Capitolul XXXI ~ Dovada

Capitolul XXXI

Dovada

Sabia pusă la gâtul lui, nu numai că îl trezi pe Singurel într-o clipită, dar avu acelaşi efect şi asupra celorlalţi trei prieteni ai lui din trăsură. Sub ameninţarea acesteia se dădură cu toţii jos din trăsură, chiar şi Muşcăciosu care încă şchiopăta.

-      Mai ai ceva de comentat?, întrebă oşteanul după ce aceştia coborâră din trăsură.

-      Nu, spuse Singurel, doar că nu-i frumos ceea ce faci.

-      Corect, sări şi Piticuţa. Dacă veneam eu la tine acasă să te trezesc din somn aşa brusc, cum ai fi reacţionat?

-      Ia linişte toată lumea!, strigă deodată paznicul.

-      Aşa bolnav cum sunt eu, dar lasă-mă să-l muşc, te rog eu, mârâi Muşcăciosu.

-      Lasă, stai potolit, spuse Aiurilă.

-      O căutăm pe Mărita Jhinerre, avem ceva pentru ea, spuse Avazak.

-      Şi pe Suttonian, sări şi Aiurilă. Dacă i s-a întâmplat ceva....

-      Atunci ce o să faci?, spuse oşteanul luând sabia de la gâtul lui Singurel şi punând-o la gâtul lui Aiurilă.

-      Dacă află Suttonian că i-ai atins măcar un fir de păr, nu mai apuci ziua de mâine, spuse Piticuţa pe un ton furios.

Se pare că ameninţarea avu efectul scontat, întrucât paznicul păşi înainte şi puse mâna pe lama sabiei oşteanului îndepărtând-o de la gâtul lui Aiurilă.

-      Sunt în sala mare, duc tratative, spuse paznicul mai calm de data aceasta.

-      Ne poţi duce la ei?, întrebă Avazak. Sau, dacă sunt ocupaţi, ne poţi duce undeva să aşteptăm?

-      Dacă ar fi şi ceva de mâncare, nu te mai muşc, rosti Muşcăciosu.

Paznicul se calmă de tot, ba chiar izbucni în râs.

-      Duceţi-i la bucătărie, îi spuse oşteanului.

Acesta o luă înainte şi intră pe poarta castelului. Cei cinci prieteni îl urmară fără să mai scoată o vorbă. Ajunşi la bucătărie fură puşi la masă şi ospătaţi regeşte. Mâncară până nu mai putură, căci erau hămesiţi de foame. Nici nu terminară bine de mâncat că oşteanul care îi condusese la bucătărie apăru şi le spuse:

-      Rongad şi Mărita Jhinerre vă aşteaptă.

Se ridicară cu toţii de la masă şi îl urmară pe oştean până în sala mare a castelului. Aici fură primiţi cu o oarecare răceală. De cum intrară, cel numit Rongad le făcu semn să se apropie. Rongad era un dragon verde, însă nu cum v-aţi închipui. Era cam de înălţime cu Avazak sau cu Suttonian, iar membrele din faţă nu erau micuţe cum sunt la dragoni, erau de mărime normală. Era îmbrăcat cu o vestă şi o pereche de pantaloni, ambele de culoare verde, încât dacă nu erai atent, ai fi putut jura că nu poartă haine deloc. Avazak şi Singurel păşiră înainte, lăsându-i pe ceilalţi trei la intrarea în sala mare a castelului. Pe măsură ce înaintau spre Rongad, observară în stânga pe Mărita Jhinerre şi pe Suttonian, ambii aşezaţi pe o băncuţa şi păziţi de către trei oşteni. Singurel şi Avazak îi salutară din cap şi îşi continuară drumul spre Rongad. Ajunşi în faţa acestuia care stătea pe un scaun ce părea a fi un tron, se opriră. Rongad le făcu semn să se aplece.

-      Nu eşti regele meu, nu mă aplec, spuse ţâfnos Avazak.

