Capitolul VII ~ Popas Peste Noapte

Capitolul VII

Popas Peste Noapte

-      Aoleu, abia mai pot să mă mişc, oftă Aiurilă. Mulţumim mult pentru această masă, domnule Norek.

-      Doar Norek, te rog, şi a fost plăcerea mea. Primesc aşa de rar vizitatori încât atunci când o fac, îi tratez cum se cuvine încât să ţină minte că au trecut pe aici.

-      Ce pot spune decât că o masă copioasă ca aceasta nu am mai mâncat de mult timp, îl lăudă şi Buhu-Hu. Te-ai întrecut pe tine însuţi!

-      Da, felul întâi, doi şi desert, n-am mai băgat atâta în mine, văleleu, îi ţinu isonul şi Puerilă.

-      Vă mulţumesc mult de tot. Acum pentru final...

-      Mai avem ceva? îl întrerupse Singurel.

-      Da, voiam să vă propun câte o ceaşcă mare cu cacao, reveni Norek.

-      Aaa, păi spune aşa, măi Norek, aşa ceva nu se poate refuza, mai ales că am auzit că în partea asta e tare bună cacaoa, boabele proaspăt măcinate au o aromă deosebită, căzu de acord Buhu-Hu.

-      După-o masă săţioasă / Merge-o cacao gustoasă, interveni şi Akewi în discuţie, deşi versul lui fusese rostit cam peltic, deoarece avea o scobitoare în colţul gurii.

-      Gata, am înţeles, sunteţi sătui, dar mai vreţi, spuse râzând Norek ridicându-se de la masă şi plecând în bucătărie.

-      Nu ştiu ce ne-am fi făcut fără tine şi prietenul tău, rosti Muşcăciosu către Buhu-Hu.

-      Probabil înnoptam sub clar de lună, spuse Puerilă.

-      Şi de mâncat? rosti cu voce piţigăiată Aiurilă.

-      Ce găseam, îi răspunse Singurel.

După care... linişte. Cu toţii stăteau cu burţile umflate în aşteptarea cănii de cacao şi meditau la ce a fost şi la ce va urma. Erau cu toţii mulţumiţi, scăpaseră cu bine de prima poieniţă şi fiecare în sinea lui se gândea dacă vor reuşi să treacă peste cele trei poieniţe şi dacă o vor salva pe Piticuţa.

-      Gata cacaoa, spuse Norek intrând pe uşă cu o tavă cu şapte ceşti de cacao aburinde.

-      Ooo, mulţumim, chiar e binevenită, sări Singurel să-l ajute pe Norek.

Fiecare se ridică să îşi ia câte o ceaşcă de pe tavă, iar Singurel îi puse el ceaşca jos Muşcăciosului.

-      Dacă vreţi să vă culcaţi, deja am pregătit paturile sus la etaj, spuse Norek. N-am ştiut cum să vă repartizez, aşa că într-o cameră vor sta Buhu-Hu şi Puerilă, în alta Singurel şi Aiurilă, iar în cea de-a treia Muşcăciosu şi Akewi. Sper că nu deranjează pe nimeni cum v-am împărţit.

-      Chiar că mi se închid ochii, spuse Singurel, eu cred că mă duc să dorm, am avut o zi plină de peripeţii şi lucruri noi. Pot să iau cacaoa sus cu mine?

-      Desigur, cum să nu, îi răspunse Norek.

-      Atunci hai că urc şi eu că şi mie mi-e somn, îl acompanie Aiurilă. Noapte bună, tuturor, ne vedem dimineaţă!

-      Să dormiţi bine, le ură Buhu-Hu.

Cei doi prieteni urcară pe treptele de lemn care scârţâiau îngrozitor la jumătatea scării, intrară în camera lor şi uşa se închise în urma lor.

-      Ochii se închid, e greu / Mă duc să adorm şi eu, decise şi Akewi, începând să urce treptele.

-      Păi atunci merg şi eu să mă culc, spuse Muşcăciosu.

-      Noi mai stăm un pic la poveşti, că nu ne-am văzut de un car de ani, spuse Buhu-Hu.

-      Noapte bună, le spuse Muşcăciosu.

-      Noapte bună şi vouă, le răspunse Puerilă.

-      Ia spune, ei sunt, că vuieşte peste tot, oare chiar ei sunt? Întrebă Norek după un moment de linişte.

-      Măi, cam toate semnele se potrivesc, dacă stai bine să te gândeşti: ei sunt trei Nuori, nepunând la socoteală animalul, chiar dacă fata, Piticuţa, a fost răpită, suntem în anul Urteko, Suttonian IV am înţeles că a început să se agite, Ibecşii se agită şi ei, termină de enumerat Buhu-Hu. Mărita Jhinerre ştie că a venit timpul şi trage speranţa că va reveni la conducere.

-      Plus că paza către Turnul Îndepărtat s-a dublat, dacă nu triplat, intră în discuţie şi Puerilă. Ibecşii nu trebuie decât să taie unghia şi să o facă pe Mărita Jhinerre să vorbească, după care Comoara Negăsită va fi a lor.

