Capitolul XXIV ~ Ete Fleoşc!

Capitolul XXIV

Ete Fleoşc!

Ce naiba se petrecuse? Buimac! Ăsta e cuvântul care descria cel mai bine starea Muşcăciosului. În lumea de sus era o expresie banală. Ba chiar unii o considerau obraznică. Dar de ce tocmai aici jos să fi avut acest efect?

-      Ce s-a întâmplat? întrebă Singurel în şoaptă la urechea Măritei Jhinerre.

-      De unde ştie expresia asta? îl întrebă la rândul ei Mărita Jhinerre tot în şoaptă.

-      Păi..., e o expresie aşa, care înseamnă că nu sunt de acord, că nu îmi pasă ce spune celălalt, o lămuri Singurel.

-      Frumoasă coincidenţă! Aici, continuă Mărita Jhinerre, această expresie o foloseau vechii conducători şi coincide oarecum cu „supuneţi-vă”!

-      Păi şi ce? Nu o poate spune oricine? se băgă Piticuţa în vorbă.

-      Nu chiar, replică Suttonian, căci cel care o spune, trebuie să fie de viţă nobilă.

-      Tocmai de aceea sunt toţi înmărmuriţi de uimire, spuse la rândul ei Buhu-Hu, nu se aşteptau la aşa ceva din partea Muşcăciosului.

-      Acum trebuie jucată cartea asta, spuse Mărita Jhinerre şi se ridică de pe băncuţă.

Mărita Jhinnere se îndreptă spre Muşcăciosu căruia nu-i venea încă să creadă că toată lumea e liniştită la picioarele lui. Ajunsă în faţa Muşcăciosului, îngenunche în faţa lui după ce îi făcu cu ochiul şi plecând apoi capul rosti:

-      Mă supun ţie şi înţelepciunii tale nemărginite!

Muşcăciosu se prinsese că e un şiretlic, însă nu-i venea în minte nimic de spus. Suttonian se ridică la rândul lui de pe băncuţă şi apropiindu-se de Muşcăciosu, îngenunche lângă Mărita Jhinerre, rostind la rândul lui:

-      Porunceşte care este doleanţa ta şi o vom îndeplini întocmai!

Gata, în sfârşit se prinsese. Muşcăciosu se ridică pe vârfurile lăbuţelor din spate, îşi umflă pieptul ca să pară mai mare şi mai impozant, îşi drese glasul, căută să îşi îngroaşe vocea şi rosti:

-      Am trei mari porunci!

Aiurilă când îi auzi vocea aşa schimbată pufni în râs. Muşcăciosu îşi intră în rol şi întinse o lăbuţă spre el:

-      Tu! Vino aici!

Lui Aiurilă îi cam îngheţă zâmbetul pe buze şi spăşit se îndreptă spre Muşcăciosu. Ajuns în faţa acestuia, nu ţinu cont că trebuie să îngenuncheze ca să păstreze aparenţele.

-      În genunchi! îi porunci Muşcăciosu.

Suttonian ridică puţin capul, îl apucă de mână pe Aiurilă şi-l trase jos lângă el.

-      Încerci să mă sfidezi? continuă Muşcăciosu.

-      Nu, Muşcăciosule! răspunse cu voce tremurată Aiurilă.

-      Eu nu sunt Muşcăciosu pentru tine, sunt Bravul Muşcăciosu!

-      Deja întreci măsura, bombăni Aiurilă printre dinţi.

-      Ce-ai spus? Mi te împotriveşti? continuă Muşcăciosu, deşi auzise foarte bine ce bombănise Aiurilă.

-      Nu, Bravule Muşcăciosu, îmi cer mii de scuze, intră în joc Aiurilă.

-      La loc cu voi, nu am nevoie de voi, indică Muşcăciosu cu lăbuţa către cei trei ce stăteau îngenuncheaţi în faţa lui.

Mărita Jhinerre, urmată de Aiurilă şi de Suttonian se ridicară şi se retraseră la băncuţe.

-      Tu! arătă Muşcăciosu spre Hoof.

Acesta de la locul lui veni în genunchi până în faţa Muşcăciosului.

-      Porunceşte, Bravule Muşcăciosu! rosti Hoof.

-      Să le dai drumul tuturor, altfel mare urgie se va abate asupra ta.

-      Cum să nu, îl aprobă tot cu capul plecat Hoof.

-      Mărita Jhinerre să fie repusă în drepturi, să redevină regină şi promit că nu vi se va întâmpla nimic. Niciunui Ibecs.

-      Dar..., încercă Hoof.

-      Niciun dar! ridică tonul Muşcăciosu.