-      Ce-ai spus?, tună deodată Rongad şi se ridică de pe tron.

În acel moment, alţi patru oşteni care se aflau în sală scoaseră săbiile.

-      Eu cred că ai auzit foarte bine, îl susţinu Singurel pe Avazak.

Rongad se aşeză înapoi pe tron, făcu un semn cu mâna către oşteni care băgară săbiile înapoi în teci şi pufni în râs.

-      Rareori se întâmplă să mi se împotrivească cineva, spuse acesta după ce se opri din râs.

-      Rareori se poate transforma în deseori, spuse Singurel.

-      Adică?, întrebă mirat Rongad. Ce vrei să zici cu asta?

-      Ia pune-i şi pe ei să se aplece în faţa ta, spuse acesta arătând spre cei trei prieteni ai lui rămaşi la uşă. Vei avea acelaşi rezultat!

-      Apropiaţi-vă şi voi!, le făcu semn cu mâna Rongad.

Piticuţa, Aiurilă şi Muşcăciosu veniră lângă Singurel şi Avazak.

-      Aveţi curaj!, spuse Rongad.

-      Dacă nu aveam aşa ceva, spuse Piticuţa, crezi că ne mai trimitea Mărita Jhinerre să aducem harta?

La auzul cuvântului „hartă” Rongad se încruntă imediat. Ştia că harta adusă este în defavoarea lui.

-      Pot să o văd şi eu?

-      Avem noi faţă de persoane credule?, interveni Aiurilă. N-ai nicio şansă să o vezi! Harta este doar pentru ochii Măritei Jhinerre.

-      Bine, atunci duceţi-i-o scumpei voastre regine să o vadă, spuse Rongad dezamăgit.

Avazak se îndreptă spre Mărita Jhinerre. când ajunse la ea, scoase harta şi dădu să i-o întindă. În acel moment unul din cei trei oşteni care îi păzeau pe Mărita Jhinerre şi pe Suttonian întinse repede mâna să-i ia harta. Însă probabil că nu ştia cu cine are de-a face şi că Avazak fusese hoţ în tinereţe. Acesta retrase imediat mâna cu harta şi intră cu umărul în oştean. Acesta se dezechilibră şi căzu, timp în care Avazak îi scoase sabia din teacă şi o duse în dreptul gâtului celui de-al doilea oştean. Suttonian care era trecut prin multe bătălii profită şi el de ocazie şi îl dezarmă pe al treilea oştean. Apoi Avazak îi înmână harta Măritei Jhinerre şi se întoarse spre prietenii lui şi spre Rongad.

-      Îndrăzniţi să mă atacaţi în propriul castel?, urlă furios acesta ridicându-se din nou de pe tron.

-      Nu am atacat, ne-am apărat doar, spuse sacadat Suttonian.

Între timp Mărita Jhinerre desfăcuse harta şi zâmbea. Se ridică de pe băncuţă şi se îndreptă spre Rongad. Avazak lăsă sabia jos de la gâtul oşteanului.

-      Stai, Mărită Jhinerre, unde te duci?, încercă Suttonian să o oprească.

-      Staţi acolo, spuse aceasta. Şi voi staţi şi voi acolo, le spuse şi celorlalţi patru oşteni din încăpere arătând cu mâna spre ei.

Se apropie de Rongad şi desfăcu harta. Îi arătă cu degetul pe hartă faptul că teritoriul acesta era tot al ei. Apoi spuse pe un ton blând:

-      Vezi, am avut dreptate, această zonă este tot a mea. Însă am să trec cu vederea că ai încercat să mă înşeli şi ne-ai răpit de la palat şi am să-ţi dau voie să rămâi aici. Am doar o singură condiţie!

-      Care?, întrebă Rongad printre dinţi.

-      Dacă vor mai veni războaie, să veniţi să luptaţi alături de armata mea, pentru a apăra întreg teritoriul.

-      Adică să îmi dai tu ordine? Niciodată!

-      E alegerea ta. Dacă nu eşti de acord, am să vă alung de pe acest tărâm aşa cum am făcut şi cu Ibecşii.

Şi Mărita Jhinerre împături harta, se întoarse şi plecă de lângă Rongad.

-      Nimeni nu-mi întoarce mie spatele, răcni Rongad ca o fiară turbată. Omorâţi-i pe toţi!

Cei patru oşteni din sală se repeziră către Muşcăciosu, Piticuţa şi Aiurilă. Aşa bolnav cum era, Muşcăciosu îl muşcă de picior cu putere pe unul dintre ei, încât acesta scoase un urlet groaznic. Avazak şi Suttonian se înţeleseră din priviri şi fiecare împunse cu sabia câte un oştean din cei trei care erau lângă ei. Cel de-al treilea încercă să scoată sabia din teacă, dar fu lovit din ambele părţi de către săbiile celor doi. Apoi Suttonian se repezi spre Rongad, iar Avazak spre prietenii lui.

Aiurilă şi Piticuţa se luptau fiecare cu câte un oştean. Ajuns la ei, Avazak îl străpunse cu sabia pe oşteanul aflat jos după muşcătura Muşcăciosului, apoi începu să se lupte cu cel de-al patrulea oştean care apucase deja să scoată sabia din teacă. Nu îi venea chiar aşa de uşor, întrucât oşteanul era mai înalt decât el şi mai puternic. Lovea cu sabia foarte precis şi foarte tare, norocul lui Avazak era că şi el era un foarte bun luptător. Săbiile se atingeau, cei doi se fereau şi se fereau, era o ditamai lupta ce se dădea. În acelaşi timp, Piticuţa care găsise o coadă de mătură pe jos, se ajuta de aceasta şi lovea cu sete în oşteanul care o atacase. Lovea peste tot: la picioare, pe spate, în cap, peste tot pe unde apuca. După vreo douăzeci de lovituri oşteanul cedă şi pică lat la pământ. Însă Piticuţa nu se opri aici şi sări să-l ajute pe Aiurilă care se tot tăvălea pe jos cu oşteanul şi se rostogoleau prin sala mare a castelului. Piticuţa începu să dea cu putere cu coada de mătură şi în oşteanul care se lupta cu Aiurilă. Însă era foarte atentă să nu îşi lovească prietenul. Într-un final cedă şi acesta şi rămase la podea fără suflare.

Avazak în tot acest timp continua să se lupte cu oşteanul şi nici unul dintre ei nu dădea nici semne de oboseală, dar nici semne de slăbiciune. Dar când acesta fu înconjurat şi de Piticuţa şi de Aiurilă nu mai ştia în ce parte să se întoarcă. Din faţă îl lovea Avazak cu sabia, iar din spate Piticuţa cu coada de mătură. Aiurilă stătea doar pe lângă ea. La un moment dat, oşteanul se întoarse să o lovească pe Piticuţa, lucru de care profită Avazak şi îl străpunse cu sabia, după care răsuflă uşurat.

-      Stai, unde încerci să fugi?, îl auzi Avazak pe Singurel strigând.

Se întoarse şi îl văzu pe Suttonian cum îl ţinea bine pe Rongad, care voia să dispară în spatele tronului, unde se vedea o gaură. Era probabil un tunel secret pe unde putea să se furişeze fără să fie prins. Însă Avazak era mult prea obosit, încât nu prea mai putea să reacţioneze. Dar Singurel sărise deja să-l ajute pe Suttonian să-l ţină pe Rongad, iar între cei trei se ducea o luptă prin care Rongad încerca să scape de prinsoarea celor doi şi să fugă prin tunel. Mărita Jhinerre, care stătuse deoparte, ridică la un moment dat o sabie de jos şi se îndreptă către cei trei. Îi puse sabia la gât lui Rongad, apoi rosti cu putere:

-      Este adevărat că ţi-am adus dovada? Este adevărat că aceste pământuri sunt ale mele?

Lupta încetă deodată, întrucât Singurel şi Suttonian se dădură la o parte, lăsându-l pe Rongad în genunchi şi cu sabia la gât.