-      Stau oare şi mă întreb ce s-o fi ales de cei trei adulţi, cei trei Dewasa care au fost capturaţi acum şaisprezece ani, în precedentul an Urteko. Eu cred că şi ei tot în Turnul Îndepărtat sunt ţinuţi, îşi dădu cu părerea Norek.

-      Norek, noi suntem bătrâni, nu ca Puerilă, noi mai ţinem minte cum era când nu erau Ibecşii la conducere şi când Mărita Jhinerre conducea acest tărâm şi nu erau pericole, nimănui nu îi era frică, vrei să mă ajuţi cu o chestie pentru a putea spera că o vom salva şi pe Piticuţa şi pe Mărita Jhinerre? ceru ajutorul Buhu-Hu.

-      Desigur, dacă îmi stă în putere, cum să nu.

-      Doar nu vrei să..., se sperie oarecum Puerilă.

-      Ba da Puerilă, ba da, prea mult timp ne-au făcut Ibecşii să plecăm capul şi să ne fie frică de ei. Trebuie să reorânduim lucrurile, să le facem să revină la normal.

-      Ce am de făcut? întrebă Norek. Sunt pregătit, prea mult mă plictisesc aici.

-      Am un prieten în apropierea Turnului Îndepărtat, vechi ca şi tine, din când în când îmi mai trimite veşti despre ce se mai întâmplă pe acolo. Vreau să-l avertizez că vin şi să caute să ne facă rost de o cheie de la uşa unde este ţinută ferecată Mărita Jhinerre şi să încerce să ne găsească o modalitate de a fugi de acolo după ce o salvăm.

-      Bine Buhu-Hu, cum să nu. Dar o să o iau pe drumul din munţi ca să nu fiu văzut, plus că e mai pustiu, nu prea se merge pe acolo, spuse Norek.

-      Foarte bine, e cel mai bine, îi răspunse Buhu-Hu.

-      Însă nu te grăbi să ajungi acolo, noi întâi trebuie să ajungem la castel să o salvăm pe prietena băieţilor, spuse şi Puerilă. Abia apoi ne vom îndrepta spre Turnul Îndepărtat.

-      Este un Ibecs şi se numeşte Golya. E cunoscut printre Ibecşi, deoarece e unul din cei buni, cei care iniţial s-au opus ducerii Măritei Jhinerre în Turnul Îndepărtat. Dar nu a avut ce face. Toţi Ibecşii care au fost împotrivă au fost nevoiţi să se supună. Să accepte că Mărita Jhinerre a fost dusă în Turnul Îndepărtat.

-      Pleci mâine după ce plecăm noi, îl sfătui Puerilă.

-      Desigur, aprobă Norek. Acum hai să ne retragem şi noi la somn.

-      Că bine zici, că am cam zburat astăzi, zise Buhu-Hu.

-      Gata, hai sus, noapte bună, se ridică Puerilă de pe scaun.

-      Noapte bună, odihniţi-vă, le ură Norek intrând într-o cameră de la parter.

Buhu-Hu şi Puerilă urcară şi ei treptele scârţâitoare, intrară în camera ce le fusese destinată şi în câteva minute se aşternu o linişte apăsătoare în toată casa. Doar din când în când se mau auzea un foşnit, un sforăit, sau cineva care se întorcea de pe o parte pe alta. Cei şase călători erau frânţi de oboseală.

Jos la parter, în camera lui, Norek scria o scrisoare. Când termină de scris, deschise fereastra, strigă nedesluşit ceva scurt şi şoptit şi întinse mâna cu foaia îndoită. Din întunecimea nopţii apăru o lăbuţă, smulse hârtia din mâna lui Norek, rosti un cuvânt scurt şi răspicat, tot nedesluşit, apoi... linişte. Norek închise fereastra, stinse lumina şi ce culcă şi el.

Dimineaţa sosi parcă mai repede decât îşi dorea fiecare din cei şase călători. Încet-încet se treziră unul câte unul şi coborâră jos. Norek se trezise dis-de-dimineaţă şi încopise un mic dejun la fel de bogat ca şi cina din seara precedentă.

-      Bună dimineaţa, rostiră pe rând unul altuia Singurel, Aiurilă, Muşcăciosu, Buhu-Hu, Puerilă, Akewi şi Norek.

-      Poftiţi la masă, le spuse Norek.

-      E clar, plecăm cu burţile pline, spuse Singurel.

Micul dejun nu fu bogat în conversaţie. Fiecare probabil se gândea la a doua poieniţă, Buhu-Hu şi Puerilă la ce stabiliseră cu Norek în seara precedentă, iar Norek... nu ştim la ce se gândea Norek.

Terminară micul dejun, făcură curat pe masă, în ciuda împotrivirii lui Norek, apoi se pregătiră de plecare.

-      Să plecăm, vă rog frumos / Drumu-i mai periculos, îi rugă Akewi.

-      Are dreptate, rosti şi Puerilă, să mergem.

Îşi luară rămas bun de la Norek, îi mulţumiră pentru a mia oară de găzduire şi ciudatul convoi îşi reluă drumul pe poteca ce urma să îi ducă la castelul unde era captivă Piticuţa.