-      Aveţi prizonieri trei Dewasa, i-aţi adus de la Turnul Îndepărtat. Unde îi ţineţi?

-      Într-o celulă în cealaltă parte a castelului, răspunse Hoof.

-      Să mergem la ei, porunci Muşcăciosu.

-      Desigur, aprobă Hoof fără să îşi dorească asta.

-      Ce te tot mişti acolo? se înfurie Muşcăciosu.

Adevărul era că de când se produsese marea turnură, un Ibecs mai în vârstă, cu ochelari la ochi tot răsfoia o carte. Era din alaiul lui Hoof şi stătea cu mult în spatele tronului. Până în acel moment nu fusese deranjant, dar de câteva secunde foile tot foşneau şi cum era linişte deplină, se auzeau foarte tare.

-      Nimic, mă scuzaţi, ridică Ibecsul ochii din carte.

-      Cam multă agitaţie, îl dojeni Muşcăciosu. Haideţi!

Hoof se ridică şi porni înspre ieşirea din sală, urmat de Muşcăciosu şi toţi prietenii lui care ieşiseră din boxa acuzaţilor. De o parte şi de alta a ciudatului alai, nimeni nu mişca. Cu toţii rămăseseră cu capetele plecate. Când să ajungă aproape de uşă, Ibecsul ce tot răsfoise cartea se ridică strigând:

-      Minciună!

Muşcăciosu se îngălbeni. Hoof se întoarse spre el şi spre tot alaiul.

-      Sus la ei înseamnă altceva! Habar nu are de sensul expresiei aici! continuă Ibecsul.

-      Adică? întrebă Hoof încruntându-se

-      M-am uitat prin carte, e o carte despre expresiile celor de sus. E un trădător şi-un mincinos! mai spuse Ibecsul trântind cartea la podea.

Înţelegând că gluma s-a terminat, Suttonian îl îmbrânci tare pe Hoof încât acesta fu aruncat în public, şi strigă:

-      După mine!

O rupseră cu toţii la fugă, ieşiră pe uşă şi lui Suttonian îi veni în minte să închidă uşile şi să le blocheze cu un lemn. Şi pentru că toţi Ibecşii din castel se strânseseră în sala tronului, însemna că toţi sunt blocaţi acolo, iar în rest castelul era gol.

-      Trebuie să o luăm în direcţia unde nu ni s-a dat voie să mergem, rosti Singurel.

-      Desigur, acolo e tata şi părinţii tăi, îl susţinu Piticuţa.

-      Vă rog să mă urmaţi, rosti Muşcăciosu, care rămăsese încă în rolul ce îi salvase.

-      Ia de-aici, îi dădu amical una peste ceafă Aiurilă! Altădată să mă mai pui tu să îngenunchez în faţa ta.

-      Nu avem mult timp la dispoziţie, le aminti Mărita Jhinerre.

-      Uşile nu vor rezista mult, spuse şi Buhu-Hu. Trebuie să ne grăbim!

O luară la fugă toţi pe hol în direcţia în care erau cei trei prizonieri. La capătul holului o luară la stânga, căci altă posibilitate nu aveau şi continuară să fugă. La un moment dat, trecând pe lângă nişte trepte, auziră voci de jos. Se opriră cu toţii brusc. Mă rog, nu chiar atât de brusc, deoarece Muşcăciosului nu-i prea funcţiona frâna şi se opri dând peste Piticuţa care era în faţa lui.

-      Muşcăciosule nu-i timp de glume! îl apostrofă Piticuţa.

Se apropiară de trepte şi auziră de jos:

-      Nu mai durează mult şi o să vină Hoof şi vă omorâm!

Capitolul XXIII ~ Procesul

Capitolul XXIII

Procesul

-      Noi nu avem ştiu şi eu, un avocat, un ceva acolo? întrebă Aiurilă.

-      Unde te crezi, la tine sus? îi replică Buhu-Hu. Aici ne vom apăra singuri.

-      Stimaţi Ibecşi, începu Hoof, după cum bine ştiţi astăzi a venit vremea să se împlinească legenda. Trei Nuori au sosit de sus, dar nu pentru a o repune pe regină în drepturi, ci pentru a ne face pe noi Ibecşii să avem în sfârşit parte de Comoara Negăsită.

Ibecşii se ridicară în picioare şi aprobară zgomotos. Erau urale, erau fluierături, erau strigăte de bucurie.

-      Priviţi, continuă Hoof arătând spre Piticuţa, ea este acea Nuori care ne va ajuta să smulgem secretul de la regină.

-      Nu vă ajut cu nimic, sări Piticuţa.

-      Aduceţi-o în faţă, se răsti Hoof către cei doi Ibecşi care păzeau prizonierii.

Cei doi Ibecşi o apucară pe Piticuţa fiecare de câte un braţ şi în ciuda opunerii acesteia o târâră în faţa tronului. Singurel vruse să sară s-o ajute, însă Suttonian îl apucă de mână şi-l făcu să rămână jos.

-      Nu te agita, nu ai cum să câştigi, îi şopti acesta. Şi cu şi fără voia ta, tot în faţa tronului va ajunge.

Ajunsă în faţa tronului, Piticuţa fu obligată să îngenuncheze.

-      Ce te face să crezi că o neputincioasă ca tine mă va împiedica să îţi iau unghia degetului mic de la mâna stângă? o întrebă Hoof.

-      Dacă se va întâmpla acest lucru, va fi fără voia mea şi asta înseamnă nu că te-am ajutat, ci că ai luat-o forţat, prinse curaj Piticuţa care realizase că nu are ce să piardă.

-      Dacă? se ridică furios Hoof. Dacă? mai repetă o dată pe un ton ameninţător. Tu crezi că vreunul din voi, spuse arătând spre aşa-zisa boxă a acuzaţilor, mă veţi împiedica?

-      Da, spuse Aiurilă iar fără să gândească, ridicându-se în picioare.

-      Aici, porunci Hoof arătând cu degetul lângă Piticuţa.

-      Ooof, când oare o să-mi ţin gura? se bosumflă Aiurilă.

Ritualul se repetă. Cei doi Ibecşi îl apucară pe Aiurilă fiecare de câte un braţ şi-l aduseră în faţa tronului, obligându-l să îngenuncheze lângă Piticuţa.

-      De ce încerci să mi te împotriveşti? îl întrebă Hoof pe Aiurilă.

-      Pentru că aţi preluat conducerea acestui regat cu forţa. Fără să vă gândiţi că cineva o să apară şi-o să te detroneze. Noi suntem aceia.

-      Îmi place curajul său, rosti Hoof către mulţimea din sală.

-      Nu-mi place unde duce această discuţie, rosti Singurel.

-      Voi patru veţi fi pedepsiţi pentru că aţi coborât în lumea noastră, regina, după ce ne va dezvălui locul Comorii Negăsite va fi pedepsită şi o vom arunca în temniţă de unde nu va mai ieşi niciodată, iar ceilalţi doi, spuse Hoof arătând spre Buhu-Hu şi Suttonian, pedeapsa voastră va fi moartea pentru că aţi îndrăznit să vă opuneţi Ibecşilor.

-      Numai să îndrăzneşti să te apropii de mine, spuse furios Suttonian ridicându-se de pe băncuţă.

-      Greşeala mea, zbieră Hoof, greşeala mea a fost că te-am lăsat în viaţă. După ce regina a fost îndepărtată de la conducere, trebuia să vă omor pe toţi. Toţi cei care aţi făcut parte din garda ei.

-      Hoof, spuse Mărita Jhinerre ridicându-se de pe băncuţă, ceea ce îi făcu pe toţi să înceteze a se mişca sau şuşoti, ce vină au aceşti patru că soarta i-a aruncat aici jos fără voia lor? Ei nu au habar de tărâmul nostru, de regulile noastre, lasă-i să plece şi am să renunţ la tron de tot şi îţi voi spune unde se află Comoara Negăsită!

-      Nu, nu ai să faci asta! sări Aiurilă în picioare.

-      Vă rog frumos, spuse Muşcăciosu lovindu-se cu lăbuţa peste ochi, să-l înveţe cineva să tacă.

-      Nu ai niciun drept să ne pedepseşti, sări şi Piticuţa în picioare. Ăsta nu e proces, asta e o execuţie. Vrei să iasă doar cum vrei tu, dar noi am venit aici fără să vrem, am salvat-o pe Mărita Jhinerre şi ne vom întoarce acasă chiar dacă tu nu vrei. Şi am să plec cu tatăl meu! mai apucă să spună Piticuţa.

-      Nici în ruptul capului, sări Hoof jos lângă ea.

Suttonian care mocnea de mult timp nu mai răbdă şi sări de la locul lui de pe băncuţă, îi lovi pe cei doi Ibecşi care îi păzeau şi se repezi cu furie la Hoof. Acesta observă gestul lui Suttonian şi se întoarse spre el. Cu o mişcare agilă se feri de lovitura lui Suttonian şi-l lovi cât putu de tare în stomac. Suttonian icni şi se prăvăli grămadă la pământ. Cei doi Ibecşi ce păzeau prizonierii se ridicaseră între timp şi veniră spre Suttonian şi-l luară şi-l târâră înapoi pe băncuţa acuzaţilor.

-      Eşti bine? îl întrebă Singurel pe Suttonian când acesta fu pus pe băncuţă.

-      Da, sunt bine, am primit eu lovituri şi mai grele, răspunse Suttonian, însă se vedea că-l doare.

-      Şi acum că l-am pus la punct pe cel mai viteaz dintre ei, spuse ironic Hoof, să continuăm procesul.

-      Halal proces! mai apucă să spună Aiurilă, însă Hoof se întoarse spre el şi-l lovi cu putere.

-      Hei! sări Piticuţa, aplecându-se spre Aiurilă, în timp ce Mărita Jhinerre îl potoli pe Singurel pe băncuţă, căci acesta se ridicase.

Aiurilă se ridică cu greu de la pământ, ajutat de Piticuţa şi rămaseră amândoi în faţa lui Hoof.

-      Prin urmare, eu Hoof, conducătorul acestui ţinut, am decis ca toţi... toţi să putreziţi în temniţă!

-      Nu e drept, rosti Buhu-Hu.

-      De fapt... continuă Hoof, această nelegiuire prin care regina a fost eliberată, trebuie pedepsită. Cineva dintre voi va fi omorât acum pe loc!

Sala plină de Ibecşi începu să vuiască. Toţi erau foarte impresionaţi de judecata regelui lor Hoof şi de faptul că vor vedea o execuţie pe loc.

-      Nu se poate aşa ceva, e imposibil, spuse Mărita Jhinerre. chiar nu ai pic de inimă?

-      Să vedem cine e alesul, continuă Hoof fără să o bage în seamă. Ei, la loc! le făcu semn Hoof celor doi Ibecşi să-i ducă pe Aiurilă şi pe Piticuţa înapoi lângă ceilalţi.

-      Trebuie să facem ceva, hai să ne luptăm! sări Singurel.

-      Crezi că avem vreo şansă? rosti deznădăjduit Suttonian.

-      Nu, niciuna, spuse spăşită Mărita Jhinerre.

-      Ia să vedem: de regină avem nevoie, de fată avem nevoie, pentru Suttonian am o pedeapsă mai interesantă, Asio nu valorează nimic în ochii mei, rămân ceilalţi trei, termină de spus Hoof.

Singurel, Muşcăciosu şi Aiurilă îngheţară.

-      Sigur mă alege pe mine, spuse Aiurilă, că am vorbit anapoda.

-      Guralivul ăsta nu, continuă Hoof de parcă l-ar fi auzit pe Aiurilă văitându-se. Celălalt, continuă Hoof, tot aşa, nu prea mă impresionează, aşa că rămâne dihania asta, spuse el arătând spre Muşcăciosu.

-      Nu eu, cum eu, de ce eu? sări acesta de sub băncuţă şi încercă să fugă.

Zadarnic, căci imediat fu apucat de cei doi Ibecşi şi duc în faţa tronului.

-      Nu îmi vine să cred, ce ne facem? rosti speriată Piticuţa.

-      Putem face ceva? întrebă Buhu-Hu. N-aş crede!

-      Eşti pregătit să mori? îl întrebă Hoof pe Muşcăciosu.

-      Nu, nu, nu, spuse acesta dând totodată şi din cap.

-      Ridicaţi-l în două labe şi ţineţi-l, porunci Hoof, iar cei doi Ibecşi se conformară.

-      Rămas bun, tuturor, spuse printre lacrimi Muşcăciosu către ceilalţi.

Singurel întoarse capul în cealaltă direcţie. Nu putea să privească aşa ceva.

-      Retează-i capul, porunci Hoof unui alt Ibecs care stătea lângă el pe tron.

-      Să ştii că nici nu mi-e frică, se îmbărbătă Muşcăciosu şi găsi de cuviinţă să-l înfrunte pe Hoof. Şi ce dacă îmi tai capul? Ete fleoşc!

În acel moment liniştea se aşternu instantaneu în sală. Şi un lucru extraordinar se întâmplă. Rând pe rând toţi Ibecşii aflaţi în public îngenuncheară. Unul câte unul. Cei doi Ibecşi îi dădură drumul lui Muşcăciosu şi îngenuncheară şi ei. Toată lumea era în genunchi. Hoof holbă ochii nevenind a-i crede şi scrâşnind din dinţi îngenunche şi el. Singurul care mai era în picioare era Muşcăciosu. Şi toţi îngenuncheaseră în faţa lui.