastru.

-      Ta-da, spuse acesta.

Buhu-hu răsuflă uşurată:

-      Aoleu, Puerilă, fir-ai tu să fii, că ne-ai speriat!

-      Nu-mi vine să cred, s-a speriat Buhu-Hu. Ce faci aici? Eşti cam departe de vizuina ta. Cine sunt prietenii tăi?

-      Sunt veniţi de sus.

-      De sus? Vai de mine, or fi prietenii fetei pe care au luat-o Ibecşii, i-am văzut dimineaţă cărând pe cineva care părea a fi din lumea de sus.

-      Unde, în ce direcţie? sări Aiurilă.

-      Înspre castel, unde altundeva? Dar tu cum te numeşti? Eu mă numesc Puerilă.

-      Eu mă numesc Aiurilă, prietenii mei sunt Singurel şi Muşcăciosu.

-      Acum pot să mă recomand şi singur, spuse îmbufnat Muşcăciosu. Şi ţie parcă îţi era frică de mine, spuse el către Buhu-Hu.

-      A da, scuză-mă, spuse Buhu-Hu luându-şi zborul de pe spatele Muşcăciosului. Ce faci tu aici? îl întrebă pe Puerilă.

-      Păi... mă plimbam, răspunse acesta candid.

-      Cum adică te plimbai? Tu niciodată nu te plimbi, mereu faci ceva, îi replică sec Buhu-Hu.

-      S-a făcut mare zarvă prin pădure încă de aseară când s-a auzit zgomotul de pe munte şi toată lumea e agitată, Ibecşii cotrobăiau dimineaţă peste tot, paza s-a dublat pe drumul către Turnul Îndepărtat.

-      Ce munte, ce zgomot? se răţoi Singurel.

-      Păi muntele de unde aţi alunecat voi şi aţi făcut zgomot, răspunse Puerilă. S-a auzit că a căzut o fată de sus şi toţi Ibecşii au început să se agite, căci e şansa lor să o facă să vorbească pe Mărita Jhinerre.

-      Păi noi ne îndreptăm spre castel să o salvăm pe fată, Piticuţa o cheamă, spuse Buhu-hu lăsându-se pe umărul lui Puerilă.

-      Vă ajut şi eu, dar haideţi să mărim pasul.

-      Sau lăbuţele, spuse Muşcăciosu.

-      Apropo, se aplecă Puerilă spre Buhu-hu, animalul ăsta vorbea sau tu l-ai făcut să vorbească?

-      Eu i-am dat floarea de alinius. De ce întrebi?

-      Păi... de ce i-ai dat? Că vorbeşte mult de tot.

-      Hei, hei, sunt aici şi vă aud, se supără Muşcăciosu.

-      Atunci rămâi la auzit şi lasă vorbitul pe seama altora, i-o reteză Puerilă.

-      Haideţi, nu vă mai certaţi, interveni Aiurilă.

-      Singurel, schimbă Buhu-Hu vorba, dar voi cum aţi ajuns aici jos?

-      Asta chiar e un mister pentru mine, pentru noi, de la o minge înfiptă în pământ, am ajuns să alunecăm şi să ajungem aici. De ce anume s-a întâmplat asta, nu ştim!

-      Păi, îţi spun eu, sări Puerilă să explice, legenda spune că „În anul Urteko, trei Nuori de sus vor veni şi vor dezlega misterul Comorii Negăsite”.

-      Ţi-am zis că e vorba de noi? râse Aiurilă la Singurel. Acum pe bune, dacă mai continuaţi cu denumirile astea ciudate, plec de nebun în pădure de unul singur. Ce e aia Urteko şi de ce ne spui Nuori?

-      Dar nu suntem trei, suntem patru, sări şi Muşcăciosu.

-      Ştiţi zodiacul chinezesc cum e la voi sus? Fiecare an e numit într-un fel, spuse Buhu-Hu. La noi anii se repetă din cinci în cinci şi sunt numiţi: Mwaka, Vuosi, Jaro, Taon şi Gads. La fiecare trei cicluri repetate, adică o dată la şaisprezece ani, urmează un an Urteko. Acesta este anul Urteko. Iar Nuori... aşa îi numim noi pe locuitorii de sus, adică voi.

-      Evident, cum de nu m-am gândit la asta? Tontălăul de mine! îşi dădu o palmă peste frunte Singurel ironic.

-      Şi scopul pentru care voi aţi fost aleşi este pentru a rezolva acest mister, continuă Buhu-Hu fără să-l ia în seamă pe Singurel.

-      Însă acest lucru va fi foarte greu de realizat, trebuie să aveţi mare curaj pentru a duce la capăt această sarcină, le explică Puerilă.

-      Acest lucru a mai fost încercat acum şaisprezece ani de către trei Dewasa, la precedentul an Urteko, îşi aduse Buhu-Hu aminte. Bine, acum şaisprezece ani în timpul nostru, la voi ar însemna... cam acum şase ani.

Singurel tresări la auzul cifrei şase şi deveni palid. În mintea lui încolţi un gând, o speranţă.

-      Şi? deveni Aiurilă interesat. Ce s-a întâmplat?

-      Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu ei, au plecat spre Turnul Îndepărtat cu o călăuză Guia şi au dispărut toţi patru.

-      Da, se pare că venirea voastră, continuă Puerilă e ceva ieşit din comun, toată lumea se aştepta, ştia că se va întâmpla, însă cu toate astea toţi se arată miraţi de sosirea voastră. Ba chiar am auzit că Marele Suttonian IV a ieşit din ascunzătoarea lui şi se vânzoleşte.

Buhu-Hu se opri din datul din aripi.

-      Suttonian IV se mişcă? Înseamnă că ei sunt, misterul va fi în sfârşit dezlegat, se arată toate semnele.

-      Ăsta cine mai e? întrebă descurajat Aiurilă.

-      Suttonian IV este fostul Mare Comandant al oştilor Măritei Jhinerre. După ce aceasta a fost răpită, s-a retras în casa lui fără a mai auzi nimeni de el.

-      Dacă Suttonian IV a ieşit din casă, aceasta este cea mai bună dovadă că a simţit ceva, ştie ceva şi misterul e pe cale să fie dezlegat, întări Puerilă spusele lui Buhu-Hu.