-      Răspunde-i Măritei Jhinerre, spuse gâfâind Suttonian.

-      Da, este adevărat, spuse acesta plecând capul.

-      Atunci de ce încerci să te opui?, rosti la fel de puternic Mărita Jhinerre.

Rongad ridică din umeri neştiind ce să mai răspundă.

-      Iartă-mă, Mărita Jhinerre, rosti acesta într-un final, după ce ăşi mai trase sufletul.

-      Te vei supune dorinţei mele? Vei lupta alături de mine?

-      Da, Mărita Jhinerre, iartă-mă, cruţă-mi te rog viaţa.

-      Da, Mărita Jhinerre, spuse Muşcăciosu, cruţă-i viaţa şi dă-mi-l mie să-l mănânc.

Mărita Jhinerre luă sabia de la gâtul lui Rongad şi izbucni în hohote de râs. Fu urmată de toată lumea. Numai Rongad nu râdea şi răsuflă uşurat.

-      Ridică-te, îi porunci Mărita Jhinerre lui Rongad. Să mergem să semnăm un act prin care vei fi de acord cu cele spuse de mine.

Acesta nu mai scoase un cuvânt, se ridică şi porni încet spre ieşire, fiind urmat de toţi ceilalţi.

-      Am reuşit, spuse Singurel îmbrăţişându-l pe Avazak, apoi porniră amândoi după restul lumii.

Semnarea actului fu simplă şi nu întâmpină niciun fel de probleme. Rongad era fericit că scăpase cu viaţă, Mărita Jhinerre era mulţumită că i se recunoscuse autoritatea asupra acelor pământuri, iar prietenii noştri erau în culmea bucuriei că reuşiseră să se întoarcă cu harta şi să o ajute pe Mărita Jhinerre.

-      Vreau să merg la palatul meu, spuse Mărita Jhinerre după semnarea actului.

Rongad se conformă şi îi aduse imediat acesteia două trăsuri şi doi vizitii. Mărita Jhinerre, împreună cu Suttonisn şi Singurel se urcară în una din ele, iar Avazak, Piticuţa, Aiurilă şi Muşcăciosu în cea de-a doua. Drumul până la castelul perginei fu parcă mult mai scurt decât la dus, dar asta probabil şi pentru că aproape toată lumea a dormit dusă tot drumul.

Când ajunseră la castel, lumea care deja aflase de reuşita Măritei Jhinerre era adunată să o întâmpine cu urale. Porţile castelului fură descuiate, mesele fură întinse şi toată lumea fu invitată la un ospăţ pe cinste. Taurul-grădinar şi soţia lui erau în culmea fericirii, se apucară să ude florile, copăceii, să hrănească toţi caii din grajd. Paia, Alcul şi Wujek îi ajutau şi ei. Toată lumea era mulţumită.

Mărita Jhinerre se ridică din capul mesei regale şi ridică paharul. Dintr-odată se făcu linişte.

-      Ni s-a făcut dreptate. Sunt extraordinar de fericită, iar pentru asta trebuie să le mulţumesc prietenilor noştri de pe celălalt tărâm, Singurel, Piticuţa, Aiurilă şi în mod special Muşcăciosu.

-      Aşa, aşa, în special mie, ai auzit Piticuţo?, spuse acesta.

-      Am auzit, ce să spun, mare erou mai eşti, spuse aceasta râzând.

-      Tu nu scapi nemuşcată, îţi promit eu, mai mârâi Muşcăciosu.

-      Totodată, continuă Mărita Jhinerre, doresc să le mulţumesc şi lui Avazak, Wujek, Paia şi Alcul, care au fost însoţitorii prietenilor noştri şi au avut un rol foarte mare în obţinerea acestei hărţi.

Mulţimea izbucni în aplauze şi urale încât nu se mai înţelegea nimic. Apoi începu muzica şi voia bună. Petrecerea dură până a doua zi dimineaţă.