luni, 26 septembrie 2011

Sfanta Unire

O să postez poeziile în ordine cronologică a... întâmplării lor, deşi aceasta, prima, am compus-o după numerele 2 şi 3 şi oricum a rămas neterminată... îmi pierise inspiraţie.

Este vorba de prima întâlnire de Fan Club unit, avută loc chiar aici la răposatul Hotel Continental din Constanţa! Cei 3 despre care este vorba la sfârşit sunt Mi-Odin, Raul şi Alin, primul din Timişoara [pe atunci], ceilalţi doi din Cluj!

Şi da, adevărul istoric a fost respectat, cei 3 prieteni au ajuns în gară înaintea trenului cu care ei veneau! :)



Sfânta Unire!
sau
Te sui în tren şi-ajungi-nainte!
(
30.12.95 – 02.01.96)




1. A fost odată ca-n poveşti
De n-ar fi fost să fie,
Un preafrumos Fan-Club ROXETTE
În sfânta Românie!

2. Dar erau două separat
Precum cerea uzanţa:
Unul în România
Şi altul în... Constanţa

3. Din timp se hotărâră
Fără prea mulţi fiori
Unirea să se facă
La noi, de sărbători

4. De cum se anunţară
Că vin să se unească
Cu toţii adoptară
Faţă sărbătorească

5. Din Timişoara, Bucureşti,
Giurgiu, Tulcea şi Cluj
Veniră şi făcură
În faţa noastră sluj

6. Însă cine s-ar fi gândit?
Cine avea să ştie?
C-avea să se formeze
O lungă-prietenie
7. În lunga zi a lui treizeci
Veni tiptil şi-n noapte
Mama îi spuse lui Ionuţ:
„Scoală-te bă, că-i şapte!"

8. Precum se înţeleseră
Vorbind odinioară
Ionuţ şi Dan la zece
Ajunseră în gară

9. Deşi ştiau că-i iarnă
Ei nu-ncetau să spere
Ca trenul aşteptat
Să n-aibă-ntârziere

10. Şi chicotind că-n gară
Lumea stătea în hoardă
Încetişor Dan începu
Răbdarea să îşi piardă

11. Şi cum Ionuţ îl potolea
De toţi şi-apoi de toate
Trenul sosi în gară
La unu şi jumate

12. Însă trenul mergând încet
Ca să-l înveţe minte
Cei 3 se coborâră
Şi-ajunseră-nainte



© Copyright February l997 by Yo-nutz.
All rights of the producer and of the owner of the recorded work reserved.
Unauthorized copying, hiring, renting, public performance and broadcasting of this poem prohibited.
Made in Romania.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu