marți, 16 iulie 2013

La Peţit - Scenetă

După "Partida De Poker", "Defecţii" şi "În Lift" aceasta e a patra scenetă pe care am încercat s-o învăţăm pentru a o filma!



LA PEŢIT
(scenetă într-un act)


PERSONAJELE:

[Gabi] Marinel, viitorul tată-socru;
[Domniţa] Simonela, soţia lui, viitoarea mamă-soacră;
[Anca] Anemona, fiica lui Marinel şi a Simonelei;
[Laur] Dumitrel, viitorul ginere;
[Yo-nutz] Arghire, bunicul Anemonei, tatăl Simonelei.

(Acţiunea are loc în sufrageria familiei.)

Marinel şi Simonela stau pe pat şi aşteaptă să vină Anemona cu viitorul lor ginere, Dumitrel. Arghire este în cealaltă cameră.

Simonela
Unde-ntârzie atât?
Să vezi ce o strâng de gât!

Marinel
Las-o fă, te-ai ţăcănit?
Vine pân’ la asfinţit!
(Către Arghire) Tataie, tu mai eşti viu?
Iar bagi botul la rachiu?

Arghire (venind din dormitor)
Luate-ar dracu’ să te ia
Poate te ard c-o nuia (pleacă înapoi în dormitor)

(Se aude cheia în uşă.)

Simonela
Gata-gata, în sfârşit!
Ce bine că au venit!

Marinel
Uşurel, stai calm, respiră!
Iar o să transpiri pe şiră!

(Se ridică amândoi şi ies pe hol.)

Anemona
Sărut-mâna mamă, tată
A ajuns a voastră fată!

Simonela
A ajuns, dar cam târziu
Pe jar m-ai pus ca să fiu

Marinel
Dar las-o femeie-n pace
Ajut-o să se dezbrace!

Anemona
Dragii mei, el... dânsul este
Prinţul meu ca din poveste

Dumitrel
Sărut-mâna! Încântat!
Bună seara! Onorat!

Simonela
Dar vă rog, poftiţi, luaţi loc
Ce manierat! E un şoc!

(Toţi patru intră în sufragerie şi se aşează pe scaune şi pat.)

Anemona
Mamă, bunicul ce face?
Cheamă-l şi pe el încoace!

Simonela
Tataie-a venit nepoata
Vino şi matale! (spre Anemona) Gata!

Marinel
Nevastă, ce-ai, nu ţi-e bine?
Că ne facem de ruşine!

Anemona
Haide tată, chiar te rog
Că nu e un şontorog

Marinel
Bine, treacă de la mine!
(Către Arghire) Vii azi sau anul ce vine?

Arghire (intrând în sufragerie)
Te şi cred, mureai de dor
Abia aştepţi ca să mor!

Simonela (dură către Arghire)
Fără s-o dai în angoasă
C-acuşi te trimit... Sau lasă!

Dumitrel
Bună seara! Cu respect!
Dumitrel sunt! Arhitect!

Arghire (uitându-se de aproape la Dumitrel)
Şi-a ales unul frumos
Şi văd că nu-i belicos

Dumitrel
Sunt paşnic de felul meu
Am foarte puţin tupeu

Arghire
Asta-i bine, măi nepoate
Nu le vei avea pe toate

Anemona
Bunicule, hai fii blând
Că nu e un om de rând

Dumitrel
Nu, că nu mă deranjează
Dânsul cum mă abordează

Arghire (apropiindu-se şmechereşte)
Ia zi, tu ce venit ai?
Nu în lei, zi-l în parai!

Simonela
Tată, nu fii nesimţit
Să-ntrebi nu e cuvenit

Dumitrel
Lăsaţi doamnă, nu-i un bai
(către Arghire) Iau o mie de parai

Marinel
Vă rog să-l scuzaţi pe tata
Aşa este el şi gata!

Anemona (emoţionată)
Dragilor, ăăă, Dumitrel...
Mai bine îl las pe el

Arghire
Vrea să te ia? Să te ia!
Hai să bem în cinstea ta!

Marinel
Tataie, întreci măsura
Vezi să nu-ţi clănţăne gura!

Arghire
Tu, măi ţâcă flauşat
Pac te-am anesteziat! (face gest de a lovi)

Dumitrel
Mda, sunt emoţionat
Parcă sunt un condamnat

Arghire
Acum nu, doar după nuntă
Când nevasta ţi se-ncruntă

Anemona
Hai bunicule, te rog
Nu-mi face vreun pocinog

Simonela
Gata tată, că eşti dus
(spre Dumitrel) Să vedem ce-are de spus

Arghire (ciupind-o pe Anemona de fund)
Fragedă îi e cărniţa
Şi-aici are aluniţa

Anemona (nervoasă)
Boşorog libidinos
Ia lasă tu mâna jos

Simonela
Tată, chiar eşti nesimţit
Marş dincolo! Te-ai tâmpit?

Arghire (spre Dumitrel)
Vezi cum e năbădăioasă
Însă e fată de casă

Marinel
Dumitrele, măi băiete
Nu te mai lua după fete

Anemona
Dragul meu, spune ce vrei
Că de soţie mă iei

Marinel
Haide, eu te-mbărbătez
Şi succes eu îţi urez

Dumitrel
Pe Anemona o ştiu
De doi ani şi e târziu
Însă n-am avut ce face
Serviciul nu mi-a dat pace
Acum m-am asigurat
Şi am un trai minunat
Şi vreau să-l împart cu ea
Sunt îndrăgostit lulea
Fiind om de caracter
Vin astăzi ca să vă cer
Mâna fetei dumneavoastră
Pentru că este măiastră
Vreau să fie-a mea soţie
Pentru-o-ntreagă veşnicie (face o plecăciune)

Arghire
Haide bă, dă-i-o odată
Să vă zică mamă, tată

Simonela
Doamne, m-am emoţionat
Pe mine m-ai fermecat

Marinel
Se vede că o iubeşti
(către Anemona) Vrei să te căsătoreşti?

Anemona (aproape plângând)
Da, tată, vă mulţumesc
Dac-aţi ştii cât îl iubesc

Dumitrel (îngenunchind)
Vulpiţă de catifea
(bagă mâna în buzunar şi scoate un inel) Vrei să fii soţia mea?

Anemona
Da, da, da, sunt fericită (Dumitrel îi pune inelul pe deget)
(către Marinel) Fetiţa ta se mărită

Marinel
Da dragă şi tre’ să spun
Să fie într-un ceas bun

Simonela (ieşind din cameră)
Gata-avem o seară mare
Mă duc s-aduc de mâncare

Arghire
La nuntă eu o să joc
Până crăp, să n-am noroc!

Marinel
Nu crăpi acum ca un prost?
Că îţi spun eu cum a fost!

Arghire
Măi băiete-s în putere
Mecla ta palme îmi cere

Dumitrel
O şampanie-am adus
Doar la rece e de pus

Anemona (ieşind din cameră)
Tacâmurile le-aduc
Şi două sticle de suc

Dumitrel
Vrei cumva să te ajut
Sunt destul de priceput

Anemona (din bucătărie)
Nu iubire, stai cuminte
Însă am o rugăminte

Simonela (tot din bucătărie)
Stai jos, dragă ginerică
Nu te lua dup-asta mică

Dumitrel
Am să pun faţa de masă
Mi s-a zis că-s om de casă

Arghire
Eşti! Dar în casă la tine
Ai şi ţuică pentru mine?

Marinel
Omule, nu înţelegi
Nu servim aici moşnegi
Nu vrem ca să te îmbeţi
Şi să te urci pe pereţi

Arghire
Băi limbric, ia fă mucles
Că-ţi dau şuturi! Am ales
În cur dau o degajare
Şi te caut prin parcare

Anemona (revenind în cameră)
Gata! Fără violenţă
C-o s-ajungeţi la urgenţă

Simonela (revenind şi ea în cameră)
Se ceartă precum doi proşti
(către Dumitrel) O s-ajungi să îi cunoşti

Dumitrel
Aşa este-n căsnicie
Şi necaz şi bucurie
Neamurile nu le-alegi
Şi nu poţi să le renegi

Simonela
La masă să ne-aşezăm
Din bucate să gustăm

(Toată lumea se aşează la masă.)

Arghire
Ce bine că mă hrăniţi
Chiar de moartea mi-o doriţi

Marinel
Nici la masă nu ne laşi?
De parcă am fi ocnaşi!

Dumitrel
Poftă bună vă urez
Şi n-am să mă ruşinez
Am să gust puţin din toate
Asta dacă chiar se poate!

Simonela
Vai de mine, chiar insist
Tată, tu de ce eşti trist?

Marinel
Bine c-a tăcut din gură
Acuşica iar înjură

Arghire
Nu e tată, n-am nimic
Mă gândesc şi eu un pic

Marinel
Lasă, nu te panica
(spre Simonela) I-e teamă că n-ar’ ce bea

Anemona
Tată, te rog, nu începe
(spre Dumitrel) Aşa-i place să-l înţepe

Dumitrel
E glumeţ bunicul tău
Îmi place de el mult. Zău!

Simonela
E bun până se îmbată
Pe-urmă-ntoarce casa toată

Dumitrel
Şi cu rele şi cu bune
Să pornim la acţiune (îi toarnă lui Arghire în pahar)

Arghire
Aşa nepoţel doream
Toarnă-un kil, nu doar un gram

Dumitrel
O luăm încetişor
Ca să putem bea cu spor

Anemona
Şi şampanie avem
Pentru noi doi tre’ să bem

Marinel (arătând spre Arghire)
Pentru el nu-i o problemă
Bea tot fără vreo dilemă
Şampanie sau tărie
Bea tot, nu poa’ să se-abţie (Arghire ridică pumnul în timp ce bea)

Simonela
E în vârstă, ce să-i faci
Altfel, te umpli de draci! (Arghire ridică pumnul bând din nou)

Dumitrel
Aşa e la bătrâneţe
Nu mai ai gânduri măreţe (Arghire ridică pumnul şi iar bea)

Marinel
Sper că n-ai apucături
Ca moşu-ăsta de-alături

Dumitrel
Eu nu beau, staţi liniştit
Am făcut-o! Am greşit!
Acum m-am făcut cuminte
Cred că am mai multă minte

Simonela
Sper să nu ai niciun viciu
Că nu e un beneficiu

Anemona
Mamă, te rog, încetează
Doamne, eşti ceva de groază

Marinel (arătând către Arghire)
El oricum e-un caz pierdut
Este un alconaut

Arghire (sărind de la masă)
Vreau cu toţii să ieşiţi
Că altfel o să muriţi
Sunt vesel c-a mea nepoată
Este ca şi măritată (începe să danseze)

Marinel
Na, poftim, avem şi show
Când te duci tu în cavou?

Simonela
Lasă-l măi, se simte bine
Dacă nu el, atunci cine?

Anemona
Să n-o dea în nesimţire
C-o să căscăm de uimire

Dumitrel (ridicându-se de la masă şi dansând cu Arghire)
Ambii suntem joviali
Şi nu suntem anormali

Anemona
Mă bucur că te simţi bine
Chiar mă bucur, îmi convine

Simonela (se ridică şi-l ia pe Arghire de braţ)
Trebuie să ne oprim
Destul că ne-abţiguim

Marinel
Lasă-i pe miri ca să joace
Tu stai jos, văd că n-ai pace

Anemona
Nu l-am văzut niciodată
Să danseze! Acum... iată!

Arghire (desfăcându-şi halatul)
Uite-aşa joc pe beton
Să crape-orice ghinion

Simonela (pune mâna la ochi)
Vai de mine, ce îmi faci?
Te bat cu spume... cu draci!

Marinel
Uite dacă i-ai dat nas
Cred că o să-l bat un ceas!

Anemona
Vai bunicule! Ruşine!
Ce ai, chiar nu te simţi bine?

Dumitrel (amuzat)
La asta nu m-aşteptam
Nu are minte un dram!

Anemona
Doamne-Doamne, ce scandal
Parcă suntem la spital

Dumitrel
Îmi place bunicul tău
Chiar îmi place felul său

(Simonela şi Marinel reuşesc să-l aşeze pe scaun pe Arghire.)

Arghire
Aoleu, ce am dansat
Cred că am şi transpirat

Marinel
Hai, gata, te-ai liniştit
Că pe toţi ne-ai ameţit (se ridică, desface şampania şi toarnă în pahare)

Simonela (ridicându-se de pe scaun cu paharul în mână)
Vă urez să aveţi parte
Unul de-altul pân la moarte
Să fiţi oameni gospodari
Să vă vedeţi plozii mari

Arghire (ridicându-se şi el)
Vreau să faceţi unul mic
Ca să fiu eu străbunic
Nepoată-ţi urez doar bine
Să trăieşti cum se cuvine

Dumitrel (ridicându-se şi el de pe scaun)
Chiar sunt foarte fericit
Că-n familie m-aţi primit
Nu am s-o rănesc deloc
Şi acuma să dăm cioc!

Marinel (ridicându-se)
Fata mea, e băiat bun
Trebe musai să o spun
A mea binecuvântare
O ai, gura nu mă doare

Anemona (se ridică şi ea)
Mă bucur că l-aţi plăcut
E foarte binecrescut
Îl vreau pentru că-l iubesc
Fără el înnebunesc
Mulţumesc c-aţi cutezat
Şi frumos l-aţi acceptat
Sunt ca şi căsătorită
E o seară fericită

(Ciocnesc cu toţii paharele.)


Copyright © 11.01.2013-2 by Yo-nutz.
All rights reserved. No part of this sketch may be reproduced, displayed, copied, modified, adapted, distributed or transmitted in any form or by any means, including photocopying, recording, public performance, broadcasting or other electronic or mechanical methods or by any information storage and retrieval system without the prior written consent of the author.
Made in Romania.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu